Timpul.md

UE / Nato 24 Noiembrie 2020 | 07:29

COVID-19: Primele vaccinuri ar putea fi autorizate în UE la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor

 Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) ar putea aproba primele vaccinuri împotriva COVID-19 până la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor, a anunţat luni această instituţie însărcinată cu autorizarea şi controlul medicamentelor în Uniunea Europeană, transmite AFP.

EMA a instituit o procedură accelerată de autorizare, care permite examinarea datelor privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor pe măsura sosirii acestora, chiar înainte ca producătorul să depună o cerere formală de autorizare.

Vaccinurile dezvoltate de Oxford/AstraZeneca, Pfizer/BioNTech şi Moderna sunt la ora actuală supuse acestei evaluări a agenţiei europene.

Comisia Europeană a semnat până în prezent, în numele statelor membre ale UE, contracte pentru achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19 dezvoltate de companiile AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi, Pfizer/BioNTech şi CureVac. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus