Timpul.md

Cultură 10 Noiembrie 2016 | 11:35

CONTESTAREA ALEGERII DLUI MAIORESCU

Colegiul I din Iaşi au ales deputat în Cameră pe dl Titu Maiorescu şi aceasta din cauze binecuvântate. Politica oarbă a roşiilor au adus soarta românimii întregi la marginea prăpăstiei. 

Prin buna chibzuinţă şi înţelepciunea generaţiei reprezentate de Negri, Alecsandri, Grigorie Ghica Vodă şi alţii, Moldova a recăpătat acea bucată de pământ din teritoriul ei strămoşesc care stăpâneşte gurile Dunării şi o parte a Mării Negre, Basarabia. Poporul românesc - deşi destul de numeros pe faţa pământului  a rămas însă în urmă economiceşte şi în cultură, deci nu putea să întreprindă lupta pentru existenţă decât sub scutul unui rol istoric, recunoscut de Europa şi congruent cu interesele ei.

Misiunea statului român în afară era ca să formeze o despărţire între trei civilizaţii deosebite, între Austria şi Rusia pe de o parte, între Rusia şi Turcia pe de alta. Iar cât despre rolul intern, el e mai cu seamă un rol de cultură temeinică, care să se răsfrângă asupra tuturor românilor, oriunde ar fi trăind ei, şi să formeze oarecum stratul de căpetenie al unei culturi naţionale comune.

Partidul conservator din Iaşi, ştiind pe deplin că acel petec de pământ de la Dunăre este raţiunea de a fi a statului român din punctul de vedere al Europei şi cunoscând făţărnicia liberalilor, care sunt în stare să joace comedia protestării pentru a o da totuşi ruşilor în schimbul unor foloase personale de tot soiul, au ales cu majoritate absolută pe dl Maiorescu în aceste momente grele, dând astfel un vot de neîncredere purtării îndoielnice a guvernului şi a Camerei.

Pedagog şi fiu de pedagog, el a văzut cu ochi limpede beţia de fraze şi lipsa de cultură pozitivă a clasei de cenuşeri din România şi n-au găsit un alt antidot mai puternic contra epidemiei spirituale decât cultura ţăranului. Dar pentru aceasta era nevoie ca limba ţăranului, fie el în România, fie în Ardeal, să fie pusă iar în scaunul de onoare ce i se cuvine, în locul în care o pusese cronicarii şi biserica. În lupta pentru limbă şi adevăr şi contra jargoanelor franţuzite sau nemţite şi a beţiei de cuvinte, d-sa a rămas învingător; autorii loviţi de pana sa energică nu mai cutează a se întoarce la obiceiul lor de a înşira cuvinte nouă în loc de idei adevărate; limba, şi împreună cu ea mintea, se curăţă şi se lămureşte, căci numai o limbă în care cuvintele sunt împreunate c-un înţeles hotărât de veacuri este clară şi numai o cugetare care se serveşte de o asemenea limbă e limpede şi cu temei.

Colegiul I de Iaşi a ştiut dar ce face când a ales pe dl Maiorescu. Organe - în genere foarte bine informate - din străinătate
vorbesc că guvernul ne trădează. În memorandul colonelului Wellesley către lordul Derby cu data de 17 iulie 1877 se zice deja că împăratul Rusiei vrea să ia Basarabia.

Simţind deci că în dosul vorbelor dlui V. Alexandrescu şi a altora nu e decât frază şi comedie, vechea capitală a Moldovei şi-a pus încrederea într-un om care nu se lasă amăgit nici prin lacrimile de crocodil ale dlui C. A. Rosetti, nici prin declamaţiile dlor Holban & Comp.

La ştirea că Maiorescu şi Florescu sunt aleşi, Camera de astăzi, în care nu sunt decât vreo doi-trei conservatori, a rămas înmărmurită de frică. Dosarul alegerii venise fără umbră de contestaţie, comisiunea de verificare n-a putut găsi motiv de invalidare nici măcar cât e negru sub unghie, deputatul trebuia proclamat. Ca cel ce se-neacă, Camera dlui C. A. Rosetti trebuia să s-anine de un pai, de prerogativa de-a contesta fără motiv o alegere.

Răspundem indirect spre caracterizarea lucrului. Meargă în Adunare un om care nu cunoaşte pe nici un deputat şi uite-se de jur împrejur care sunt oamenii cei mai urâţi fiziceşte - nu mai vorbim de suflet - şi dacă va găsi figuri a căror vedere să-i strice dispoziţia pentru o săptămână de zile, atunci să pună mâna pe ei.

Dl Holban a contestat alegerea, susţinând că, deşi biroul electoral n-ar fi îndeplinit toate formalităţile, d-sa ar trece cu „indulgenţă" peste aceasta dacă n-ar fi alte consideraţii, de „moralitate", care să-i dicteze contestarea.

Motivele sale sunt:
1) Listele electorale sunt tot cele vechi, făcute de conservatori, deci false.

2) Dl Carp votează alternativ când la Iaşi, când la Vaslui, după cum îi convine şi d-sa a influenţat de astă dată alegerea de la
Iaşi.

3) Dl Dim. Rosetti, care a declarat prin buletinul primăriei că n-are decât un cent de 78 de franci, a votat asemenea în
colegiul I, deşi se cerea un cens de o sută de franci.

4) Dl Maiorescu aparţine unei şcoli filozofice periculoase, căci Schopenhauer şi Max Stimer spun că „forţa primeaz dreptul" etc. Aicea d-sa citează o frază în franţuzeşte ce avea acest cuprins: Întrebat de un deputat cine susţine aceasta, d-sa răspunse: ,,Schopenhauer".

5) Primăria de Iaşi n-a făcut prin foaia oficială şi guvernul n-a făcut prin „Monitor" convocarea alegătorilor cu 21 de zile
înainte de termenul alegerii.

La toate acestea vom răspunde rând cu rând, reproducând în parte reflectările dlui G. Vernescu.

1) Dacă listele electorale sunt false, toţi deputaţii trebuie să plece acasă, căci toţi au fost aleşi după ele.

2) Dl Carp îşi poate declara domiciliul politic atât la Iaşi, cât şi la Vaslui, de vreme ce are avere imobiliară atât într-un loc, cât şi într-altul. N-au votat însă niciodată în două locuri pentru una şi aceeaşi alegere.

În faptă d-sa a făcut totdeauna parte din colegiul I din Iaşi şi, dacă i-a convenit o dată să voteze la Vaslui, a renunţat la
colegiul de Iaşi, „însă deja de la august 1877, adică şase luni înaintea alegerii", au optat din nou prin buletinul primăriei pentru colegiul ieşean.

În fine, Carp e un om cu avere ş-am înţelege ca dl Holban - care are atât pe cât ştie, adică nimic - să intre vătaf de moşie la
Carp şi să-i asculte ordinele; dar nu-nţelegem ca un om cu neatârnare economică ca dl Carp, care n-are nevoie să ia în arendă cu preţuri scăzute după hatâr moşiile statului, să asculte de poruncile dlui Holban şi să-şi fixeze domiciliu politic acolo unde voieşte.
3) Dl Dim. Rosetti, după cât ştim, n-a votat deloc. Dar, de ar fi votat, era în dreptul său, şi acest drept încetează abia la
formarea noii liste electorale.

4) E absolut neadevărat că Schopenhauer ar fi zis vreodată în vrun pasaj al numeroaselor sale scrieri că „forţa primează
dreptul". Dl Holban a citat în franţuzeşte un pasaj din Max Stirner şi cu neruşinare 1-a atribuit lui Schopenhauer, spre a amăgi o Adunare incultă.

5) Art. 46 al Legii electorale zice: ,,Colegiile electorale se convoacă prin decret domnesc. Ministrul de interne comunică
aceasta primarilor oraşelor de reşedinţă, care, prin înţelegere cu primarii din celelalte comune ale districtului, convoacă pe
alegători cu 21 de zile înainte de termenul fixat pentru alegeri".

Cu chipul acesta pot scăpa de orice opoziţie. N-are decât să convoace totdeauna cu câteva ceasuri mai târziu colegiile care i-ar da deputaţi opoziţionali ş-atunci toate alegerile neplăcute ar fi nule.

Vă rugăm creaţi asemenea precedente!

După ce motivele d-lui Holban au fost combătute de domnii Vernescu, P. Grădişteanu ş.a., dl Pantazi Ghica le-au mai rumegat încă o dată şi în urmă dl Holban a depus la birou următoarea propunere:

Contest alegerea dlui Maiorescu, nefiind expresia adevărată a colegiului I de Iaşi şi nefiind conform art. 46 a legii electorale, şi conclud la invalidarea ei.

Iscălit Holban şi alţii de aceeaşi teapă.

Această propunere s-a votat cu majoritate însă nu cu 2/3.
Ce urma?

Validarea alegerii, căci, oricând se votează o propunere motivată, concluzia ei se votează. Dar altfel sună logica
Parlamentului român. Nu s-a invalidat alegerea, ci s-a contestat numai.

Proştii sunt totdeauna vicleni. Apoi s-a trecut la ordinea zilei, adică la verificarea alegerii dlui Marghiloman (Buzău).
Aici erau 21 de alegători contestaţi. Termenul era tocmai cel pus la alegerea dlui Maiorescu, dar fiindcă era alt creştin,
Adunarea n-a recunoscut absoluta identitate a cazului, ci, punându-se la vot contestarea aceasta, a rămas nehotărâtă, din cauza parităţii de voturi.

Nu putem mântui fără a mustra cum se cuvine încă o necuviinţă a dlui Holban.

Citând cazurile Carp şi Dim. Rosetti, d-sa s-a rugat de miniştri să aibă indulgenţă, să nu dea în judecată pe aceşti doi domni.
Bunătatea d-sale!

Mai bine vorbea însă de scârba pe care trebuie s-o producă în orice om întreg indulgenţa d-sale. Căci a suferi indulgenţa
cuiva înseamnă a fi „inferior" celui indulgent. Ce urât, ce mărginit, ce scârbos ar trebui să fie omul care ar avea nevoie de
indulgenţa dlui Holban!

Mihai Eminescu, 8 februarie 1878
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus