Timpul.md

Moldova 26 Februarie 2011 | 09:38

DESCĂRCARE NAŢIONALĂ: Vasile, de vorbă cu ţara sa

La un colţ de masă, într-un bar sinistru, între Prut şi Nistru, stăteau două arătări şi între ele se întâmpla un dialog foarte interesant. Dar, înainte de a trage cu urechea la cele ce spuneau acestea - când mai în şoaptă, când mai în glas - voi adăuga doar câteva picături de apropouri. 

În stânga era aşezat un bărbat, iar în dreapta, cel puţin aşa arătau straiele, se afla o parte femeiască.
Bărbatul avea un chip cu caracter general - roşu-vişiniu pe suprafaţa obrajilor, bărbierit probabil că pe întuneric, fuma ceva fără filtru şi amesteca rachiul cu berea, mânca puţin şi se afla la stadiul când considera că toţi ceilalţi trebuie să-l asculte numai pe el. Îl chema Vasile.
Partea femeiască era gârbovită de-a binelea, acoperită pe cap cu un fel de şal turcesc, la gât îi atârnau doi struguri de poamă, mâinile îi erau şerpuite de nişte vene anormal de inflamate, ochii îi străluceau de parcă avea becuri în ei, haina călduroasă de iarnă arăta ponosită şi era cârpită pe partea stângă şi mai aproape de şale cu aţă albă pe culoare verde, iar cârpelile aveau formă de stele roşii. O chema Moldova.
- Da-a-a-a… - Vasile întinde sunetul. - N-am avut eu noroc de o ţară ca lumea! Mă uit eu aşa la tine, fa Moldova, şi mă apucă o ciudă de-mi vine să te tai în bucăţele şi mai mărunte decât te-au hăcuit cei de până la mine.
- Măi Vasile, tu nu ştii ce vorbeşti, ripostează Moldova.
- De ce, fa?
- De aceea că, în loc să mă cârpeşti la loc, să mă aduni grămăjoară şi să mă strângi şi tu la piept ca să simt şi eu că sunt iubită măcar de cineva care îmi călăreşte grumazul, tu te răsteşti la mine ca străinii.
- Da pentru ce să te iubesc eu pe tine? Ia uite cum arăţi? Ia uite pe cine laşi tu să ţi se bage pe cub poale şi care după ce te folosesc ies de acolo cu dolari şi euro? Da tu te dai, fa, şi de noi nu întrebi! Da oare nu noi te îngrijim, nu de-alde mine au murit ca nebunii în războaie ca să nu te aibă alţii? Şi tu cu ce ne răsplăteşti? Cu strugurii iştia de poamă acră ca viaţa mea de cotaş? Cu ţâţa ceea, Doamne mă iartă, din care curge lapte ieftin de un leu şi optzeci litrul? Ce am eu de la tine de trebuie să suport blestemul ista şi să mă topesc aici milenar şi pe vecie?
Moldova a plecat puţin capul spre hârbul de pe masa de lemn şi pe chipul trist şi chinuit de toate durerile acestei lumi prinse a se cotili o lacrimă. O picătură de destin amar se rupse din oceanul de durere al acestei gârbovite fiinţe şi, călăuzită de ridurile unei istorii nedrepte, picătura de lacrimă se lovi dureros de lemnul murdar şi fără niciun fel de igienă pe el. O mână aspră, pe care aveai impresia că s-au oploşit toate varicozele acestei lumi, s-a ridicat încet spre izvorul lacrimii stinghere şi… a apăsat adânc peste izvorul ei, de parcă încercând să-l ia sub controlul raţiunii. Apoi, resemnându-se în proverbiala-i îngăduinţă, l-a privit cu multă patimă maternă pe Vasile din faţa ei şi i-a spus doar atât:
- Vasile, Vasile… Dacă ai fi avut tu norocul şi… dacă aş fi avut şi eu norocul…

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus