Timpul.md

CSI / Rusia 21 Iulie 2020 | 08:44

COVID-19: Rusia speră să producă alături de partenerii săi 200 de MILIOANE de doze de vaccin în acest an

 Rusia speră să producă alături de partenerii săi circa 200 de milioane de doze de vaccin împotriva noului coronavirus în acest an, în cazul în care studiile clinice vor avea succes, a afirmat luni un înalt oficial rus, potrivit AFP.

Prima etapă a studiilor clinice din Rusia "este deja finalizată, iar cea de-a doua se va încheia în jurul datei de 3 august", a declarat Kirill Dmitriev, preşedintele Fondului Suveran rus, care finanţează dezvoltarea vaccinului rusesc, într-un interviu pe site-ul Stopcoronavirus.rf.

Potrivit acestuia, a treia etapă a testelor ar trebui să se desfăşoare atât pe teritoriul Rusiei, cât şi în alte câteva ţări, în special în Emiratele Arabe Unite, în Turcia, dar şi în Africa, şi să se încheie cu certificarea în Rusia "din august".

"Imediat după aceea, intenţionăm să începem producţia în masă", a precizat Dmitriev.

Fondul Suveran rus se aşteaptă ca ţările partenere să aprobe certificarea acestui vaccin "în septembrie", a precizat aceeaşi sursă.

Odată certificat, vaccinul va fi produs atât în Rusia, cât şi în alte ţări partenere, iar producţia totală se aşteaptă să ajungă la "200 de milioane de doze până la sfârşitul anului", dintre care 30 de milioane de doze vor fi produse în Rusia, asigură Kirill Dmitriev.

Anunţul vine în condiţiile în care Marea Britanie, SUA şi Canada au acuzat săptămâna trecută serviciile de informaţii ruseşti că ar fi fost în spatele atacurilor unor hackeri pentru a pune mâna pe cercetările legate de dezvoltarea unui vaccin contra coronavirusului.

Organismul guvernamental britanic responsabil pentru securitatea cibernetică a acuzat joi un grup de hackeri că au atacat organizaţii care lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus pentru a le fura cercetările, precizând că este "aproape sigur" că acest grup operează pentru serviciile de informaţii ruseşti.

Aceste acuzaţii au fost negate vehement de Kremlin.

Rusia, pe locul al patrulea în topul ţărilor cu cele mai multe contaminări, după Statele Unite, Brazilia şi India, a înregistrat oficial până în prezent 777.486 de cazuri de infectare, dintre care 12.427 soldate cu decese. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus