Timpul.md

Social 25 August 2014 | 07:00

Criză de elevi: Zeci de licee vor rămâne fără clasa a X-a

Fie că le e frică de bacalaureat, fie că au devenit mai pragmatici, vara aceasta absolvenții de gimnaziu și-au schimbat prioritățile reorientându-se către școlile profesionale și colegii. Astfel, în lipsa solicitărilor, zeci de licee din republică ar putea rămâne anul acesta fără clasele a X-a, iar unele din ele riscă, în următorii ani, să fie reorganizate. 

Numai în municipiul Chișinău circa 30 de licee din cele 84 existente nu au reuşit să adune numărul necesar de cereri pentru a forma două clase paralele, după cum prevede regulamentul. În cadrul ședinței operative a primăriei șefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat că urmează să se decidă, împreună cu Ministerul Educaţiei şi cu autorităţile locale, cum se va proceda cu instituţiile vizate. Potrivit ei, situația creată se datorează migrației peste hotare. Statisticile arată că în ultimii 5-6 ani, circa 7 mii de elevi care au absolvit treapta gimnazială, au plecat peste hotare împreună cu părinții lor.

Situația este similară în toată republica. Spre exemplu, în Cimișlia procesul de admitere s-a desfășurat în jumătate dintre licee. Dacă anul trecut, din cele opt licee, trei au rămas fără clasa a X-a, anul acesta încă o instituție a sistat procesul de admitere.

„În cele patru instituții care au desfășurat procesul de admitere avem numărul necesar de elevi pentru formarea a două clase. Conform strategiei de reorganizare a învățământului liceal în raionul Cimișlia, care va fi aplicată în 2015, în raion vor rămâne trei licee: un liceu clasic, un liceu internat și se reorganizează un liceu cu profil arte. Acum nu a fost admitere în alte licee din cauza numărului mic de elevi. Unul dintre licee este cu predare în limba rusă, dar este ultimul an în care acesta funcționează cu statut de liceu pentru că nu sunt cereri de la vorbitorii de rusă. Anul acesta au fost depuse doar trei cereri”, a declarat pentru TIMPUL Ion Delinschi, șeful Direcției de învățământ Cimișlia.
Un alt motiv care i-a făcut pe tineri să ocolească liceele anul acesta a fost BAC-ul. Elevii care nu vor sau le e teamă că nu vor promova examenele de bacalaureat și-au depus dosarele în școlile profesionale și colegii.

„La moment se observă o reorientare a tinerilor absolvenți de gimnaziu către școlile profesionale și colegii, și sunt elevi care merg la colegiu nu atât pentru că vor o specialitate ori să lucreze, dar pentru că se tem că nu vor susține bacalaureatul și, în caz de ceva, să aibă o oportunitate de a se angaja”, consideră șeful Direcției de învățământ Drochia, Iurie Melinte.

În prezent, din cele nouă licee existente în raion numai șase au organizat procesul de admitere. „La liceul B.P. Hasdeu avem două clase completate, iar celelalte trei licee din oraș au câte 20 de elevi per clasă. Admiterea în sate s-a făcut în liceul din Pelinia și Popeștii de Sus. La Popești, cu titlul de excepție anul trecut a fost numai o clasă de a X-a. Ei sunt departe de Drochia și cred că vom ruga ca și anul acesta să se facă o excepție. La Popești, elevii au avut cel mai bun rezultat la BAC, o rată de promovabilitate de 80%”, subliniază șeful direcției raionale. Acesta remarcă faptul că, dacă tendința se va menține în următorii ani, celelalte trei licee vor fi nevoie să-și schimbe statutul.

Ilie Pădureț, directorul Școlii Profesionale nr. 8, președintele Consiliului Național din Învățământul Profesional

„Noi ne-am împlinit planul. Avem peste doi pretendenți pe loc la croitorie. Cel mai greu s-au completat grupele la meseriile noi pe care oamenii nu le cunosc: marochinărie, reglor utilaj tehnologic, dar cei care au picat bacalaureatul nu prea vin. Ei pleacă peste hotare sau merg la colegii.

La Nisporeni și Leova au introdus meserii noi de fermier și ar fi trebuit să fie cerere mare la ele, dar la primul tur nu s-au completat locurile. Avem nevoie de centre de orientare profesională”.

Gabriel Palade, directorul Colegiului Financiar Bancar, președintele Consiliului Colegiilor din Moldova

„Anul acesta dinamica este substanțial pozitivă. Nu putem compara Colegiul de Medicină care pentru 200 de locuri disponibile a înregistrat 900 de cereri cu un colegiu tehnic unde raportul a fost de 1 la 1. Dar totuși se simte un interes mai mare. Cred că orientarea spre colegii și declinul demografic influențează activitatea liceelor, dar eu cred că totul o să fie bine, noi oricum nu putem înmatricula mai mulți elevi decât locurile disponibile, așa că elevii care nu au fost admiși, cred că vor merge la licee”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus