Timpul.md

Interviu 26 Martie 2013 | 05:58

„Din cauza şomajului, multe femei ajung până la disperare...”

Astăzi, dna Ala Șupac conduce Agenţia pentru Ocuparea Forței de Muncă a municipiului Chișinău. Dar înainte de a ajunge şefă a fost... şomeră.  

Poate şi de aceea înţelege foarte bine starea celor care vin la Agenţie în căutarea unui loc de muncă. Eroina noastră susţine că cele mai afectate de fenomenul şomajului sunt femeile. Atunci când rămân fără un loc de muncă, multe din ele iau calea străinătăţii, de unde se întorc peste ani cu sănătatea zdruncinată. Cât de greu este să fii şomer şi ce face statul pentru ca această categorie de persoane să se menţină pe linia de plutire - aflaţi din interviul ce urmează.

- Doamnă Ala Şupac, ce ne puteţi spune despre oamenii chinuiţi care vă trec zilnic pragul?

- Astăzi, oricine poate ajunge în şomaj. Iar pierderea locului de muncă este un mare stres, indiferent dacă ai pierdut un salariu derizoriu, de câteva sute de lei, sau unul mult mai mare, de 15-16 mii de lei. În relaţiile cu ei e nevoie de multă înţelegere din partea noastră, aş zice chiar de o doză în plus de omenie, pentru că anume acest lucru îl cerem de la colaboratorii noştri.

-Dumneavoastră cum aţi ajuns să lucraţi aici?

- Pentru prima dată am venit la Agenţie acum 20 de ani, să mă înregistrez ca şomer. Sunt inginer-programator de specialitate. În anul 1992, lucram la un birou de proiectare aflat în subordinea Ministerului Comerţului al URSS. În urma reducerii statelor de personal, biroul a fost lichidat şi primele care au fost supuse procedurii de reducere au fost mamele cu copii mici. Am mers la secția pentru ocuparea forței de muncă din sectorul Buiucani, conform vizei de domiciliu, și m-am înregistrat cu statut de șomer. Norocul meu a fost că tocmai în acea perioadă Agenţia avea nevoie de specialiști care cunoșteau computerul şi mi s-a oferit un loc de muncă în funcția de specialist pentru plasarea în câmpul muncii în sectorul Botanica... În 1995 am fost numită şef al Secţiei mediere a muncii, care coordona activitatea secțiilor pentru ocuparea forței de muncă din toate sectoarele municipiului Chișinău, iar din 2005 sunt director al Agenţiei pentru Ocuparea Forței de Muncă a municipiului Chişinău.

-Cât valorează astăzi ajutorul de şomaj?

- Dacă până la 1 iulie 2011, cuantumul ajutorului de șomaj se achita în raport cu salariul mediu pe republică pentru anul precedent conform motivului concedierii: 50 la sută în cazul persoanelor eliberate în urma reducerii numărului sau a statelor de personal din unitate sau lichidării unității; 40 la sută pentru persoanele concediate în legătură cu expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată; 30 la sută pentru persoanele care au fost eliberate prin demisie, în prezent ajutorul de şomaj se stabilește diferențiat, în funcție de circumstanțele în care a încetat activitatea de muncă din salariul mediu al persoanei cu respectarea aceloraşi proporţii de 50, 40 şi 30 procente pentru diferite motive de concediere. Ajutorul de șomaj minimal constituie 600 lei, iar cel maximal nu trebuie să depăşească salariul mediu pe economie pentru anul precedent, care acum constituie 3478 de lei. Sunt persoane care la locul de muncă au avut salarii de peste 10-16 mii lei. Dar când s-au înregistrat ca şomeri li s-a stabilit ajutorul de șomaj maximal de 3478 lei şi ele s-au alarmat: „Cum să trăim cu o asemenea indemnizație?!”.

- În şomaj ajung mai des femeile sau bărbaţii? Şi cine suportă mai greu lipsa unui loc de muncă?

- Raportul e de 50 la 50, uneori prevalează procentul bărbaţilor şomeri, fiindcă femeile acceptă mai uşor ofertele locurilor de muncă disponibile. În schimb, femeile sunt mai afectate de şomaj. Multe dintre ele ajung la disperare şi iau calea străinătăţii. Cunosc câteva cazuri concrete, când munca la negru peste hotare nu numai că nu le-a salvat situaţia materială de acasă, dar le-a distrus viaţa. După ce s-au întors din Italia, Grecia, Portugalia, aceste femei se confruntă cu probleme grave de sănătate. O clientă de-a noastră, pierzându-şi locul de muncă în Moldova, a lăsat trei copii şi a plecat în străinătate. Le trimetea bani, dar s-a dovedit că aceşti bani nu i-au fost de niciun folos. Acum suferă de o boală psihică. Este o persoana delicată, de altfel, adesea ne spune: „Ce am câştigat eu din faptul că am muncit atâţia ani prin străini? M-am întors acasă, iar copiii nu mă recunosc, fiica e bolnavă, un fiu e la închisoare, altul are alte probleme...”. Acum caută un loc de muncă, dar e respinsă de angajatori, pentru că o femeie cu o asemenea maladie are şi un comportament care dă de bănuit, inclusiv prin felul cum se îmbracă. Iar la medic nu vrea să meargă. O altă femeie a muncit 14 ani în Grecia şi s-a întors bolnavă. Avea acelaşi diagnostic. Am încercat să o ajutăm implicând și alte organizații care erau gata să-i procure toate medicamentele necesare pentru un curs de tratament, dar reacţia ei a fost de respingere totală: „Mă credeţi bolnavă de cap?!”. Pe urmă, când boala a progresat, a fost tratată la psihiatru. În alte ţări, dacă la o agenţie similară cu a noastră se prezintă asemenea persoane, imediat sunt alertate anumite servicii, vin, le iau şi le includ în programe speciale de care au necesitate, pentru a fi mai apoi integrate în câmpul muncii. La noi aşa servicii încă nu sunt dezvoltate. Agenția poate să le caute doar un angajator, dar cine o să le ia la lucru, fiind în această stare? Cu toată stima şi respectul faţă de ele, ambele au studii superioare, dar nu le putem plasa în câmpul muncii.

- Din cauza migraţiei suferă copiii rămaşi singuri acasă, suferă părinţii acolo, în depărtare. De ce nu creăm mai multe locuri de muncă în Moldova?

- Sigur că e nevoie de mai multe locuri de muncă în R. Moldova, pentru că în ţară străină nimeni nu te aşteaptă cu braţele deschise. În special la sate, e criză de locuri de muncă. La Chişinău sunt oferte de muncă – de exemplu, în 2012 Agenţia a gestionat peste zece mii de locuri de muncă vacante. Acestea sunt profesii de croitor, cusătorese, bucătar/cofetar, vânzător, chelner/barmen, sudor, tâmplar, zugrav, lăcătuş, contabil, ingineri de diferite profiluri, operator call centru, ingineri-programatori etc. Mai mult decât atât, avem cursuri gratuite, iar din 1 iulie 2011 achităm persoanelor care trec un curs de instruire bursă pe perioada studiilor - 10 procente din salariul mediu pe republică pentru anul precedent. În anul 2012, Agenția a instruit 555 de persoane, iar 96 la sută din ele au fost plasate în câmpul muncii. Unii angajatori oferă şi salarii mari, bonusuri pentru transport, condiţii bune de muncă. De exemplu, întreprinderile SA „Ionel” și SA „Artizana” şi-au modernizat utilajul, iar salariile depind de atitudinea şi profesionalismul fiecăruia. Ajung şi până la 5000 de lei. Din păcate, tinerii nu vor să îmbrăţişeze aceste profesii. La celălalt pol sunt profesiile de care piaţa este suprasaturată. Şanse reduse la angajare au juriştii, economiştii, merceologii, biologii, chimiştii, agronomii, zootehnicienii, medicii veterinari. Chiar şi psihologii. La fel, specialiştii în relaţiile internaţionale, care adesea absolvind facultatea nu cunosc fluent o limbă modernă...

- Pe de o parte, un tânăr care a obţinut diploma de jurist sau economist consideră mai prejos de demnitatea sa să accepte o profesie muncitorească, iar pe de altă parte, acelaşi tânăr nu este suficient de competitiv pentru a obţine un loc de muncă pe profesia sa... E un paradox?

- Nu este competitiv din mai multe cauze. Practica de producere adesea este efectuată formal. Iată chiar acum, m-au telefonat de la o instituţie de învăţământ şi mi-au spus că ne trimit la practică vreo nouă tineri. Iar din cei nouă s-a prezentat unul singur. I-am spus din start: dacă vrei să obții o practică serioasă, poftim la noi, dacă ai nevoie doar de o hârtie care să confirme că ai făcut aici practica – ai greşit adresa. În alte ţări, înainte de a fi angajaţi, tinerii trebuie să treacă un curs de instruire obligatoriu, timp de cel puțin trei săptămâni, la întreprindere, să se vadă
dacă au abilităţile necesare. Ştiu asta şi de la copiii mei, care muncesc în Republica Bulgaria. Contractul individual de muncă, pe lângă alte prevederi, conţine şi trei săptămâni de instruire obligatorie.

- Ce fac feciorii dumneavoastră în Bulgaria?

- Maxim şi Vadim au studiat acolo, unul este inginer în telecomunicaţii, celălalt a absolvit relaţii economice internaţionale. Ambii au făcut şi masteratul la Sofia, apoi au participat la concursuri de angajare, nu au avut pe nimeni acolo care să pună un cuvânt pentru ei, s-au descurcat singuri şi au reuşit. Nu vreau să-i laud, dar am nişte copii exemplari. Când studiau la universitate şi voiam să le transmit câte ceva din Moldova prima întrebare era: „Nu se întâmplă aşa că tot ce aveţi voi ne trimiteţi nouă?...”. Fiul mai mic a făcut și cursuri de bucătar/cofetar. Acum îi prind bine aceste cunoştinţe - închiriază împreună un apartament, fiul mai mare achită chiria şi serviciile, celălalt e responsabil de bucătărie. Asta i-am învăţat şi acasă - să muncească mult.

- Vi-i dor de dânşii?


- Bineînţeles. Comunicăm prin telefon, prin skype, vin o dată în an acasă... Dar pe de altă parte şi eu, şi soţul suntem mulţumiţi - ne bucurăm de succesele lor - tot ce au studiat la universitate pot aplica în activitatea lor profesională. Din discuțiile cu copiii noştri constatăm că practica obținută de tinerii moldoveni peste hotare este extrem de binevenită şi pentru R. Moldova...
 
Timpul Suplimentul Femeia

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus