Timpul.md

Istorie 26 Mai 2020 | 00:01

Criza politică din Rusia şi Unirea Basarabiei cu România

În timp ce trupele române obțineau victorii importante în Primul Război Mondial, armata rusă se descompunea

Primul Război Mondial a pus la grea încercare Imperiul rus, care s-a constituit pe parcursul a mai multor secole. După ce, în 1914, a fost declarată mobilizarea generală, în armata rusă au fost chemaţi sub arme, mai întâi de toate, ţăranii. În februarie 1916, autorităţile guberniale din Basarabia raportau superiorilor că, la lucrările de câmp, din cauza mobilizării, puteau fi antrenaţi doar 35% din ţărani faţă de perioada antebelică.

Din aprilie 1915, armata rusă a început să sufere înfrângeri. Au fost ocupate Polonia, o parte din Lituania şi Belarus. Dar după 1916, când trupele ruse, în frunte cu generalul Alexei Brusilov, au desfăşurat o ofensivă în Galiţia (22 mai/4 iunie - 31 iulie/13 august), se crea impresia că Rusia poate ieşi biruitoare din război. Iar pe frontul de vest, la Verdun, francezii au fost nevoiţi să suporte un asalt nemilos al germanilor. Atunci francezii au cerut Petersburgului să facă concesii în fașa Bucureştiului, pentru a atrage România în război contra blocului austro-german în vederea schimbării situaţiei în folosul Antantei. La 4/17 august 1916, Bucureştiul a încheiat tratatul de alianţă cu ţările Antantei, conform căruia României i se garanta integritatea teritorială, iar după victorie i se recunoştea dreptul de unire cu Banatul, Bucovina, Transilvania (inclusiv Crişana şi Maramureş). Convenţia militară prevedea intrarea trupelor române la 15/28 august pe frontul din Transilvania, cu susținerea armatei franco-engleze de la Salonic, a celei imperiale din Galiţia, şi trimiterea în Dobrogea a 50 mii de ostaşi ruşi (în loc de 200 mii, după cum solicitase justificat premierul I. I. C. Brătianu). Însă aliaţii n-au susţinut suficient eforturile armatei române, care a început eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia austro-ungară. Armata română a fost obligată să se retragă în Moldova, Petrogradul fiind nevoit să trimită în ajutorul aliatului său de trei-patru ori mai multe trupe decât solicitase Brătianu. Pe câmpurile de luptă, România a pierdut 100 mii de oameni, la care s-au adăugat 150 mii de răniţi şi 250 mii de prizonieri. În primele luni ale anului 1917, au decedat de tifos exantematic 300 mii de militari şi civili.

La 3/16 octombrie 1916, în ţară a sosit o Misiune militară franceză, alcătuită din 400 de ofiţeri şi 1000 de subofiţeri, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, care urma să instruiască trupele locale. Armata română a fost dotată cu piese de artilerie grea şi uşoară, muniţii aferente, vehicule de transport, materiale pentru spitalele de campanie ş.a. Au fost create două corpuri de armată, incluzând 15 divizii de infanterie, două de cavalerie, patru de artilerie grea şi 12 escadrile de aviaţie. La 22 martie/4 aprilie 1917, regele Ferdinand a repetat promisiunea făcută la finele anului 1916, în Parlamentul de la Iaşi, de a-i împroprietări cu pământ pe ţăranii care constituiau majoritatea soldaţilor din armată. Prevederile despre drepturile ţăranilor la pământ şi noua lege electorală urmau să fie adoptate în Parlament. Această politică a regelui a sporit încrederea ţăranilor în autorităţi. Refăcută din temelie, armata română a început să lupte, de la egal la egal, cu trupele inamice, repurtând succese importante pe câmpul de luptă.

Haos în armata rusă

În schimb, Rusia tot mai greu făcea faţă situaţiei precare de pe front și suporta o insuficienţă acută de tunuri, obuze, puşti şi cartușe. Pentru apărare, se utiliza o treime din bugetul ţării. Din cauza insuficienţei de materie primă, combustibil, forţă de muncă, sute de întreprinderi care, în perioada antebelică, produceau mărfuri de larg consum, s-au închis. Pentru funcţionarea normală a transportului feroviar nu ajungeau mii de locomotive şi zeci de mii de vagoane. În 1916, s-a redus cantitatea de combustibil necesar pentru industrie şi transport cu 11,2% faţă de perioada de până la război, deşi necesităţile au sporit cu 50%. La 12 martie 1917, în palatul Tavria s-au constituit două organe de conducere supremă a statului: Sovietul de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat. De greutăţile țării era învinuit ţarul Nicolai al II-lea. În noaptea de 14 spre 15 martie 1917, Sovietul din Petrograd şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat au creat Guvernul Provizoriu, care urma să activeze până la convocarea Adunării Constituante. La 15 martie, Nicolai al II-lea s-a dezis de tron. Procesul de democratizare a început să se manifeste în diferite sfere de activitate. Se impunea ziua de muncă de opt ore și sporirea salariului. Ţăranii au început să preia cu forţa pământul de la marii proprietari. Conform ordinului nr. 1 al celor două organe supreme de stat, în unităţile militare urmau să fie constituie comitete formate din reprezentanţi ai ostaşilor, care s-au încadrat în lupta politică. În primăvara lui 1917, comandamentul suprem a constatat că ostaşii refuzau să continue războiul. Mişcarea pacifistă, care se manifesta în rândurile armatei ruse, aflată în descompunere din cauza lipsei de disciplină şi a subminării autorităţii ofiţerilor, crea probleme vizibile pentru cei doi aliaţi: Rusia şi România. Numărul dezertorilor după revoluţia din februarie 1917 a ajuns la 2 mln.


Ce se întâmpla în acest timp în Basarabia


În toamna anului 1917, se profila destrămarea statului rus, care nu mai putea continua războiul din cauza greutăţilor economice şi a anarhiei din ţară. Bolşevicii au decis să răstoarne cu forța Guvernul Provizoriu în ajunul celui de al II-lea Congres al sovietelor, pentru ca acesta să legifereze puterea nouă. În noaptea de 7 spre 8 noiembrie, garda roşie a ocupat Palatal de Iarnă. Congresul a adoptat faimoasele decrete cu privire la preluarea puterii de stat, instaurarea păcii şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ.

Pe 20-27 octombrie 1917, la Chişinău, Congresul militar moldovenesc a declarat „autonomia” Basarabiei, a adoptat decizia de convocare a Sfatului Ţării şi a ales un „birou de organizare”. Astfel, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, și-a început lucrările Sfatului Ţării, compus din 150 de membri. Iar la 2 decembrie a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească (RDM) autonomă până la convocarea Adunării Constituante a întregii Rusii, care urma să formeze o federaţie de republici/state cu drepturi egale. Sfatul Ţării constituia puterea legislativă a noii republici, cea executivă fiind rezervată Consiliului Directorilor Generali. La 7 decembrie, a fost constituit Consiliul Directorilor Generali, în frunte cu P. Erhan.

Condițiile în care a avut loc Unirea


După venirea la putere a bolşevicilor, situaţia economică a Rusiei continua să fie dezastruoasă. Astfel, se preconiza ieşirea urgentă a țării din războiul deja pierdut şi reducerea numărului de ostaşi care nu puteau fi întreţinuţi. La 22 noiembrie, Lenin a cerut telegrafic alegerea unor persoane pentru a purta tratative în vederea încheierii unui armistiţiu cu armata austro-germană. Ofiţerii, care mai sperau la o eventuală biruinţă, motivată de intrarea SUA în război de partea Antantei, se pronunţau împotriva armistiţiului, iar soldaţii erau de altă părere. Sovnarcomul (guvernul bolşevic) a adoptat decizia referitoare la demobilizarea armatei, începând cu 23 noiembrie. Se producea înlocuirea ofiţerilor, care erau împotriva încetării războiului, cu ostaşi de rând, fapt ce a produs haos în armata rusă, care devenea incontrolabilă. În această situaţie, a sporit numărul dezertorilor. La 9 decembrie, a fost încheiat armistiţiul şi pe frontul român.

La finele anului 1917, românii de pe ambele maluri ale Prutului erau supuși presiunilor din partea autorităţilor sovietice de la Petrograd şi din zona de pe litoralul de nord-vest al Mării Negre, reprezentate de secţia de front a Rumcerodului de la Odesa, dominat de bolşevici. La 28 decembrie, cei din urmă, instalându-se la Chişinău, au mobilizat unităţile militare ruse din centrul Basarabiei împotriva Sfatului Ţării. La 5/18 ianuarie 1918, autorităţile sovietice au adresat o notă ultimativă guvernului român, iar în ziua următoare trupele ruse din Chişinău au dezarmat subunităţile de transilvăneni, chemate de la Kiev pentru a păzi depozitele Antantei din Basarabia. Confruntată cu probleme grave, Republica Moldovenească nu dispunea de suficiente forţe armate pentru a garanta securitatea în teritoriu, nici de resurse economice pentru a-și asigura populația. La 9/22 ianuarie 1918, la Iaşi, directorul de externe al RDM, Ion Pelivan, a solicitat Guvernului român ajutor militar pentru asigurarea ordinii în Basarabia. Cu acordul generalului Şcerbaciov, comandantul frontului românesc, şi al reprezentanţilor Puterilor Aliate, cointeresaţi de păstrarea resurselor de aprovizionare a trupelor cu alimente, Guvernul de la București a trimis în Basarabia, la 10/23 ianuarie, divizia generalului Broşteanu. Trupele române au contribuit aici la crearea unui climat de siguranţă şi stabilitate politică. La 24 ianuarie/6 februarie, Sfatul Ţării a adoptat în unanimitate Declaraţia de independenţă a RDM. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat Declaraţia de unire cu România. Din câte se cunoaște, pentru unire au votat 86 de deputaţi, împotrivă – 3, s-au abţinut 36, iar 13 au lipsit de la ședință. Actul Unirii a fost promulgat prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918.


Mortalitatea în Rusia creștea vizibil după revoluție


Rusia a testat de câteva ori trăinicia unităţii naţionale a statului român. Însă, confruntându-se în continuare cu grave probleme interne, ea nu reuşea să concentreze suficiente forțe pentru a reocupa Basarabia. În 1919, în urma foametei, în Rusia, s-au îmbolnăvit de tifos 2,1 mln de oameni, dintre care 764 mii au decedat, iar în 1920 s-au îmbolnăvit 2,3 mln și au decedat 834 mii. În 1919, creşterea naturală era de -1,87%, iar în 1920 de -2,05%. În decembrie 1919, consumul de carne pe cap de locuitor din Moscova era de 0,051 funţi pe zi.

Or, în scurt timp, Rusia s-a confruntat cu o nouă foamete. Abia după 1922, când a trecut la o politică economică nouă, această țară a început să depăşească crizele interne. Către acea dată, se crease statul unitar român, care a depăşit cu succes greutăţile generate de Primul Război Mondial.

Ion Chirtoagă, dr. hab. în istorie

Valentina Chirtoagă, dr. în istorie
















Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus