Ultima oră

Din cauza crizei demografice zece maternitati ar putea fi optimizate

În ultimii câțiva ani, autoritățile înregistrează o scădere dramatică a natalității. Totodată, în viitorul apropiat, ar putea fi optimizate, 10 maternități, unde numărul nașterilor este cel mai mic. Constatările aparțin membrilor Comisiei de atestare a medicilor obstetricieni după ce au vizitat mai multe maternități din țară.

Ștefan Gațcan, directorul Centrului Mamei Și Copilului a declarat: "Non-sens, deci, să păstrăm maternități care au 150-200 de nașteri, pentru că acolo nu se simte confortabil nici personalul medical. Noi dorim să optimizăm o parte din maternități".

Una din maternitățile care urmează să fie optimizată este cea de la Șoldănești, iar situația de acolo pare să îndreptățească decizia autorităților. În condițiile în care o maternitate trebuie să aibă anual peste 500 de nașteri, iar pe zi, cel puțin două, aici lucrurile nu arată deloc îmbucurător.

Ludmila Leșan, Șefa Secției Maternitate din Șoldănești spune ca "in 2013 au fost 234 de nașteri în total. Deseori cheltuielile pe maternitate sunt destul de mari".

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 2013 s-au născut 39 de mii 435 de copii. Totodată, anul trecut au murit 39 de mii 560 de persoane.

Sursa: TV7.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *