Timpul.md

Actualitate 1 Iunie 2015 | 10:36

Directorul Serviciului Naţional de Grăniceri al Ucrainei: Frontiera cu Transnistria, o continuă ameninţare militară pentru Ucraina

Linia de frontieră cu regiunea transnistreană reprezintă pentru Ucraina o continuă ameninţare militară, a spus directorul Serviciului naţional ucrainean de grăniceri, Viktor Nazarenko, informează agenţia Interfax.

„Situaţia pe segmentul de graniţă moldo-ucrainean este complicată, mai ales pe partea ei centrală – aşa-numitul sector transnistrean. Este vorba atât despre ameninţări militare, cât şi tehnologice”, a explicat Nazarenko, adăugând că acest sector ridică probleme stringente legate de securitatea frontierelor.

Pe 27 aprilie, Rada Supermă a Ucrainei a depus un proiect de lege pentru denunţarea acordului de cooperare militară şi tehnologică cu Rusia privind tranzitul pe teritoriul ucrainean a militarilor ruşi spre regiunea transnistreană. Este vorba despre un acord semnat între cele două state pe 25 noiembrie 1995, la Soci. Potrivit documentului semnat în urmă cu două decenii, teritoriul ucrainean putea fi tranzitat de unitățile militare ruse. În esență, acordul nu mai funcționa efectiv încă din luna martie 2014, când Ucraina a impus restricții privind trecerea mărfurilor de tranzit prin frontiera transnistreano-ucraineană, inclusiv a alocațiilor de îmbrăcăminte destinate “pacificatorilor” ruși. Din acel moment, Ucraina a început să blocheze libera circulație a trupelor ruse spre regiunea separatistă a Republicii Moldova, precum și a cetățenilor cu pașapoarte rusești.

sursa: infoprut.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus