Timpul.md

Ultima oră 3 Septembrie 2020 | 11:52

Cu România pe contrasens

 

Ultimul deceniu al României a fost dominat de două partide. PSD a guvernat, singur sau în alianță cu PNL, cea mai mare parte a acestei perioade. Cu o scurtă sincopă tehnocrată, aceiași politicieni s-au perindat la controlul statului, schimbându-se doar eșaloanele care au apărut în prim-planul scenei politice.

Dacă PSD s-a degradat pe an ce trece, până acolo încât președintele său s-a chinuit timp de trei ani de zile să-și dărâme propriile guverne doar-doar o reuși să le forțeze să-l scape de închisoare, PNL dădea semne că a înțeles care e direcția corectă pentru România. Sutele de mii de români ieșiți în stradă pentru a ține – in extremis – România în zona civilizată a lumii au dat un semnal foarte clar clasei politice, semnal care se părea că a fost înțeles și de acest partid.

Din păcate, lupta pentru a smulge guvernarea din ghearele PSD ne-a readus aminte că principiile sunt doar o poveste în politică. Nicio surpriză aici, nu e ca și cum aveam mari așteptări de la fostul eșalon doi din partidul care fusese aliat cu PSD vreme de trei ani (da, n-am uitat perioada 2011-2014).

Toate pretențiile de curățenie politică au fost abandonate, mai întâi cu o oarecare jenă și negări mirate (cum, noi?), apoi cu ceva nervozitate (sunt doar excepții!), pentru ca, în cele din urmă, PNL să se șteargă frumos la gură și să ridice din umeri: ce nu facem noi pentru binele general?

Dacă asta face partidul când guvernează țara fără majoritate în Parlament, ce va face atunci când se va instala confortabil, la peste 35%, în noua legislatură? La urma-urmei, scandalagiii de la USR-PLUS nu se vor dovedi parteneri de guvernare docili (posibil să fie preocupați să se divizeze post-alegeri), așa că e foarte probabil ca PNL să aibă nevoie, după doar un an de la câștigarea alegerilor, de noi aliați. Ghiciți unde îi va găsi. UDMR, Pro România și PMP așteaptă cuminți și știu să facă jocurile necesare, nu?

Sunt destui oameni buni în PNL. În special în administrațiile locale, acolo unde câțiva primari au reușit să arate că, doar cu puțină ordine și viziune, lucrurile se pot îndrepta rapid. Și printre candidații noi la primării se numără destui cu care poți purta o discuție coerentă, iar multe dintre organizațiile locale s-au primenit, aducând oameni de valoare din societatea civilă.

Dar aceștia tac acum, cu toții, la derapajele tot mai dese și tot mai mari. Mai rău, unii, loviți de partidită acută, le și scuză. Cazul accidentului în care a fost implicat Lucian Bode este unul de manual.

Imaginați-vă că un ministru pesedist accepta ca șoferul său să meargă cu viteză pe contrasens, peste linia continuă, în curbe fără vizibilitate, și se producea un accident. Câte secunde treceau până i se cerea (pe bună dreptate) demisia? Ne mai amintim de Oprea și de motociclistul mort?

Șoferul SPP nu conducea așa de capul lui. Pasagerul putea spune oricând că nu e corect ce face. Filmările arată foarte clar că n-a fost vorba de vreo greșeală, a fost vorba de comportamentul de vătaf aflat în prezența șefului, cu aprobarea tacită a acestuia, prea grăbit să treacă pe lângă plebeii care mergeau legal, că doar avea treabă.

SUV-urile pline de luminițe care se aruncă pe contrasens în cel mai periculos mod posibil sunt singura cale de a ajunge „la timp” dintr-o parte în alta a țării pe șoselele la care și PNL și-a adus contribuția în cei 4 ani cât a fost la guvernare în ultimul deceniu. Contribuția dezastruoasă, desigur.

Demnitarul avea nevoie să ajungă repede la destinație, cu orice preț. Prețul putea fi viața mai multor oameni, dacă sistemele de siguranță ale celor două mașini moderne nu și-ar fi făcut datoria. Dar demisia se lasă așteptată, președintele ridică din umeri, iar politicienii PNL se fac că plouă.

Spuneam că e un caz de manual pentru atitudinea cu care se guvernează în România. Nu doar PSD-ul se face vinovat de acest dispreț profund față de oamenii de rând. Speram că PNL a învățat că românii iartă multe, dar nu și aroganța.

Însă derapajele nu se opresc aici. Preocupările din ultimele luni ale partidului, pe lângă gestionarea haotică a pandemiei, s-au orientat către absorbția de traseiști de la PSD, promovarea pe ascuns a tot felul de dubioși în eșaloanele superioare ale administrației și pregătirea unei guvernări călduțe (modificările la legea 544/2001, care ar face și mai grea obținerea de informații de la instituțiile publice, sunt doar un exemplu).

Nimic din toate aceste acțiuni nu mă face să cred că partidul își va respecta promisiunea către electorat după alegerile locale și parlamentare. Dacă PSD a fost de-a dreptul dezlănțuit împotriva intereselor României și a fost ținut în frâu doar de replica neașteptat de fermă a societății civile, se pare că liderii PNL cred că e suficient să fie doar un fel de PSD-light, cât să poată administra zecile de miliarde de euro care se presupune că vor veni spre noi în următoarea guvernare.

Simplul fapt că pentru proiecte de interes național urgent se avansează termene precum 2027 sau 2029 (vedeți autostrăzile Sibiu – Pitești, Ploiești – Brașov și Iași – Tg Mureș) ar trebui să ne facă să ne dăm seama că, de fapt, vorbim de aceeași Mărie cu altă pălărie.

Mai există însă o șansă. Ca acei oameni care sunt împinși acum în față ca fiind curați și profesioniști și care tac din gură așteptând să preia totuși puterea (la nivel local și central) să nu se îmbolnăvească în această perioadă de partidită cronică și să aibă curajul să ia volanul ferm în mâinile proprii. Cât mai repede, până nu se extinde cancerul în profunzime.

Altfel, tare mă tem că epidemia asta de aroganță va costa foarte mult nu doar PNL-ul, ci mai ales România. Iar odată intrată pe contrasens, în anii extrem de grei care vor urma, România va avea nevoie de toate sistemele de siguranță pentru a nu se prăbuși mai rău decât a făcut-o Grecia cu ceva timp în urmă.

PS. Să nu ne scape cumva: Lucian Bode trebuie să-și dea demisia, așa cum ar face-o orice ministru dintr-o țară UE dacă ar fi implicat într-un astfel de accident.
 
Adrian Mihălțianu https://pressone.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus