Concursul pentru șefia CNA, pe ultima sută de metri. Câte dosare au fost depuse până la moment
Potrivit reprezentanților Comisiei, la moment au fost depuse doar două dosare. Portalul Curaj.TV a scris anterior că unul dintre candidați la șefia CNA este avocatul Ilie Rotaru.
Numele celui de-al doilea candidat nu este cunoscut. Reprezentanții Comisiei juridice au anunțat că vor face public numele tuturor participanților abia după ce vba expira termenul de depunere a dosarelor de participare.
Candidatul la funcţia de director trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova şi este domiciliat pe teritoriul ei;
b) în privinţa lui nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;
c) are studii superioare juridice;
d) are o vechime în muncă în domeniul juridic de cel puţin 10 ani;
e) se bucură de o reputaţie ireproşabilă;
f) nu este şi nu a fost în ultimii 2 ani membru al vreunui partid politic, nu este şi nu a fost angajat în cadrul organelor permanente ale vreunui partid politic;
g) nu are antecedente penale;
h) cunoaşte limba de stat;
i) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor;
j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate.
Amintim că deputații ACUM și PSRM au votat la data de 8 iunie demisia directorului CNA, Bogdan Zumbreanu. Până la alegerea noului director, interimatul este asigurat de Lidia Chireoglo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!