Timpul.md

Dan Dungaciu 18 Februarie 2010 | 16:44

Dilemele regionale ale scutului american

„...partenerii nostri rusi au fost informati in legatura cu faptul ca presedintele american va oferi Romaniei posibilitatea de a amplasa elemente ale scutului antiracheta”. (Ellen Tauscher, subsecretar de stat american pentru controlul armamentului si securitate internationala)

„...partenerii nostri rusi au fost informati in legatura cu faptul ca presedintele american va oferi Romaniei posibilitatea de a amplasa elemente ale scutului antiracheta”.
(Ellen Tauscher, subsecretar de stat american pentru controlul armamentului si securitate internationala)

Devine astazi limpede cat de iluzorie a fost tentativa regimului Voronin de a solutiona bilateral chestiunea transnistreana si cat de neproductiv s-a dovedit a fi provincialismul geopolitic al acestuia: el se percepea pe sine si Rusia intr-o perspectiva regionala, pe cand Rusia percepea RM intr-o perspectiva globala, adica un dosar printre multe altele care stateau pe masa de negocieri cu spatiul euroatlantic. In realitate, fara puterea de negociere conferita de apartenenta la UE sau NATO, Chisinaul nici macar nu ajungea cu adevarat la masa negocierilor. Aparitia scutului antiracheta in regiune confirma indubitabil acest lucru.

In realitate, nu s-a schimbat nimic

Aparitia scutului nu este cauza nesolutionarii conflictului transnistrean, pentru ca acesta a ramas inghetat si in perioada cand Romania nu era nici in NATO, nici in UE si nici sub scut. Aparitia scutului nu face decat sa releve faptul ca Transnistria nu are nicio importanta in sine, doar una contextuala. Astazi capata o noua „valoare de intrebuintare”, pentru ca situatia s-a complicat semnificativ. Un lucru sugerat deja dupa schimbarea politica de la Chisinau. Nu intamplator, pe 28 ianuarie 2010, Oleg Beleakov, reprezentantul Tiraspolului in Comisia Unificata de Control, declara ca: „Nu vedem niciun fel de garantii de securitate si de aceea rugam partea rusa sa majoreze contingentul sau de mentinere a pacii pana la 2400 militari, cifra prevazuta in acordul din 1992”. Moscova trimisese buzduganul...

Frontiere simbolice regionale

Dupa schimbarea de regim de la Chisinau, relatiile cu Tiraspolul intra in logica „1 plus 1” - formula acceptata, tacit, de toate partile. Pe 8 februarie, in cadrul intalnirii de la Tiraspol dintre vicepremierul moldovean Victor Osipov si seful departamentului de externe transnistrean Vladimir Iastrebciak, s-a convenit ca asa-zisele „grupuri de experti pentru consolidarea increderii intre Chisinau si Tiraspol” isi vor relua activitatea pana la sfarsitul lunii. La intalnire urma sa participe si ambasadorul SUA, insa autoritatile de la Tiraspol i-au interzis accesul in regiunea transnistreana. Miscare semnificativa, desi nu e prima data cand autoritatile nerecunoscute de la Tiraspol iau asemenea masuri. Dar obstructia ambasadorului american (la fel ca si retinerea grupului de tineri de la Dubasari) trebuie inteleasa in logica semnalelor si a stabilirii „sferelor de influenta”. Dupa cum s-a remarcat deja, a fost un gest de forta, prin care sa se indice clar unde este granita dintre „jurisdictia” ambasadei SUA si zona controlata de separatisti. Tiraspolul arata cine este stapanul acolo, respectiv institutiile de forta, care au ultima decizie in pofida unor declaratii politice (ambasadorul american avea „invitatie oficiala”!). Iar institutiile de forta sunt, direct sau indirect, pe statele de plata ale Moscovei.

Si cu UE, si cu Moscova

In pofida acestor incidente, Igor Smirnov se arata deschis unei cooperari cu UE. La Tiraspol, acesta se intalneste cu ambasadorul ungur si cu reprezentantii UE, subiectul fiind posibilitatea includerii in euroregiunea „Nistru” a raioanelor Rabnita si Camenca. Igor Smirnov a primit cu interes propunerea: „In general, nu avem nimic impotriva unei asemenea activitati”. La intalnire s-a convenit ca in luna martie participantii la euroregiunea „Nistru” vor face vizite de documentare in Ungaria, Ucraina si Slovacia. Dupa care Smirnov pleaca la Moscova… Acolo este numit „presedinte al Republicii Moldovenesti Nistrene” - nimic nou, aici - si are discutii cu ministrul de Externe, Lavrov. Moscova a trimis acelasi mesaj (livrat de viceministrul de Externe rus, Karasin, cu ocazia vizitei in RM din ianuarie), legat de cadrul negocierilor in chestiunea transnistreana: negocieri bilaterale, principiul egalitatilor partilor in conflict, importanta mentinerii actualului format al trupelor de pacificare pana la rezolvarea politica a conflictului. Ultimul aspect este important, pentru ca asta sugereaza ca Moscova nu mai accepta nici macar faimosul „principiu al sincronizarii”, forjat de Evgheni Primakov, care sugera ca retragerea trupelor rusesti se sincroniza cu eforturile pentru solutionarea politica. De data asta, Moscova merge mai departe: trupele nu pleaca decat DUPa solutionarea politica a conflictului transnistrean. Apogeul vizitei de la Moscova este o conferinta de presa sustinuta la sediul agentiei Interfax, unde Igor Smirnov anunta: „Referitor la Iskander, noi am spus mai de demult: acceptam”, desi a recunoscut ca „Rusia nu a adresat o astfel de solicitare Transnistriei”. „Nu ne-am opune la desfasurarea fortelor rusesti cu orice tipuri de armament pentru protectia transnistrenilor, rusilor sau ucrainenilor”… Rusii au declinat, evident, oferta.

In cautarea echilibrului pierdut

Prezenta scutului antiamerican in Romania dinamizeza semnificativ regiunea si preseaza pentru cautarea unui nou echilibru. Igor Smirnov isi vede astazi crescuta puterea de negociere, iar cererile de sporire a trupelor rusesti se vor inteti. Miza interna tine si de alegerile locale din martie si de cele pentru Sovietul Suprem din decembrie. Un dusman extern de tip „scutul american” este ideal pentru tehniciile de putere ale liderului de la Tiraspol, care isi va juca in continuare rolul. Dilema Rusiei a fost deja exprimata la Moscova: cresterea influentei in Transnistria trebuie dozata atent, pentru a nu forta independenta regiunii si a obliga Chisinaul „sa-si abandoneze coada” si sa plece spre spatiul euroatlantic, unde l-a invitat Hillary Clinton. Ca Moscova nu exclude aceasta posibilitate este evident - doar ca nu acum si nu fara negocieri din care Moscova sa-si castige partea. De aici si atitudinea bine temperata fata de Tiraspol, pe care il va sustine, dar nu il va recunoaste.

Dar daca Rusia va spori contingentul de trupe si va trimite o escadrila de elicoptere militare la Tiraspol (prezente pana in 1991 pe aerodromul militar de acolo), lucrurile pot intra in alta logica. Despre retragerea trupelor, nu poate fi vorba. UE tine la mentinerea AIE si nu vrea nici criza regionala, nici schimbari de frontiera, de aici si tentativa de a discuta cu Tiraspolul. Eforturile Bruxellesului stau insa sub aceeasi dilema precum in cazul finantarii societatii civile de acolo: contribuie la reunificarea RM sau la consolidarea regimului Smirnov? Schimbarea de putere de la Kiev face ca presiunea ucraineana, atata cata a fost, pentru o solutionare a conflictului in interesul Chisinaului sa se tempereze. Dar si aici apare o tensiune, pentru ca este de asteptat sa sporeasca in discursul public de la Kiev ponderea vocilor care vor insista asupra numarului mare de ucraineni din Transnistria (1/3) si faptul ca Kievul nu trebuie sa isi piarda importanta regionala dupa aparitia scutului american in Romania. In ceea ce priveste Bucurestiul, acesta va sustine in continuare linia strategica a Chisinaului care, dincolo de contacte bilaterale, incearca sa devina atractiv pentru malul stang prin apropiere accelerata de spatiul european, singura solutie de prosperitate si libertate cu care este de acord majoritatea cetatenilor RM.

Dan Dungaciu
d.dungaciu@gmail.com

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus