Timpul.md

Opinii & Editoriale 28 Noiembrie 2016 | 08:22

De ce a pierdut Maia Sandu

Victoria, chiar dacă la limită, a lui Dodon este în sine și o palmă dureroasă aplicată eforturilor Uniunii Europene de a democratiza și moderniza R. Moldova. Dincolo de propaganda și dezinformarea presei rusești privind realitățile din UE și RUsia de azi, este o mare înfrângere a birocraților europeni care s-au perindat prin Chișinău în ultimii ani.

Despre ce fel de integrare europeană merge vorba, dacă majoritatea celor care l-au votat pe Dodon sunt convinși că astăzi viața în Rusia este mai „bună” decât în statele UE? Cum să-i convingi că viitorul RM este Europa, dacă ei sunt convinși că astăzi în Rusia viața este mai bună? Este evident că atât Acordul de Asociere, dar și eventuala integrare în UE nu se va realiza cât timp o parte importantă a cetățenilor sunt convinși că Rusia este un model de stat și nu UE. Chiar dacă în ultimii ani, UE, România și Chișinăul au investit resurse importante în regiunea găgăuză, iar Federația Rusă nu a dat niciun leu, votanții de acolo au preferat unanim să voteze pentru candidatul prorus. Această viziune a unei părți din societate este un efect al neînțelegerii problemelor și stării sociale în care se află acea parte a cetățenilor care tânjesc după refacerea URSS-ului.

Alianța minoritarilor

Deși Dodon se laudă că a câștigat majoritatea în alegeri, în realitate, el a fost votat doar de un sfert din cetățenii cu drept de vot. Din punct de vedere etnic, „majoritatea lui Dodon” este formată din toate minoritățile etnice din R. Moldova care s-au unit împotriva moldovenilor proeuropeni - ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi și moldoveni rusofonizați. Realitatea economico-socială dictează ordinea politică. Nordul R. Moldova, care votează tradițional cu partidele proruse este o reacție naturală a foștilor coloniști ruși, aduși aici să muncească în fabricile sovietice. Odată cu falimentul URSS și dezmățul numit „tranziție” acei cetățeni au rămas fără locuri de muncă, iar lumea lor în care totul era simplu și funcționa de la sine s-a zdruncinat. Din muncitor sovietic, „clasă conducătoare” a URSS-ului, care primea o casă, un loc de muncă și trăia într-un fel de utopie, au ajuns șomeri, au sărăcit și prin politicile neghioabe duse de Chișinău - s-au simțit excluși din noua construcție statală. Statul multietnic, pe care tot pune accentul ambasadorul UE la Chișinău este o mascaradă și un camuflaj sub care se ascunde dorința minoritarilor rusofoni să revină la statutul de „frate mai mare” care conduce destinele poporului sovietic. Minoritățile ucrainene, bulgare sau găgăuze au trecut de partea etnicilor ruși cu mentalitate sovietică pentru că statul R. Moldova a permis în ultimii douăzeci de ani rusificarea lor prin școlarizarea în limba rusă. Sub pretextul că rusa e limbă de comunicare între etnii, minoritățile ne-ruse și-au uitat limba, iar copiii lor după ce sunt educați din banii Chișinăului în limba rusă - se întorc împotriva lui și speră să poată reface marele imperiu.

Falimentul economiei centralizate sovietice, dar și deconectarea de la economia sovietică ce a generat șomaj în masă a distrus visul sovietic, iar toată vina a fost aruncată pe Chișinăul „unionist” care umbla prin piață după limbă și alfabet. Nimeni nu s-a obosit să le explice că falimentarea economiei RSSM a fost realizată tot de foști comuniști. Sangheli, membru al Partidului Comunist din 1967, a devalizat colhozurile printr-o „împroprietărire” cretină care le-a dat oamenilor bucăți minuscule de pământ care și până azi generează în zonele rurale - agricultură de subzistență. Chiril Lucinschi, în timpul căruia a fost realizat unul din cele mai mari jafuri asupra economiei naționale - privatizarea sistemului de distribuție a energiei electrice a fost șeful Partidului Comunist din RSSM. Despre Voronin nu prea are sens să vă povestesc prea multe, sunt convins că știți și singuri cum „marele șăf comunist” trăia în lux ca un capitalist adevărat cu proprietăți și bunuri prin toată Europa. Anume nomenclatura sovietică, comunistă, a fost beneficiară reală a dispariției economiei URSS-ului, nu românii din R. Moldova. Pentru că anume ei au condus țara în ultimii douăzeci de ani, era nevoie de un inamic cu care să lupte, pentru a camufla implicarea lor în devalizarea economiei. Victima perfectă au fost românii din RM care au fost acuzați de toate relele. Din cauza românilor a început războiul din Transnistria, din cauza noastră a dispărut URSS-ul, din cauza românilor au sărăcit oamenii. Atunci, în anii ‘90 s-au pus bazele divizării ireversibile a societății R. Moldova. Românofonii s-au concentrat pe acele teme unde se simțeau nedreptățiți - dreptul la alfabet, limbă, istorie, cultură ș.a.m.d. Rusofonii sovietici au crezut și cred în continuare că această bucată de pământ aparține Uniunii Sovietice (sau după caz Federației Ruse).

Fără a înțelege cât de eficientă a fost sovietizarea RSSM și cât de puternică era convingerea oamenilor în măreția imperiului sovietic, este greu de explicat nostalgia cetățenilor față de vremurile URSS. Tatăl lui Dodon a fost șef de brigadă în colhoz, dacă URSS-ul ar fi rămas în picioare, Igor Dodon ar fi fost membru de partid în ceea ce credeau ei că e cel mai mare, cel mai puternic și cel mai temut imperiu din lume. În doar câțiva ani din URSS n-a mai rămas decât câteva monumente de-a lui Lenin, iar dodoneii din R. Moldova trebuiau să accepte că tot ce-au știut ei, tot ce-au crezut, tot ce i-au învățat a fost o minciună sfruntată, iar mărețul imperiu s-a prăbușit. Cel mai grav lucru pentru cei veniți în timpul URSS-ului în RSSM a fost pierderea statutului de cetățean cu drepturi speciale. Pentru rușii comuniști care conduceau economia RSSM, moldovenii erau un fel de țărani colhoznici care trebuiau să spună mulțumesc că a venit cineva să le tragă lumină în sat, noi nu eram decât niște amărâți de locuitori într-o colonie, ei erau cei care au pornit revoluția, ei erau cei care au creat cel mai mare imperiu, ei erau cei care îl conduceau. Într-o clipă, de la statutul de populație majoritară în URSS, rușii din RSSM, au devenit o minoritate, revolta lor a fost cel mai bine văzută în timpul războiului ruso-moldovenesc din Transnistria. Conflictul n-a pornit de la tricolor și limbă, acesta era doar un simplu pretext, miza sovieticilor care au creat Transnistria era să păstreze lumea veche unde ei, o minoritate, conduceau cu majoritatea ce era de altă etnie.

Asta a fost replica lor la dorința noastră de a fi independenți de fosta capitală. Deși au trecut atâția ani de atunci, în mare parte resentimentele populației rusofone față de populația majoritară sunt aceleași. Cum pot niște „țărani de moldoveni” să fie „conducători” peste mărețul popor rus?

Pentru cine n-a înțeles încă, întotdeauna economicul dictează schimbările sau progresul politic. Eșuând lamentabil în crearea unui stat modern ce ar genera prosperitate, sărăcind crunt populația nu este nimic surprinzător în revenirea ideii că „totuși era mai bine înainte”. Pe un om, care n-are bani să-și trimită copiii la școală, n-ai cum să-l convingi să fie de partea ta cu retorici „corecte politic”, așa cum a încercat Maia Sandu.

Cerc vicios

O economie la pământ și lipsa unei națiuni a dus la un stat semiparalizat în care aproape totul merge prost. Nu cred că există vreun domeniu în care lucrurile să funcționeze. Aceste două elemente au pornit o spirală vicioasă în care statul (societatea) merge din mai rău în mai rău. Unica soluție rămâne integrarea în structurile europene (deci, revenirea acasă alături de România). Din păcate lupta pentru reeuropenizarea cetățenilor R. Moldova a fost pusă pe pauză pentru că acțiunile guvernelor proeuropene au generat și mai multă sărăcie, iar „băieții deștepți” ne servesc diverse gogoașe otrăvite despre „națiunea civică”. Această națiune nu poate exista din simplul motiv că vorbitorii de rusă trăiesc în lumea lor, iar vorbitorii de română n-au loc în ea, decât dacă acceptă să cedeze tot.

Drumul spre Unire trece prin reeuropenizarea majorității populației R. Moldova. Cât timp avem o majoritate care se împotrivește vehement oricărei forme de integrare europeană, șansele la o Unire pașnică a poporului român, fără un cataclism regional sunt mai degrabă teoretice. Unica speranță pentru alegerile din 2018 este ca societatea să facă diferență între retorica declarativă proeuropeană și realitatea socio-economică. Da, guvernările din 2009 încoace au eșuat în apropierea RM de Europa, dar asta nu înseamnă că direcția (Europa, deci România) este greșită, ci că eforturile tuturor care nu vor să revenim colonie rusească trebuie să se focuseze pe importanța europenizării, adică a modernizării, de-comunizării și de-criminalizării. Dacă Maia Sandu nu va înțelege de ce atâția moldoveni au votat cu ea în Europa, dacă nu va ridica ea steagul luptei pentru europenizarea țării și nu-și va asuma ca obiectiv principal integrarea europeană - victoria Moscovei în alegerile din 2018 este garantată. Prea mult s-a discutat despre statul captiv, oricât de importantă ar fi această problemă uriașă a subordonării statului față de interesele unor elite economice - fără o europenizare morală, economică și politică - nu se va schimba nimic. Nu este nimic grav dacă se acceptă că „națiunea civică” dintre rușii prosovietici și moldovenii proeuropeni a eșuat, cu adevărat important este ca un lider politic, votat de atâția oameni de calitate să înțeleagă că interesul vital al R. Moldova este revenirea în lumea civilizată. Astăzi, unica idee în jurul căreia majoritatea populației s-ar putea „uni” este transformarea R. Moldova dintr-un satelit sovietic într-un stat modern, cu valori europene.

Da, victoria rușilor lui Dodon este o înfrângere și pentru curentul unionist. Cu toții trebuie să înțelegem că nu vom putea niciodată să convingem majoritatea populației despre efectele pozitive ale reunificării și a perspectivelor care derivă din ea dacă nu reușim să-i convingem de realitatea la zi în Europa. Aparent, având în față atâtea probleme (economice, politice, demografice etc.), pare o bătălie fără mari sorți de izbândă, totuși ce alternative sunt? Să-i lăsam pe dodonei să-și facă de cap? Să servim gogoașe despre „națiuni civice” și tot felul de aberații despre „batiste pe țambal”?

P.S. Produsul intern brut al Federației Ruse în anul 2007 era de 1.3 trilioane dol. SUA, acesta a crescut constant până în 2013, când a ajuns la 2.2 trilioane dol. SUA. Odată cu izolarea economică a F. Ruse după pornirea războiului ruso-ucrainean, PIB-ul F. Ruse s-a prăbușit în 2015 la 1.3 trilioane, iar estimările arată în 2020 că va fi de doar 1.6 trilioane. Dacă înainte se spunea că lumina vine de la răsărit, astăzi, cu certitudine, putem spune că dolarii și euro vin din apus. Fără racordarea economică a R. Moldova la spațiul european, nu există nicio șansă să vedem investiții care ar crea locuri de muncă și ar oferi o șansă cetățenilor să-și câștige onest bucata de pâine.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus