Timpul.md

Opinii & Editoriale 14 Mai 2011 | 11:42

„Dictatura” democraţiei

Dumnezeu a sancţionat păcatul cunoaşterii primilor oameni prin înlocuirea necunoaşterii fără griji cu libertatea de a face opţiune. Dictatorii apar chemaţi inconştient de masele dezorientate pentru a instaura ordinea. Apoi ordinea se transformă într-un scop în sine, servind nu oamenilor, ci doar celui care a instituit-o.

Ordinea nu figurează nici ca valoare fundamentală a omenirii (Adevărul, Binele, Frumosul, Dreptatea, Libertatea), nici ca valoare a naţiunilor, deşi unele popoare, precum cele germanice, îi acordă prioritate. Ea nu reprezintă valoarea principală nici chiar a militarilor, ei preţuind calitatea de strateg, isteţimea, curajul, eroismul. Ordinea nu este o prioritate nici pentru oameni, chiar şi pedanţii instaurând-o doar pentru a le facilita munca, creaţia, odihna.

Dictatorii apar acolo unde oamenii nu sunt organizaţi etnic-comunitar, social sau/şi profesional şi se menţin la putere până când masa căreia îi dictează nu se autoorganizează, valorificându-şi conştiinţa şi spiritualitatea. Oamenii au parcurs istoric calea de la gintă la trib şi de la neam (popor) la naţiune - comunitatea umană cea mai dezvoltată. Vor evolua naţiunile într-o formă şi mai dezvoltată sau se vor transforma în comunităţi transnaţionale, nu se ştie. Se ştie însă că, în orice formă de comunitate s-ar organiza omenirea, aceasta va trebui să răspundă nevoii de desăvârşire a omului, de spiritualizare progresivă prin avansarea din natură în cultură. 

Când o anumită comunitate, din cauza unor factori obiectivi şi etnic-subiectivi, îşi diminuează semnificativ entitatea, precum populaţia Basarabiei, desprinsă fără voia ei din trupul şi matricea naţiunii române acum două sute de ani, această comunitate degradează în calitatea de masă de oameni, care, deşi marcată de o unitate generalizată, este dominată de incertitudine şi de tendinţa spre dezordine şi haos. În consecinţă, din nevoia de a reinstaura ordinea, apar, după caz, revoluţionarii sau dictatorii.

Din mai 1987 (Adunarea Uniunii Scriitorilor) şi până în prezent am avut parte mai întâi de revoluţionari, apoi de dictatori. Revoluţionarii n-au putut să ţină piept dictatorilor, care erau (şi mai sunt) şi mai mulţi, şi mai puternici, şi care erau sprijiniţi (şi mai sunt) de masele de oameni cu o conştiinţă a identităţii puternic diminuată şi catastrofal convertită în „conştiinţă de masă”. 

Conştiinţa comunităţii etnice, sociale, profesionale, redobândirea şi dezvoltarea ei prin educaţie, au fost respinse de cerberii ideologiei comuniste şi de oploşiţii în/şi în jurul Ministerului Educaţiei. În consecinţă, am mai pierdut o generaţie; am devenit şi mai dependenţi - energetic, economic şi ideologic de cotropitorul din 1812; suntem tot mai săraci cu fiecare an, cei mai săraci - căci mai suntem împuţinaţi în propria identitate. 
Procesul invers poate fi doar unul democratic, democraţia fiind posibilă doar atunci când populaţia se autoorganizează în comunitate naţională, căci nucleul social al naţiunii moderne este democraţia. Ultimele scrutine arată că substratul etnic al masei basarabenilor devine întru naţiunea română şi în comunitatea europeană, cărora le aparţine congenital. Dar acest proces trebuie catalizat prin „dictatura” democraţiei în fiecare domeniu al vieţii publice şi, mai ales, prin fiecare acţiune educaţională, căci timpul dictaturii persoanelor şi a partidelor a trecut. E timpul naţiunilor şi al oamenilor liberi. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus