Actualitate

Daniel Ioniţă: România va rămâne necondiţionat alături de Republica Moldova

Potrivit excelenţei sale Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău, interesul nemijlocit al României este ca Republica Moldova să se înscrie într-un curs european ireversibil, transmite TVR Moldova.

În anul de studii 2017-2018, România a oferit 5000 de burse pentru cetăţenii Republicii Moldova la studii liceale, universitate, doctorale şi post doctorale. Mai mult, au fost facilitate şi procedurile de depunere a dosarelor.

„Pentru prima data înscrierea la facultăţi s-a putut face în format electronic. Nu a mai fost nevoie de o prezenţă fizică a studenţilor la universităţi, şi-au trimis dosarul prin intermediul poştei electronice. Pe de altă parte au putut trimite dosarul respectiv şi la alte universităţi. Dorim ca prin domeniul respectiv, care de altfel nu se limitează la numărul de burse, ne amintim şi de microbuzele pe care Guvernul României le-a donat de-a lungul timpului în Republica Moldova, la moment sunt 196 de astfel de unităţi care transportă elevii la şcoală. Nu uităm de asemenea şi de multele gradiniţe care au fost renovate în Republica Moldova pe banii Guvernului României. Toate acestea intră în domeniu fanion numit educaţie pe care România de ani buni îl susţine în Republica Moldova”, a spus Daniel Ioniţă.

Educaţie este şi va rămâne unul din domeniile prioritate ale unui stat, iar alocarea burselor pentru tineiri basarabeni nu este altceva decât susţinerea proiectelor în folosul cetăţenilor din RM, susţine Daniel Ioniţă.

„Noi ştim că cea mai importantă resursă a unei ţări este cea umană, iar o resursă umană educată poate să contribuie de o manieră hotărâtoare la susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, la crearea acelor condiţii prin care Republica Moldova se poate dezvolta, îşi poate îmbunătăţi capcităţile intituţionale şi poate să urmeze calea sa europeană”, a adăugat ambasadprul României.

Potrivit autorităţilor de la Chişinău, colaborarea dintre cele două state pe această dimensiune este foarte dinamică.

„În România există instituţii şi specializări lipsă în Republica Moldova şi acest lucru suplineşte anumite goluri de necesităţi de profesii. Trebuie să recunoaştem că autoritatea sistemului de autoritate din România, recunocut de mulţi ani, dă un plus de valoare a studiilor pe care absolvenţii din Republica Moldova le pot obţine”, a menţionat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, din Republica Moldova, Monica Babuc.

În 2016, Ministerele Educaţiei din Republica Moldova şi din România au semnat un Protocol de colaborare pentru anii 2016 – 2019. Documentul prevede majorarea numărului de burse pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova, dar şi stagii de formare pentru cadrele didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar.

Datele arată că în ultimii ani numărul tinerilor basarabeni care vor să meargă la studii în România este în creştere. Cei care mai speră să revină acasă după studii, spun că vor să aducă schimbarea.

Iar pentru tinerii din republica Moldova care visează la un viitor european, colegii lor de generatie, aflati la studii in România, au un singur mesaj 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *