Timpul.md

Istorie 30 Septembrie 2017 | 19:19

Crimele Comunismului. Înfometarea artificială sau tragedia mută a poporului nostru

Reocuparea Basarabiei la sfârşitul lunii august 1944 a însemnat reintroducerea terorii în ţinut. De această dată, pe lângă deportări, rusificare, colectivizare etc., populaţia a fost supusă foametei.  

Autorităţile sovietice aveau experienţă în acest sens. În anii 1921-1922, îşi înfometaseră propriul popor, iar în anii 1932-1933 organizaseră foamea în Ucraina. În RSSM, prin înfometare s-a urmărit frângerea coloanei vertebrale a băştinaşilor, distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea fricii, netezirea drumului spre colectivizare şi anihilarea oricărei rezistenţe cel puţin pentru o perioadă de timp.

În perioada sovietică, subiectul foametei a fost trecut cu vederea. Iar după 1989, la fel ca şi alte crime ale regimului totalitar, foametea nu a fost condamnată la nivel oficial în RM.

Statul sovietic stabilește impozite exagerate

Imediat după reocuparea Basarabiei, în septembrie 1944, conducerea sovietică a înmânat fiecărei familii lista cu dările obligatorii, așa-numite „postavka”. Pe lângă cantitatea de cereale stabilită, fiecare familie trebuia să furnizeze statului sovietic: ouă, lână, brânză. Impozitul agricol urma să fie achitat până la sfârşitul anului. De asemenea toate gospodăriile erau obligate să dea suplimentar o anumită cantitate de cereale în fondul Armatei Roşii, dar şi o sumă de bani sub formă de împrumut la stat. Şi aceasta după ce, în vara lui 1944, pe teritoriul Basarabiei au avut loc lupte crâncene în cadrul operaţiei Iaşi-Chişinău, când sate întregi au fost evacuate. În consecinţă, terenurile agricole nu au fost prelucrate, mii de case au fost deteriorate, iar Armata Roşie a devastat localităţile din preajma liniei frontului, sustrăgând produsele alimentare, rămase, precum şi nutreţurile şi cerealele pentru a-şi hrăni animalele.



O situaţie similară se atestă şi în anul următor 1945. Pentru a se achita cu statul, localnicii au fost puşi în situaţia de a se lipsi de rezervele de care dispuneau, de a împrumuta de la rude sau de a cumpăra cereale. Culmea umilinţei au reprezentat zilele de după 9 mai 1945, când în toate localităţile Basarabiei au fost organizate adunări obligatorii, la care au fost scrise scrisori de mulţumire adresate conducerii URSS şi personal lui Stalin pentru „victoria glorioasă asupra fascismului”.

Lucrurile nu s-au schimbat nici în anii următori. Condiţiile climaterice nefaste au fost folosite de ideologii comunişti pentru a camufla politica de înfometare constantă a populaţiei. În primăvara anului 1946 sunt atestate primele victime ale foametei. Din cauza lipsei acute de produse alimentare, populația adăuga în mâncare rumeguș de lemn, strujeni de porumb, semințe de ciulini. Unii făceau făină din papură și coceau turte sau în făina de papură se adăuga o boaghe de făină de grâu și făceau un fel de „plămădeală” numită și geandră, pe care o fierbeau și o mâncau. Acestea provocau boli intestinale acute cu inflamarea ulterioară a peritoneului, fiind frecvente cazurile fatale. În majoritatea satelor bântuia tifosul.

În toamna lui 1946, mai mulți săteni au plecat spre Polonia, cum ziceau ei, dar de fapt s-au deplasat în Vestul Ucrainei, unde schimbau țoluri, haine, lână, pielicele ș.a. pe grâu, cartofi, secară, soia sau chiar pe borhot de sfeclă.

Rechiziționarea forțată a impozitelor agricole

Planul diabolic de înfometare a populaţiei a fost realizat cu implicarea activiştilor care erau monitorizaţi permanent de cadrele venite din Rusia sau din Ucraina. Conform hotărârii CCP al URSS din 24 noiembrie 1942 „despre răspunderea pentru neîndeplinirea predărilor obligatorii de produse agricole”, familiilor care nu achitau dările obligatorii li se confisca averea. Pentru a îndeplini planul, activiştii săteşti măturau la propriu podurile localnicilor. În baza acestei hotărâri, mii de familii s-au pomenit fără avere, iar capii familiilor erau judecaţi de Tribunalul Militar şi duşi la ani grei de munci forţate.

Grăitor este cazul Ioanei Roşca din s. Pârlița, r-nul Fălești, care a fost condamnată la cinci ani de închisoare și confiscarea averii pentru că nu putea să achite impozitele cerute de stat. „Mereu eram impusă să dau postavkă. Cât am avut, am dat, dar când nu mai aveam, au început să-mi ia averea din casă: scoarțe, perne, totul. După care într-o zi au venit și mi-au luat cei doi boi cu care lucrăm pământul. I-au scos boii din ogradă, i-au dus de la deal de gospodăria lui Nicolae Grecu și i-au împușcat. Omul cela fugise, săracul, de acasă ca să nu vadă ce s-o făcut, iar eu plângeam în ograda mea de mă prăpădeam, văzându-i pe soldați cu carnea în spinare, ca s-o mănânce armata. După care iar vin și-mi cer „postavka”. Da eu cu ce s-o duc la gară, la Bălți, dacă n-aveam cu ce și nici ce duce, lucru pentru care în 1946 m-au judecat pe cinci ani şi mi-au luat toată averea cu casă cu tot, lăsându-i mamei un sărăieș mititel”, își amintește Ioana Roșca.

Pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de sistemul sovietic, se recurgea la acţiuni extreme. Oamenii erau bătuţi până îşi dădeau duhul sau erau terorizaţi permanent că vor fi duşi în Siberia. Plauzibil este cazul lui Constantin Hustei din localitatea Mingir, raionul Hâncești. El avea atunci 12 ani și a căpătat un cateloc de porumb de la Ion Târsână-Mitrache, pe care acesta îl scoase dintr-o gaură făcută de guzgani în pereții depozitului statului. A doua zi Constantin a plecat în căutarea găurii norocoase pentru a mai găsi ceva de mâncare și pentru cei patru frățiori. Luând vreo două kilograme de porumb în poala cămășii, la întoarcere a fost observat de șeful de depozit care, împreună cu paznicul, l-au reținut. Aflând despre cele întâmplate, soră-sa Eugenia a plecat să-și salveze fratele. Intrând în incinta sovietului sătesc, l-a găsit pe Constantin snopit în bătăi și aproape fără conștiință. A doua zi el a murit.

O altă metodă de constrângere a localnicilor era arestarea în timpul nopţii a capului familiei. Persoana reținută era dusă la sovietul sătesc, unde era maltratată şi schingiuită. Neputând îndura durerile, arestaţii cedau. Spre exemplu, lui Vasile Slavenschi din s. Costuleni, r-nul Ungheni i-au smuls mustăţile până când a strigat că se duce să vândă tot pentru a plăti dările.

Deseori, în familiile care nu dădeau toată „postavka”, era arestat cine se nimerea, soțul sau soția. Îi închideau într-un beci până când promiteau că o să dea pâinea cerută. În acea groapă, erau broaşte şi guzgani. Pomenindu-se în situaţii extreme, mulţi basarabeni au avut curajul şi au scris scrisori conducerii URSS, în care descriau infernul în care s-au pomenit după venirea sovieticilor. Anastasia Sadovnic din s. Râșcova, r-nul Orhei, îi scria lui Stalin: „Am început a plânge și îi întrebam ce voi mânca și de unde voi lua bani ca să achit impozitele, dacă voi ați luat totul. Iar președintele mi-a spus: „Du-te și te spânzură, dar bani să plătești”. M-a luat de o mână şi a început a mă îmbrânci dintr-un perete în altul. M-au bătut atât de tare, încât eu, o bătrână de 79 de ani, nu mai pot nici să mă ridic”.

În 1947, când mureau de foame mii de oameni, industria alimentară din RSSM a depășit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2%, a uleiului – cu 30,5%, a cărnii – cu 32,5%, a conservelor – cu 101,9%. În această perioadă, URSS exporta în alte ţări, în special în RDG, 1,7 mln tone de cereale.


Înmormântați fără preot, în gropi comune

Şi iarna anilor 1946-1947 a fost deosebit de grea, calvarul înfometării ajungând la apogeu. Mureau familii întregi. Subnutriția i-a extenuat pe oameni, care realmente nu aveau putere ca să-și înmormânteze apropiații. Conform preotului Onisim Budacov din s. Băcioi, din cauza lipsei de pâine, oamenilor li se uscau fața, picioarele, slăbeau și decedau. Dacă, în timpurile obișnuite, în sat decedau în jur de 100 de oameni pe an, în ianuarie-februarie 1947, au murit 260 de persoane.

De regulă, oamenii scoteau dimineaţa cadavrele apropiaţilor şi îi duceau la cimitir fie pe o scară, fie pe sănii, fie în roabe. Morţii erau înhumaţi în gropi comune, unii în poziţie orizontală, alţii în poziție verticală. În preajma cimitirului erau multe oase de oameni.

În unele localităţi, începând cu februarie, autorităţile au angajat gropari care primeau zilnic 500 grame de pâine. Ei mergeau pe la casele oamenilor şi adunau morţii, pe care îi duceau la cimitir și-i lăsau în zăpadă. Primăvara, cimitirele erau pline de oase de om, iar puținii câini rămași în sat le mâncau. Tocmai atunci groparii adunau oasele și le înmormântau într-o groapă comună. Oamenii erau înmormântaţi fără preot.

Autoritățile mimau acordarea ajutorului

În prima jumătate a lui 1947, după ce au fost epuizate rezervele alimentare, în mai multe localități ale RSSM s-au atestat cazuri de canibalism. Oamenii au început să-și vândă și casele. În februarie a acelui an, sovieticii au găsit de cuviință să trimită o comisie, în frunte cu A. Kosîghin, pentru a vedea ce se întâmplă la fața locului. La 25 februarie, acesta i-a expediat lui Stalin și lui Molotov o telegramă secretă, descriind situația din RSSM ca fiind destul de gravă. În rezultatul acestei vizite, în localitățile în care populația a achitat în întregime impozitele s-au deschis cantine. Aici erau hrăniți tinerii și cei bolnavi de distrofie în stare incipientă. Cei grav bolnavi erau lăsați să moară. Concomitent, familiilor care aveau șanse de supraviețuire li se acorda sub formă de împrumut câte 6 kg de porumb sau grâu.



Foametea sovietică a schilodit mult mentalitatea basarabeanului, fiind o luptă în care mila nu prea ce căuta și din care oamenii au ieșit cu inimile împietrite. A fost tragedia mută a acestui popor. Astăzi, la 70 de ani de atunci, ar fi bine să ne mobilizăm eforturile pentru a identifica gropile comune din cimitirele satelor noastre.

Mariana S. ȚĂRANU 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus