Timpul.md

Atitudini 19 Septembrie 2012 | 06:24

Cum văd eu unionismul

Marşurile unioniste şi antiunioniste din Republica Moldova au readus în dezbaterea publică chestiunea unirii Basarabiei cu România.

Din păcate, problema este în dezbatere doar la Chişinău - la Bucureşti există alte probleme în atenţia clasei politice şi a publicului. Presa din România are alte priorităţi şi puţinii ziarişti care au în atenţie subiectul Basarabia fie au fost traşi pe linie moartă, fie nu reuşesc să promoveze subiectele legate de teritoriul dintre Prut şi Nistru. Până la urmă, această dezbatere trebuie purtată aşa cum putem.

Octavian Ţâcu a făcut în TIMPUL o excelentă analiză în care trasează diferenţele dintre tipurile de unionism care se manifestă la Chişinău. O idee paralelă cu articolul lui Octavian Tâcu este că R. Moldova este o ţară destinată unei forme de unionism, indiferent cu cine, R. Moldova trebuie să se unească cu cineva, până la urmă. Amânarea acestui moment nu întăreşte „statalitatea” R. Moldova, ci doar prelungeşte confruntarea intereselor geopolitice din regiune. Simt nevoia să completez spusele lui Octavian Ţâcu care face diferenţa dintre discursul (prefer acest termen celui de „mit”) unionist spontan şi discursul unionist manipulat. Această variantă a discursului unionist manipulat, care s-a manifestat la nivel politic vreme de aproape două secole, a beneficiat de „discursul unionist spontan” (prin care definim comunitatea de limbă, obiceiuri şi tradiţii a românilor de la Nistru până la Tisa). „Discursul unionist manipulat” a fost perpetuat de o clasă intelectuală comună care circula mai mult sau mai puţin uşor între provinciile româneşti aflate sub stăpânirea unor imperii diverse. Această clasă intelectuală comună a fost „responsabilă” de unirile succesive ale teritoriilor locuite de români.

Din păcate, în anii 1990-1991 nu a existat aşa ceva pentru România şi Basarabia. Intelectualii din cele două ţări au avut nevoie de douăzeci de ani ca să se cunoască la un nivel minim. Şi nici după douăzeci de ani nu s-au reuşit foarte multe.

O adevărată mişcare unionistă nu poate să apară în spaţiul românesc în lipsa unei comunicări culturale şi politice reale pe cele două maluri ale Prutului. Podurile de flori s-au transformat în poduri culturale la nivel instituţional. Bursele de studii în România au creat alte legături extrem de puternice. De peste Prut au venit şi s-au impus în România un grup de scriitori care au influenţat fundamental spaţiul public românesc. Redobândirea cetăţeniei române întăreşte toate cele enumerate mai sus şi aduce în discuţie greutatea numărului mare de persoane cu dublă cetăţenie.
Marşurile unioniste reprezintă o ocupare simbolică a spaţiului public de la Chişinău. Doar că spaţiul public de la Bucureşti este ocupat cu alte subiecte - Basarabia este un subiect permanent, însă nu este subiectul principal. Vrem nu vrem, tradiţia istorică a unionismului porneşte de la Bucureşti (spun asta fără să uit rolul Iaşilor). Unionismul românesc de secol XIX sau cel de secol XX nu mai este posibil, dar avem şansa să inventăm şi să punem în aplicare un unionism pentru secolul XXI.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus