Timpul.md

Actualitate 22 Decembrie 2016 | 16:04

Data Crăciunului

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi trebuie să fie un prilej de bucurie, de iubire şi unitate între fraţi. Crăciunul, ca şi oricare alt popas liturgic şi spiritual din cununa anului, nu poate fi, în nici un caz, motiv de poticneală, dezbinare sau ură.

Anul acesta, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, orice creştin din Basarabia este liber să sărbătorească Naşterea Domnului potrivit tradiţiei locale sau familiale, pe stil vechi sau pe stil nou. Parlamentul a decretat ziua de 25 decembrie, alături de ziua de 7 ianuarie, drept zi de odihnă destinată elevării spirituale. Decizia Parlamentului a trezit bucurie în inima celor care o aşteptau de mult şi valuri de revoltă în inima celor care insistă asupra obligativităţii celebrării Crăciunului pe stil vechi. Sufletul ortodox din Basarabia s-a pomenit între două extreme. Pe de o parte, multă lume, care te-ai mira dacă trece măcar o dată pe an pragul bisericii, ne aduce „argumente” extra-bisericeşti despre „intrarea în rând cu lumea civilizată”, alinierea la Europa. Pe de altă parte, nu mai puţină lume, ruptă din contextul social şi de timp în care trăim, absolutizează chestiunea, flutură ameninţări şi agită spectrul anatemelor.

Cred că nici una dintre aceste două poziţii ireconciliabile nu este bună şi de folos creştinilor, urmaşii lui Hristos şi împlinitorii Evangheliei iubirii de oameni.

Să privim lucrurile mai întâi sociologic. Să pornim de la falsa virtute, trâmbiţată mai la tot pasul, despre religiozitatea populaţiei din Republica Moldova. La ultimul recensământ al populaţiei (octombrie 2004) circa 94 la sută dintre locuitorii părţii basarabene a Republicii Moldova s-au declarat creştini ortodocşi. Aceasta ar reprezenta aproximativ 3 milioane şi 600 de mii de suflete. Cu numai 11 mii de atei declaraţi pe ţară, acest procent al religiozităţii apare pe hârtie ca unul dintre cele mai ridicate pe mapamond. În realitate însă lucrurile stau altminteri. Cele două mitropolii ortodoxe de la noi (de obedienţă rusă şi română) au împreună un număr de aproximativ 1400 de altare, cărora le corespunde un număr puţin mai mare de clerici. Media pe ţară ar fi de 2 571 de suflete arondate fiecărei biserici. Oricine merge duminica şi de sărbători la slujbă poate observa cu tristeţe numărul modest de participanţi la liturghie. În mod obişnuit acesta variază între 20-30 de persoane pe undeva prin satele mici şi mijlocii din provincie şi abia-abia 100 de persoane în parohiile urbane, mai cu seamă în cele din capitală. Să zicem că media credincioşilor la liturghie este de 100 de persoane. Ar însemna că vreo 140 000 de ortodocşi frecventează biserica de-a lungul anului, pe când alte vreo 3 milioane 400 de mii, absorbiţi de preocupări profane, neglijează Biserica şi cele bisericeşti, iar creştinismul lor este unul de suprafaţă şi absolut convenţional, o simplă spoială moştenită din părinţi, element de identificare formală. Chiar dacă numărul celor „merşi la biserică” ar fi dublu, tabloul confesional nu ar părea mai vesel şi încurajator. Aceste cifre redau adevăratul grad (foarte scăzut) de religiozitate al populaţiei noastre. Religiozitatea slabă vine pe fundalul unei experienţe sociale a ateismului militant din timpul ocupaţiei sovietice, a materialismului şi liberalismului de factură occidentală din perioada post-totalitară, a sabotării educaţiei religioase în şcolile de stat, a catehezei aproape inexistente în parohii (cu excepţiile de rigoare), a prozelitismului abuziv practicat de unele culte eterodoxe etc., etc. Chiar dacă peste 3 milioane de basarabeni nu sunt în stare măcar să rostească Simbolul Credinţei şi să distingă, să zicem, între schismă şi erezie, toată lumea este competentă în chestiuni de calendar bisericesc! Ca şi la fotbal, de altfel.

O altă dimensiune statistică a corpului nostru bisericesc ne-o dau cele două „strane” ortodoxe – una de stil nou şi alta de stil vechi. Aceste „strane”, decalate în timp, nu coincid cu cele două mitropolii ortodoxe, întrucât ambele mitropolii sunt oficial de stil vechi, dar au în sânul lor un număr greu de neglijat de comunităţi întregi de stil nou. Şi patriarhiile cărora le aduc ascultare cele două mitropolii, de asemenea, nu sunt omogene sută la sută în privinţa calendarului. Cele mai multe localităţi basarabene cu populaţie creştină de stil nou sunt în extrema sud a Republicii Moldova (oraşul Vulcăneşti, satele Alexandru Ioan Cuza, Slobozia Mare, Câşliţa Prut, Giurgiuleşti), precum şi localităţile din raionul Reni. Cea mai mare concentraţie de familii ortodoxe „de stil nou” sunt în cea mai mare aglomeraţie urbană a noastră – Chişinău. În câteva zeci de localităţi din partea de nord a Republicii Moldova Mitropolia Chişinăului a avut grijă să impună în ultimii zece ani, împotriva voinţei credincioşilor, stilul vechi în locul celui nou, urmat chiar şi în timpul ocupaţiei sovietice.

Aprigele polemici şi tonele de ură care se varsă în problema calendarului bisericesc s-ar situa la cote mai scăzute sau ar dispărea complet dacă ne-am clarifica odată şi pentru totdeauna câteva lucruri, şi anume:

Calendarul bisericesc nu este o dogmă (învăţătură de credinţă). Timpul a fost creat de Dumnezeu şi, din perspectiva veşniciei Sale, este relativ.
Calendarul bisericesc a fost modificat, completat şi îndreptat în istoria Bisericii, cum a fost, bunăoară, la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.
Bisericile ortodoxe locale urmează atât calendarul iulian îndreptat (Bisericile Ortodoxe ale Albaniei, Antiohiei, Bulgariei, Cehiei şi Slovaciei, Ciprului, Constantinopolului, Finlandei, Greciei, Poloniei, României), cât şi pe cel iulian vechi (Bisericile Georgiei, Ierusalimului, Rusiei, Serbiei, Sfântului Munte Athos), dar acest fapt nu știrbește cu nimic legătura frățească şi comuniunea lor liturgică. Stilul nou a fost acceptat în mai multe Biserici ortodoxe locale începând cu anul 1924. O conferință panortodoxă sinodală din 1948, de la Moscova, a stabilit că toate tainele sunt valabile în toate Bisericile surori, indiferent de stilul calendaristic urmat, şi că șansele de mântuire a credincioșilor nu depind de calendarul urmat, iar în scopul menținerii unității Ortodoxiei, Paștele şi sărbătorile legate de acesta vor fi ținute concomitent în toată Lumea ortodoxă (conform calendarului solar-lunar sau Pascaliei de la Alexandria, al cărui echinocțiu pascal rămâne cu 4-5 zile în urmă față de echinocțiul astronomic real).
Stilul nou nu este identic cu calendarul gregorian urmat de Biserica romano-catolică, ci este calendarul iulian îndreptat. Așadar, există 3 calendare: gregorian, vechi iulian şi nou iulian. Diferența dintre ele este de precizie. Calendarul gregorian acumulează o zi în plus la 3 333 de ani, cel vechi iulian – la 128 de ani şi cel nou iulian – la 40 000 de ani. Necesitatea îndreptării calendarului este determinată și de faptul că, spre deosebire de anul calendaristic, anul astronomic sau tropic nu are un număr exact de zile, ci 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 46 de secunde.
Istoric vorbind, Crăciunul nu s-a sărbătorit în primele două secole ale creștinismului. Datele de sărbătorire a Crăciunului au fost diferite în istoria Bisericii: 28 martie, 2 aprilie, 19 aprilie, 20 mai, ca mai apoi să coincidă cu Epifania sau Botezul Domnului (Boboteaza), la 6/19 ianuarie. Sărbătorirea Nașterii Domnului pe 25 decembrie apare, pentru prima dată, la Roma, într-o Cronografie din anul 336.
Data de 25 decembrie ca dată a sărbătorii Crăciunului este pusă în relaţie cu faptul că Mântuitorul Hristos este Soarele Dreptăţii. Absorbirea în calendarul Bisericii şi convertirea sărbătorilor precreştine legate de cultul soarelui şi de solstiţiul de iarnă (22 decembrie), au determinat alegerea pentru sărbătorirea Naşterii Domnului a datei de 25 decembrie, a treia zi după solstiţiul de iarnă, când Lumina începe să crească, iar întunericul să scadă.
Atât pe stil nou, cât şi pe stil vechi, data de 25 decembrie, Naşterea Domnului, se află, la distanţă de exact 9 luni, în relaţie cu data de 25 martie, Bunavestire, ca dată de comemorare a zămislirii Pruncului Iisus din Duhul Sfânt şi Fecioara Maria.
Sfinţii canonizaţi după acceptarea stilului nou de către mai multe Biserici ortodoxe locale sunt sărbătoriţi în aceeaşi zi şi pe stil nou şi pe stil vechi. Decalajul de 13 zile calendaristice se menţine doar în cazul sărbătorilor cu dată fixă stabilite până la acceptarea stilului nou. Cu timpul decalajul de 13 zile dintre cele două stiluri va creşte prin acumularea a câte o zi la fiecare 128 de ani.
Aceste consideraţii vin să confirme că toată gâlceava pe tema calendarului este deşartă, nefiind de nici un folos. Este bine că statul secular, în respect faţă de creştini, le lasă tuturor libertatea să sărbătorească Naşterea Domnului, în comunităţile lor, aşa cum au apucat şi cum au binecuvântare de la păstorii lor înţelepţi şi nefanatici.

Dincolo de stiluri şi calendare, chemarea creştinilor este de a fi împlinitori ai Legii iubirii. Duhul care trebuie să ne stăpânească este Duhul adevărului, al libertăţii, comuniunii, înţelepciunii şi al dreptei socoteli.

Umpleţi bisericile, creştini basarabeni, nu vă certaţi din cauza calendarului! Pe vechi sau pe nou, în Biserică şi în familie, sărbătoriţi Crăciunul şi vă bucuraţi, repetând în cor cu strămoşii: ”Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie” (Troparul Naşterii Domnului Iisus Hristos).

Sursă: cubreacov.wordpress.com

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus