Timpul.md

Opinii & Editoriale 24 Aprilie 2019 | 08:36

Cortina a căzut. E finita la commedia!

Ceea ce se întâmplă astăzi în Legislativ îmi amintește de ultimele luni de agonie ale primului parlament, în care am avut și eu onoarea să fiu deputat.

Cu toate că au trecut atâția ani de atunci și multe s-au schimbat, totuși, câteva lucruri au rămas neschimbate, în special, moravurile (năravurile) unor deputați democrați.

Eu continui să cred că declinul mișcării de eliberare națională, compromiterea democrației, în general, și a parlamentului, în special, nu sunt numai opera agrarienilor, interfrontiștilor și a comuniștilor, ci, în primul rând, poate a unor lideri democrați, care, din dorința pătimașă și necontrolată de a se menține pe scena politică, au gafat necontenit, compromițând valorile pentru care au stat în genunchi miile de moldoveni în Piața Marii Adunări Naționale.

Îmi amintesc că în august 1993, când Parlamentul n-a votat intrarea R. Moldova în CSI, agrarienii, în frunte cu Snegur, au blocat Legislativul. Era clar că Legislativul trebuia să se autodizolve, însă unii se agățaseră de el, ca de ultimul pai, în speranța de a mai rămâne măcar o lună-două cu mandatul în buzunarul de la piept. Aceștia erau deputați democrați din grupul lui Valeriu Matei. Argumentele lor erau foarte „tari” – necesitatea adoptării Constituției, a legii privind județele „contracararea dictaturii lui Snegur”, neadmiterea venirii la putere a agrarienilor ș.a. (Să ne amintim că cei patru care au demisionat tot în 1993 – Moșanu, Matei, Nedelciuc și Hadârcă – și-au motivat decizia tot prin necesitatea „păstrării” parlamentului). Astăzi situația se repetă: cu toate că pefediștii au declarat că vor boicota alegerile, ei au mai umblat zilele acestea cu niște „inițiative legislative” care poate-poate ar schimba ceva ce le-ar mai prelungi „dificila” misiune de „slugi ale poporului”. Această vânzoleală juridică puerilă, care în popor se numește „umblătură de dorul lelii” se poate solda cu un singur rezultat – discreditarea totală a instituției legislative și a tot ce e legat de noțiunea de democrație. A umbla acum cu inițiative de modificare a Legii privind alegerea președintelui înseamnă a te pune în situația de râs a lui Păcală care întreba dacă oaia, care a murit anul trecut, mai trăiește. Sau, dacă vreți, a-l invita la nuntă pe mortul din raclă.

Atunci, acești democrați doreau să mențină Parlamentul ca să nu admită „dictatura președintelui Snegur” și venirea agrarienilor la putere, acum doresc acest lucru ca să salveze țara de o campanie electorală dezastruoasă. Ei întotdeauna au găsit, găsesc și vor găsi „argumente” pentru a mai gusta măcar încă o zi-două din dulceața vieții de deputat. Pe ei nu-i interesează nici imaginea instituției pe care o reprezintă, dar nici situația care nu mai poate fi tolerată, când săptămâni întregi se joacă de-a „alegerea președintelui”, primind salarii pentru aceasta din impozitele noastre.

Ei nu se întreabă dacă noi, alegătorii, suntem de acord să-i plătim pentru a se ocupa cu ceea ce se ocupă.
Nu cred că greșesc, afirmând că succesul electoral al agrarienilor în 1994 a fost pregătit de prestanța lamentabilă a unor asemenea democrați care, ținându-se și cu dinții de mandatul de deputat, s-au compromis și pe ei, dar și noțiunea de democrație, determinându-i pe foarte mulți alegători să-i prefere pe agrarieni. Mă tem că astăzi se întâmplă același lucru și, prin comportamentul lor, acești democrați îi netezesc drumul lui Voronin spre inimile alegătorilor.

Circul care se face astăzi în parlament lovește atât de tare în imaginea partidelor „de dreapta”, care vor „să păstreze” parlamentul, încât trezește repulsie chiar și la cei mai devotați simpatizanți. Când liderul creștin-democrat, Iurie Roșca, a lansat inițiativa boicotării alegerilor pentru a nu admite ascensiunea lui Voronin în fruntea statului, liderii celor două partide „de dreapta” – Matei și Snegur – au luat apă în gură. Până la urmă, neavând încotro, au vorbit – primul a vorbit Matei și, în sfârșit, Snegur. Este interesant cum a vorbit Snegur. În declarația făcută marți, el „a îndemnat și celelalte partide de dreapta” să boicoteze alegerile de astăzi. Eu înțeleg că politica este o cuconiță cu fustă scurtă, dar nici chiar atât de scurtă încât să devii cinic și neobrăzat. Pe care „partide de dreapta” le îndeamnă dl Snegur să „boicoteze alegerile”? Pe cel al creștin-democraților care, încă acum două săptămâni, a lansat respectiva inițiativă? De ce-i trebuie lui Snegur, care se consideră un politician serios, acest circ urât? Numai de aceea că inițiativa aparține lui Roșca? Ei bine, nu-i nevoie ca Roșca să fie ridicat sus, dar de ce să cobori atât de jos?
Am zis „jos” și mi-am amintit de Josu, vicepreședintele lui Mircea Snegur la PRCM. L-am văzut la televizor cum stătea în capul mesei la conferința de presă, alături de Snegur și „marele dispărut”, apărut subit între cei doi, Nicolae Andronic. El a reapărut din culise pentru a ataca inițiativa PPSD-ului de a scoate partidul comunist în afara legii, iar Josu stătea în capul mesei, împreună cu Snegur, pentru a ne convinge că PRCM-ul este un partid de dreapta și că el, după ultimele lui inițiative „naționale”, a devenit și mai „de dreapta” decât a fost!

Afacerea a căpătat o întorsătură atât de urâtă și de respingătoare, încât mă tem că acest comportament al „democraților de dreapta” va avea efectul bumerangului și alegătorii, sătui până în gât de circul din parlament, o să-l prefere la următoarele alegeri pe Voronin, precum în 1994 i-a preferat pe agrarieni. Infantilismul și egoismul politic au atins cote insuportabile. Societatea urmărește, dezgustată, convulsiile parlamentului, dar și alarmantă, pentru că haosul din legislativ e atât de mare și dorința unora de a mai rămâne deputați e atât de pătimașă, încât în această brambureală nu este exclus ca Voronin să „țâșnească” la funcția de șef al statului. Ceea ce se întâmplă acum în parlament e pe conștiința liderilor „democrați”, în primul rând, a lui Diacov și Snegur. Ei sunt cei care au stat până în ultima clipă cu listele de semnături în sertar, așteptând să vină momentul potrivit. Ei sunt cei care, votând la 5 iulie modificarea Constituției, s-au și văzut candidați la fotoliul prezidențial, că dacă nu se vedeau, nu votau!

Dar toate au un final, indiferent dacă e trist sau fericit. Acest final a venit: parlamentul e pe ducă și nicio inițiativă nu-l mai poate reanima. Oare câtă minte trebuie să ai (sau cât obraz trebuie să nu ai) pentru a înțelege – comedia s-a sfârșit! Cu tot ce a avut bun și ne bun, acest parlament trebuie să se ducă în istorie. Cortina a căzut, domnilor democrați, și dacă nu doriți să spulberați și bruma de credibilitate și respect, pe care o mai aveți în ochii alegătorilor, strângeți-vă catrafusele și ieșiți afară.
21 decembrie 2000
Fragment din cartea „Patria vuindă”, 2001

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus