Timpul.md

Interviu 26 Februarie 2013 | 05:51

„De la englezi ar trebui să învăţăm să ne preţuim valorile...”

E bine când o ţară este cunoscută grație talentelor sale muzicale, sportive sau ştiinţifice, dar e şi mai bine când e reprezentată de diplomaţi talentaţi. Eroina noastră de astăzi activează al treilea an în cadrul Ambasadei R. Moldova din Marea Britanie. Anterior, alţi trei ani i-a dedicat muncii la ambasada noastră din Germania. Şcolită la cele mai prestigioase instituţii din ţară şi din străinătate, Mihaela Manoli face parte din noua generaţie de diplomaţi, care ştie cum şi ce să întreprindă pentru a aduce ţării sale un plus de imagine. 

- Stimată doamnă Mihaela Manoli, cât de dulce-amară este pâinea de diplomat pentru o femeie? 
- Am fost extrem de avantajată să am posibilitatea să lucrez în două dintre capitalele europene cele mai interesante și mai dinamice, unde pe parcursul secolelor s-a scris istoria lumii, iar arena politică, economică, socială și culturală oferă permanent un număr impozant de evenimente utile și foarte solicitante, inclusiv pentru diplomații străini. Există destule posibilități pentru a persevera în obiectivele de bază ale aflării noastre aici – consolidarea relațiilor în diverse aspecte și areale cu statul de reședință și promovarea unei imagini pozitive a R. Moldova în Marea Britanie. Cât despre faptul că sunt femeie, cred că diferența între a fi domn/doamnă diplomat a fost ștearsă în mentalitatea europeană și nu numai de câteva decade bune deja.

- O întrebare pe care v-o adresez din curiozitate: La Londra, v-aţi aflat vreodată printre invitaţii Familiei Regale? Ce sentimente aţi trăit în acele clipe?
- Palatul Buckingham organizează mai multe evenimente anuale la care sunt invitați reprezentanții comunității diplomatice de la Londra, cele mai cunoscute fiind Balul de iarnă și Petrecerea de vară în Grădina Palatului. Evident, acestea sunt oficializate de Maiestatea Sa Regina și presupun prezența mai multor membri ai Familiei Regale. În calitate de Însărcinat cu afaceri a.i. al ambasadei, funcție pe care am deținut-o timp de mai mult de un an, am avut ocazia să răspund de câteva ori la întrebările Reginei în cadrul evenimentelor sus-menționate. Evident, toată lumea care are o asemenea ocazie este destul de emoționată - colegii de la Protocolul Palatului mi-au spus că uneori se amuză întrebând invitații care au avut ocazia de a discuta cu Regina ce culori purta aceasta. Majoritatea nu țin minte!

- Cât de cunoscută este R. Moldova în Marea Britanie?
- Mai puțin decât ne-am dori-o. Activitatea unei misiuni diplomatice reprezintă un conglomerat de acţiuni orientate spre aprofundarea relaţiilor bilaterale, dar şi spre înlăturarea deficitului de imagine a ţării noastre în străinătate. Aici un rol important, după părerea mea, le revine aşa-numiţilor diplomaţi ai culturii – tinere talente din R. Moldova, care prin prestaţia lor reuşesc minuni. Mă refer, de exemplu, la soprana Valentina Naforniţă, care în iunie 2011 a câştigat prestigiosul concurs BBC Cardiff Singer of the World, plasând astfel numele ţării noastre a doua zi într-un context atât de frumos pe primele pagini ale mai multor publicaţii britanice; sau la vioristul Grig Cuciuc, actualmente student la Academia Regală de Muzică din Londra, care şi-a creat deja un renume în domeniu în Marea Britanie prin performanţele sale de excepţie. Mă simt foarte mândră când aflu că studenți moldoveni își fac studiile la cele mai bune școli și universități britanice.

- Am privit, la Chişinău, filmul „Jucând tenis cu moldovenii”, după romanul cu acelaşi titlu al scriitorului englez Tony Hawks. Care a fost reacţia publicului londonez la acest film?
- În opinia mea, filmul prezintă nişte realităţi care deja aparţin trecutului şi e greu să-i explici fiecărui interlocutor britanic că, deşi suntem departe de perfecţiune, totuşi lucrurile au evoluat şi s-au schimbat spre bine. Reacţiile oricum sunt diferite. În mai anul trecut, la Londra, a avut loc avanpremiera filmului, cu scopuri caritabile, de a aduna fonduri pentru Centrul de recuperare medicală „Hippocrates”, fondat la Chişinău cu ajutorul lui Tony Hawks în anul 1998. Scopul a fost atins, e şi firesc, filmul generează compasiune pentru lipsurile din Moldova. Publicul larg, pe de altă parte, atunci când filmul a fost lansat cu o lună mai târziu pe marile ecrane, a reacţionat mai degrabă ca la o comedie drăguţă în stilul Tony Hawks (mai ales dacă a privit filmul după romanul său anterior „Irlanda cu un frigider în spate”) şi e greu de spus câţi dintre spectatorii britanici au decis ulterior să viziteze R. Moldova.

- Despre englezi se spun multe - că ţin la tradiţiile lor, că îşi respectă monarhia... Dumneavoastră cum i-aţi cunoscut?
- Este greu să găsești undeva în lume o societate mai cosmopolită ca acea din Londra, poate doar cu excepția New Yorkului, unde reprezentanți ai diverselor națiuni, culturi, tradiții și origini locuiesc și activează, creând un mediu unic în care uneori anumite expresii își mai pierd din veridicitate. Pe de altă parte, ca în expresia „la Roma faci ce fac romanii”, stereotipurile pur englezești sunt preluate și păstrate și aceasta servește beneficiului întregii societăți britanice. În acest sens, de la englezi am putea învăţa să ne preţuim valorile.

- Cum se împacă, totuşi, cosmopolitismul englez cu teama britanicilor de invazia migranţilor est-europeni în ţara lor?
- Probabil, vă referiţi în special la recentele apariţii în presă vizavi de îngrijorarea Londrei pentru valul de imigranţi români şi bulgari, care ar urma să vină în Marea Britanie după liberalizarea pieţei muncii în 2014. Problema e destul de complexă. Se vehiculează cifra de un milion de est-europeni care se află la moment în Regatul Unit, adică 1,5% din populaţia celor opt state din fostul lagăr socialist care au aderat la UE după 2004. În ultimii zece ani, populaţia Regatului a crescut cu circa 2 mln. de oameni. Acest indiciu preocupă Londra din mai multe motive – se discută că frumoase zone rurale din Marea Britanie vor fi distruse pentru că acolo vor fi construite zone de locuit pentru noii imigranţi, plus şcoli mai aglomerate, infracţionalitate crescută, locuri de muncă mai puţine pentru britanici şi costuri cu beneficii mai ridicate. În realitate, probabil mobilitatea forţei de muncă din statele est-europene spre Marea Britanie va fi influenţată de evoluţia economiei britanice şi, implicit, de solicitările angajatorilor britanici.

- Apropo de migranţi, există vreun acord între R. Moldova şi Marea Britanie care ar proteja drepturile concetăţenilor noştri care muncesc acolo?
- La momentul actual, astfel de acorduri bilaterale nu există. Acest lucru nu semnifică însă că drepturile moldovenilor care muncesc aici nu sunt respectate, Marea Britanie fiind parte la mai multe convenţii internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor minorităţilor naţionale pe care este obligată să le respecte. Este cunoscut că la moment autorităţile moldoveneşti atrag o atenţie accentuată subiectului ce ţine de protejarea conaţionalilor noştri care muncesc peste hotare. De exemplu, au fost semnate acorduri cu privire la securitatea socială cu un şir de state, printre acestea aflându-se Portugalia, Polonia, România, Bulgaria, Belgia, Cehia ş.a. Un asemenea proiect de acord a fost transmis spre examinare şi autorităţilor britanice.

- Într-o altă ordine de idei, cum se răsfrâng responsabilităţile de diplomat asupra familiei dumneavoastră? Din câte ştiu, aveţi doi feciori, a căror vârstă minoră ar trebui să vă solicite în întregime...
- Familiile diplomaților se ajustează de obicei la noile aranjamente legate de plecarea în misiune diplomatică a unui membru al familiei în funcţie de priorități și realități. Nu este neapărat simplu pentru toată lumea, dar încercăm să ne acomodăm în așa fel încât toți membrii familiei să fie, mai mult sau mai puțin, mulțumiți. Fiul meu cel mai mare, Flaviu, este elev la Liceul „Spiru Haret” din Chișinău, cel mai mic, Darius, – la Școala primară „Cavendish” din Londra. Flaviu a făcut un an de școală la Londra, după care am pledat pentru reîntoarcerea lui în Moldova din cauza diferenței din programele școlare și a temerii că ar putea avea dificultăți în studii la unele materii mai târziu.

- Povestiţi-ne ceva din viaţa personală – de exemplu, unde l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră? Cum împărţiţi obligaţiile de familie, cine îşi asumă partea leului, când e vorba de greutăţi?
- Pe soțul meu l-am cunoscut vizual în primul an de facultate, dar ne-am reîntâlnit peste mulți ani la New York. Obligațiile în familie sunt împărțite cum nu se poate mai egal: soțul are serviciul la Chișinău și are grijă de băiatul cel mai mare, eu am serviciul la Londra și sunt cu băiatul cel mai mic. Mai facem naveta la sărbători sau în concedii și încercăm să nu ne întristăm prea tare că unele evenimente importante de familie le petrecem separat.

- Cunoaşteţi mai multe limbi, aceasta fiind o condiţie definitorie în diplomaţie. E, cumva, în aceasta şi meritul tatălui dumneavoastră, profesorul universitar Ion Manoli, el însuşi un bun cunoscător al francezei şi spaniolei?
- Indiscutabil. La Bălţi, în casa părinților mei, s-a vorbit franceza întotdeauna, pentru că și mama mea a fost profesoară de franceză. Încă în îndepărtații ani `80 răsunau melodiile lui Salvatore Adamo şi Enrico Macias, se jongla cu citate din Blaise Pascal și Charles Baudelaire. Tata însă m-a încurajat în dorința de a merge mai departe și a face studii în literatură și astfel am absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialitățile engleză-franceză, iar teza de licență și cele două teze de masterat care au urmat sunt scrise în literatura comparată. Am făcut mai târziu și Facultatea de Drept, dar literatura a fost și va rămâne prima dragoste.

- Care a fost principala lecţie de viaţă pe care v-au dat-o părinţii şi, poate, aţi vrea să o însuşească şi copiii dumneavoastră?
- Probabil aceea de a persevera, fie și cu pași mărunți, în toate începuturile, dacă dorești să obții ceea ce ți-ai trasat drept scop.

(Suplimentul Femeia) 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus