Timpul.md

Film 6 Mai 2020 | 04:31

Cristi Puiu: „Ne îndreptăm către o formă de totalitarism”. Totul se „transformă progresiv într-un nonsens de talie cosmică”

 

Cineastul Cristi Puiu a vorbit într-un interviu acordat News.ro despre „orizontul sumbru” care îl determină să se întrebe dacă n-ar fi cazul să uite cu totul de cinema. Neîncrezător că este posibil ca lucrurile să dea semne de revenire, Puiu a mărturisit că se teme că „ne îndreptăm către o formă de totalitarism”. El prevede că istoria se rostogoleşte către „abisul sărăciei” şi că nu poate fi vorbit acum despre o salvare a culturii.

După două luni de la izbucnirea epidemiei de Covid-19 în ţară şi de la implementarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, Cristi Puiu se arată pesimist în ceea ce priveşte viitorul. Atât al cinematografiei, cât şi al societăţii.

În această perioadă, spune el, „încercăm să punem laolaltă plusurile şi minusurile momentului actual, să găsim o soluţie şi pentru noi, pentru familie, dar şi pentru companie”.

„La ora asta numai de cinema nu le arde oamenilor… E atât de sumbru orizontul încât am ajuns să mă întreb dacă n-ar fi totuşi cazul să uităm cu totul de cinema, noi, cel puţin, şi să căutăm să ne reprofilăm, să facem altceva. Poate că pare straniu sau neaşteptat, dar niciodată nu am aşezat filmele mele sau cinema-ul deasupra familiei. Întotdeauna a fost prioritatea numărul unu, chiar dacă, cumva din exterior, pare altfel – e doar o părere. Şi când vorbesc despre familie, nu vorbesc doar despre familia noastră, ci despre familia lărgită, care îi angajează şi pe prieteni”.

Lucruri care până recent erau importante, între care şi filmul, acum par că şi-au pierdut sensul. „Am ajuns să îmi pun întrebări legat de planeta întreagă. Să mă întreb unde merge. Nu s-a întâmplat niciodată povestea asta în istoria planetei – economiile să se oprească toate, ca la un semnal, să nu putem vedea ce ne aduce ziua de mâine. Ajungem să reconsiderăm o mulţime de lucruri pe care până la ieri le consideram ca fiind importante. Cum ar fi filmul. Toate astea şi-au pierdut sensul”.

„Mulţi vorbeau despre acest avantaj – de a sta acasă, ca într-o vacanţă, de a te întoarce în bibliotecă, să te apuci să citeşti. A durat o săptămână, două, trei, dar, încet-încet, totul se transformă progresiv într-un nonsens de talie cosmică. Nu sunt deprimat, dar dintr-o dată s-au adunat mai multe întrebări fără răspuns decât m-aş fi aşteptat”.

Neîncrezător că spre finalul anului este posibil ca lucrurile să dea semne de revenire, Puiu a adăugat: „Mi-e teamă că ne îndreptăm către o formă de totalitarism pe care nu îndrăznim să îl denumim”.

„Când vom ajunge să ne gândim o să ne gândim din puşcărie la asta. Întotdeauna ajungem să privim lucrurile rele retrospectiv. Atunci când ele se întâmplă, alegem să ne întoarcem privirea de la ele şi să ne spunem «Hai că nu e chiar aşa de rău, totuşi» sau vorba aia românească pe care o auzim la petreceri, la câte un pahar, auzeam şi pe vremea lui Ceauşescu asta – la mine, în familie, tata spunea – «Când ne-o fi mai rău, ca acum să ne fie». Şi ne-a fost tot mai rău către finalul anilor 1980. Şi tot vorba aia funcţiona, dar era în mod evident din ce în ce mai rău. Nu le amestec aşa uşor, dar am memorie bună şi cam ştiu cu ce semănau anii 1980. Nu pot să fac altceva decât să îmi doresc şi să le doresc politicienilor să primească gândul bun şi înţelepciunea necesară pentru a nu ne condamna pe toţi la o moarte lentă, în disperare şi foamete”.

Despre adoptarea de măsuri cu privire la sprijinirea sectorului cinematografic el a spus: „Cred că nici nu se poate discuta despre aşa ceva, câtă vreme la orizont se profilează o criză economică majoră. Cred că nu se poate vorbi despre cinema, teatru, literatură şi artă atunci când istoria se rostogoleşte către abisul ăsta al sărăciei şi al suferinţei cauzate de criza economică mai mult decât evidentă”.

„Deja este greu pentru oameni să îşi ducă zilele şi toată lumea stă şi aşteaptă câte un semn de la clasa politică, de la preşedintele României. Fiecare cu al lui. Şi francezii aşteaptă un gest de la Macron… «Hai să ieşim din asta. Gata! Am înţeles. Hai să ne întoarcem la muncă, să construim ceva stabil». Dar cred că, în virtutea felului în care s-a derulat istoria până acum, raporturile s-au păstrat neschimbate şi nu cred că am ajuns în punctul în care să putem spune că deţinem aceeaşi cantitate de informaţie pe care o deţin politicienii, astfel încât să ne putem permite să întrezărim ceva, o soluţie pentru ziua de mâine”.

Soluţia care rămâne clar valabilă, în opinia lui, este transparenţa.

„Noi, ăştia mulţi, suntem exact în aceeaşi poziţie ca întotdeauna – încercăm să refacem un puzzle de un milion de piese. Nici măcar politicienii nu deţin toate piesele şi asta este evident, dar au mai multe decât noi. Eu nu prea văd, chiar dacă mi-aş dori să îmi imaginez, să îmi alimentez optimismul în mod artificial, că va mai fi ceva din ceea ce lumea a fost înainte de această criză. De asta mi-e greu să cred că ne vom întoarce vreodată spre cinema”.

De la acceptarea diferenţelor la „celălalt” ca potenţial inamic a fost un mic pas. „De cel puţin 200 de ani ne credem deştepţi, credem că putem face ceea ce trebuie pentru ca fericirea să domnească sub soare. Şi de 200 de ani dăm din războaie în războaie, din crize în crize, până în punctul în care, acum, l-am transformat pe aproapele nostru în inamic potenţial. Distanţare socială. Este ireal! Până mai ieri vorbeam despre acceptarea diferenţelor. Acum am rezolvat şi asta. Celălalt este inamic potenţial. Îţi poate da boala sau tu i-o poţi da lui. Cred că, din păcate, bezna e mai adâncă decât vrem noi să credem. Probabil că trebuie să plătim pentru păcatele noastre. Dacă ar fi să spun ceva cu sens despre momentul actual asta ar fi. Nimic nu e întâmplător”.

În prezent este mai limpede ca niciodată că informaţia reprezintă putere, a spus el, iar în războiul pe care îl presupune pandemia oamenii propun diverse ipoteze pe baza unor informaţii care nu limpezesc lucrurile, dimpotrivă.

„Nu cad bombe, dar este un război. Pe de altă parte, în vreme de război, oamenii ieşeau în stradă şi se îmbrăţişau după bombardament. Aici nu există această posibilitate de a te îmbrăţişa. Şi vorbim despre acest coronavirus ca despre o ciumă, se vehiculează tot felul de idei, care mai de care mai abracadabrantă. E adevărat că cel care deţine informaţia deţine puterea. Dacă nu era clar până azi, cred că azi e foarte limpede. Suntem ţinuţi în casă, în beznă, croşetăm tot felul de ipoteze, bizuindu-ne pe informaţiile care ne parvin prin mass-media şi tot felul de canale alternative, dar în loc să se limpezească lucrurile, ele devin tot mai confuze. Este paradoxul erei informaţiei. Informaţiile sunt la tot pasul, poţi să afli tot ce vrei, dar ajungi să fii mai tâmpit decât ai fost vreodată, pentru că devine aproape imposibil să le pui cap la cap pentru a obţine un enunţ cu sens”.

El a continuat: „Oamenii sunt liberi să aleagă. Pentru unii veghează Big Bang-ul, pentru mine veghează Dumnezeu. Şi nu e ca şi cum m-aş simţi curat. Nu. Sunt la fel de păcătos, chiar mai păcătos decât toţi ceilalţi. Nu cred că are altă noimă povestea decât asta. Pentru că timp de decenii, secole, omul şi-a întors faţa de la Dumnezeu, pentru că s-a socotit stăpânul universului. Ăsta este poate păcatul cel mai mare”.

Interviul integral – AICI.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus