Timpul.md

CSI / Rusia 22 Iulie 2015 | 16:28

Cu cine seamănă ruşii? O scurtă istorie a eşecurilor de stat

„Încercând să înţelegem cum să gestionăm problemele politice şi economice ale Rusiei, ne întrebăm de multe ori: experienţă căror ţări ar fi cel mai interesant exemplu despre ceea ce ar trebui să învăţăm?”, se întreabă Dmitri Travin, profesor la Universitatea Europeană din Sankt-Petersburg, într-un articol postat pe Rosbalt.ru.

„Primul lucru care îţi vine în minte, spune Travin, este să te uiţi la fraţii slăvi. Şi într-adevăr, avem multe în comun cu ei. Dar similitudinea obiceiurilor nu este suficientă. S-ar părea, cine sunt mai apropiaţi de ruşi că ucrainenii? Dar, cu toate acestea, sistemele politice din cele două ţări sunt complet diferite. În Rusia – autoritarism greu, verticalism luminat şi stabilitate vecină cu stagnarea. În Ucraina, deşi are lideri nu mai puţin autoritari în tendinţele lor politice – există democraţie, angajament civic, şi, în general, o astfel de energie, încât stagnarea poate fi văzută de unii că scop al dezvoltării.

Astfel de diferenţe ale popoarelor înrudite sunt de obicei asociate cu particularităţile parcurusului istoric. Ucraina, în special, s-a format de-a lungul secolelor din părţi complet diferite, fiecare dintre ele este acum centru politic de putere, care încearcă să se impună în faţă altora.Travin

Diferenţe la fel de importante că între Rusia şi Ucraina, există şi între Polonia şi Republica Cehă. Fiecare a avut propriul traseu istoric. Potrivit clasicului literaturii cehe Alois Jirásek, strămoşii celor două popoare sunt doi fraţi – Cech şi Lech. De-a lungul timpului, „copiii lui Lech” au creat un imens imperiu – Rzeczpospolita, au obţinut conştiinţa imperială şi s-au apropiat că structura mentală de moscoviţii.

„Copiii lui Cech” au devenit o mică parte dintr-un mare imperiu austro-ungar, partea cea mai industrializată şi puternic diluată cu populaţie germană. De atunci, în timp ce polonezii „fac scandal”, cehii liniştit şi paşnic îşi construiesc economia.

În afară de sânge, există înrudire religioasă şi culturală. Ortodoxia am luat-o de la greci, ceea se înseamnă că trebuie să fim cultural apropiaţi, spune profesorul Travin. Într-adevăr, judecând după ce fac grecii acum în zona euro, ei au, că şi noi, tendinţa de a crea mai întâi o mare problema, pentru că apoi s-o depăşească eroic. Cu toate acestea, în rest, nu avem similitudini cu ei, pentru că Rusia s-a dezvoltat istoric că un imperiu uriaş, iar Grecia (după prăbuşirea Imperiului Bizantin) – că un teritoriu mic, dependent de turci. Elită rusă timp de secole a asimilat alte popoare, în timp ce cea greacă a manevrat pentru a supravieţui într-un stat mare şi a încercat să tragă foloase care nu sunt proporţionale cu mărimea şi greutatea să politică (apropo, aceeaşi politică o duce elită greacă în prezent şi în Uniunea Europeană).

În analiză similarităţilor, apropierea etnică şi religioasă este interesantă atunci când încercăm să comparăm naţiunile la „micro-nivel” (obiceiuri de zi cu zi, etică muncii, comunicarea interpersonală), dar la nivel „macro” mai importantă este similaritatea de drum istoric.

Există în Europa vreo ţară care, la fel că Rusia, a fost mult timp sub „jug”, apoi s-a ridicat şi a devenit centrul unui vast imperiu, apoi a devenit un bastion al adevăratei (în înţelegerea ei) credinţe religioase, şi, în cele din urmă a preferat dezvoltarea militară celei economice?

Da, există această ţară. În termeni etnice sau religioşi ea nu este înrudită cu Rusia. Această ţară este Spania. Spania a recucerit Peninsula Iberică de la arabi, apoi a devenit „fiica iubita” a Sfântului Scaun de la Roma, pentru o lungă perioada de timp a controlat teritorii întinse din America Latină (nu mai mici decât Siberia), şi care a avut, în secolul al XIX-lea, o stagnare lungă şi un număr de revoluţii, pentru că la final de secol 20 să îmbrăţişeze piaţă liberă şi democraţia.

Dacă vrem să înţelegem consecinţele sindromului imperial, clericalismul şi militarismul, dacă vrem să înţelegem modul în care acestea slăbesc economia şi societatea, ar trebui să învăţăm istoria Spaniei. Soarta altor imperii poate fi exemplificativă, dar exemplul Spaniei este cel mai evident, deoarece conţine o mulţime de paralele istorice.

La fel că ruşii, spaniolii se întrebau de ce nu le sunt suficiente resursele, deşi America Latină a fost la fel de bogată în aur şi argint cum este Siberia astăzi în petrol şi gaze. Spaniolii s-au întrebat de ce au încetat brusc să fie o mare putere, de ce au pierdut competiţia în faţă Franţei şi Angliei. Spaniolii nu puteau să înţeleagă de ce olandezii, portughezii, sudul Italiei, coloniştii din America Latină nu mai voiau să existe într-o „familie unită a naţiunilor”, şi căutau independenţa…rusia harta

Dar un aspect important al istoriei spaniole nu este similar cu istoria Rusiei, afirmă Travin. „Noi am menţinut iobăgia până la mijlocul secolului al XIX-lea, în timp ce în Pirinei ea nu a surpavietuit nici măcar până în zorii timpurilor moderne. Dar au fost alte ţări din Europa cu ţărani iobagi – Prusia, Polonia, Imperiul Habsburgic (Austria-Ungaria). Acolo, suprimarea „sclaviei” a generat aceseasi transformări că şi în Rusia”.

De interes special pentru Rusia poate fi Germania, pe care Prusia a adunat-o într-un singur imperiu puternic. Şi nu este doar vorba despre iobăgie. Viitorii naţionaliştii ruşi din secolul al XIX-lea s-au inspirat din ideile universitarilor germani, din literatură filosofică germană, din controversele din presă germană. Istoria Rusiei intelectuale este la remorcă istoriei intelectuale a Germaniei. La început, germanii erau preocupaţi de ideea unirii poporului sau într-o statalitate etnică mare. „Iar apoi noi am avut ideea pan-slavismului, sugerând că toţi „fraţii”, inclusiv cei catolici ar trebui să fie adunaţi sub sceptrul ţarului ortodox”, scrie profesorul.

„Dacă vrem să înţelegem modul în care Germania a ajuns la naţional-socialism, nu trebuie să începem să studiem ziua de naştere a lui Adolf Hitler, ci „ziua de naştere” a ideii naţionale germane. Şi dacă vom compară evoluţia acestei ideii cu evoluţia naţionalismului rusesc, începând cu panslavismul secolului al XIX-lea şi până în „primăvară rusă” a zilelor noastre, putem să ne punem multe alte întrebări”, crede Travin.

Dar să trecem de la istoria ideilor la istoria economiei, care este în prezent (în momentul unei crize economice grave) foarte instructivă. „În ciuda similitudinii multora dintre problemele noastre din trecut cu cele spaniolă şi germană, economiştii văd acum mai multe date comune între Rusia şi ţările din America Latină. Mai ales cu unele mari precum Brazilia, Argentina au Mexic, sau dependenţe de resursele naturale precum Venezuela şi Bolivia. Că şi noi, ei au suferit mult timp din cauza autorităţilor care propagau un populism neîngrădit, corupţia fără margini a funcţionarilor, diferenţa uriaşă de venituri între bogaţi şi săraci, precum şi inflaţia, care este consecinţă unui angajament formal de a le oferi oamenilor bani, dar, în practică, conduce la o îmbogăţire a unor speculatori isteţi şi sărăcirea oamenilor obişnuiţi, ale căror salarii şi pensii nu cresc în acelaşi ritm cu creşterea preţurilor”.venezuela coadă mâncare

Ţările din America Latină sunt o periferie tipic europeană. Pe de o parte, ele cultural sunt create de Europa şi credinţă creştină şi nu se aseamănă cu Asia de Est, unde etică muncii asigura o creştere economică rapidă. Pe de altă parte – ele nu pot deveni parte a Uniunii Europene. Elementul cultural european este dizolvat în vastă zona latino-americană, unde oamenii nu se simt europeni, şi de multe ori nici nu doresc să se comporte într-un mod european. În acest sens, latino-americani sunt foarte asemănătoare cu ruşii, dar etnic, religios şi cultural sunt destul de diferiţi de ruşi.

„Dar avem ceva comun cu America de Nord?”, se întreabă Travin. Astăzi, chiar întrebarea sună ciudat, dar în secolul al XIX-lea era o idee larg răspândită că viitorul lumii îl reprezintă cele două puteri de la vest şi de la est de Europa. Cele două puteri aveau o mulţime de terenuri libere care ar putea să-i atragă pe imigranţi. SUA a devenit cu adevărat o ţară atractivă pentru imigranţi, din cauza libertăţii antreprenoriatului. Rusia însă a luat calea opusă, a atras doar un număr mic de colonişti germani, iar apoi a pierdut o mulţime de evrei, ucraineni, ruşi, care au dorit să trăiască într-un sistem socio-economic diferit.

„Şi acum, pentru a înţelege cum ar trebui să ne dezvoltăm în continuare, trebuie să ne uităm mai întâi la acei oameni care deja au avut boală noastră”, încheie profesorul Dmitri Travin.

sursa: romanialibera.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus