Actualitate

De astăzi, PLDM, PD şi PL vor avea „discuţii concrete”

Singurul lucru care s-a evidenţiat ieri a fost faptul că Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, împreună cu colegii lor de partide, au finisat discuţiile în ceea ce priveşte „principiile şi valorile” viitoarei coaliţii de guvernare, iar, începând de astăzi, urmează să aibă „discuţii concrete”. Citiţi mai jos principalele afirmaţii ale preşedinţilor celor trei formaţiuni politice.

Vlad Filat, PLDM
Am avut o discuţie bună şi plină. Sper ca în viitorul foarte apropiat să anunţăm despre deciziile pe care urmează să le luăm. De data aceasta am discutat problemele în complex, inclusiv funcţiile. Putem afirma că am pus o bază importantă în aceste negocieri şi lucrurile devin din ce în ce mai clare.

Marian Lupu, PD
Vorba multă – sărăcia omului. Cred şi sper că întâlnirea de astăzi (ieri – n.n.) a marcat finalul unor discuţii la nivelul principiilor şi valorilor, urmând să trecem la discuţii concrete. Mâine ne aşteptăm la un pachet foarte concret de subiecte, după care vom putea trage o linie şi să facem o concluzie. Noi nu am discutat condiţii. Reiterăm poziţia noastră că nu partajarea funcţiilor este punctul de pornire. Pentru noi este important să găsim posibilitatea de a asigura stabilitatea politică pentru patru ani de zile.

Mihai Ghimpu, PL

Faptul că ne-am întâlnit şi ne vom mai întâlni demonstrează că problemele se discută. Va veni ziua când vom pune punct acestor discuţii. Sper că mâine (astăzi – n.n.) o să coborâm şi o să mergem pe pământ. Până la acest moment nimeni nu a împărţit nimic. Noi vorbim despre Alianţă, care depinde de trei partide – PL, PLDM şi PD. Ne vom întruni până când se va forma această Alianţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *