Timpul.md

Actualitate 3 Aprilie 2020 | 10:59

COVID MOLDOVENESC / Numărul testelor efectuate zilnic variază de la 30 până la 175

În situația în care cele mai puternice și dezvoltate țări din lume țin piept cu greu coronavirusului de tip nou, autoritățile R. Moldova dau asigurări că dispun de toate condițiile și utilajele necesare pentru a face față unui flux mare de infectați, chiar și în cazul în care numărul cazurilor de coronavirus va înregistra o creștere excesivă. 

„În cadrul laboratorului virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, până la data de 29 martie 2020 au fost efectuate 1847 de teste pentru COVID-19. ANSP dispune de suficient personal și echipament de laborator necesar pentru a face față unui flux majorat de probe ce ar necesita a fi investigate, cu eliberarea rezultatelor în timp oportun”, au declarat pentru TIMPUL reprezentanții acestei instituții.

Aceeași sursă menționează că numărul de teste efectuate zilnic variază de la o zi la alta, iar în medie au fost efectuate de la 30 până la 175 de teste pe zi.

„Dacă însă ar fi testat 1000, puteau să găsească 700 de infectați”

În același timp, Anatol Ciubotaru, fostul director al Spitalului Clinic Republican, consideră că această stare de lucruri n-ar trebui să ne bucure. În opinia medicului, situația ar fi sub control doar dacă zilnic s-ar face mai multe teste pentru Sars Cov-2. „De exemplu, în Coreea de Sud se testează practic toată lumea și ei știu precis câți infectați au. Dar la noi, dacă au testat 20 de oameni, anunță că s-au găsit la 5 infectați. Dacă însă ar fi testat 1000, puteau să găsească 700 de infectați. Asta este realitatea pe care trebuie să o înțelegem”, a declarat specialistul.

Ciubotaru pune sub semnul întrebării și faptul că R. Moldova ar face față unui număr major de infectați, după cum susține ANSP. „Situația a ieșit de sub control în mai multe țări din întreaga lume și R. Moldova nu este o excepție. De o săptămâna, medicina din SUA se află în colaps. Nici italienii, nici spaniolii, nici francezii nu fac față. Ei cheamă ajutor de peste hotare și își trimit bolnavii în Germania. Până în prezent cea mai pregătită dintre statele europene este Germania. Ei fac totul ordonat, clar și sigur. În rest toți au scăpat situația de sub control. Și noi să spunem că suntem cei mai frumoși din lume?”, a adăugat fostul director de spital.

Astăzi, bilanțul epidemiei de Sars CoV-2 a ajuns în R. Moldova 505 cazuri confirmate, 112 cazuri suspecte și șase decese. Doar 23 de persoane au fost tratate.

Amintim că, pe data de 24 martie, Anatol Ciubotaru a fost demis din funcția de director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” în urma unei decizii a Comisiei Situații Excepționale, după ce Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale l-a acuzat „de încălcare a procedurii”. Anterior, Ciubotaru a trimis mai mulți angajați ai instituției să treacă testul pentru COVID-19 la o clinică privată.

Tot la o clinică privată au fost testați acum o săptămână și membrii Cabinetului de Miniștri în frunte cu premierul Ion Chicu.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus