Timpul.md

Opinii & Editoriale 4 Februarie 2019 | 08:59

Disperarea tovarăşului Dodon

Chiar dacă sondajele de opinie - care nu pot fi bănuite, la noi, de prea multă obiectivitate atât timp cât sunt realizate pe banii politicienilor – îl prezintă pe nepreşedintele Dodon drept liderul detaşat la capitolul „încredere în personalităţi politice”, dar şi la nivel de intenţii de vot, acesta încearcă din răsputeri să se prezinte în faţa alegătorilor drept principalul aliat al Rusiei, ca să ducă PSRM la cucerirea majorităţii simple la alegerile parlamentare din 24 februarie.

Modul în care Dodon şi ortacii săi îşi arată pro-rusismul este unul exagerat de înjositor chiar şi după standardele comunicării politice din R. Moldova. Unul dintre primele videoclipuri de campanie ale socialiştilor ilustrează satisfacţia unui cuplu de cetăţeni moldoveni că, în sfârşit, datorită politicii „înţelepte” a lui Dodon, aceştia pot lucra din nou în Rusia şi îşi vor putea construi până la capăt casa. Tuturor celor care vizionează clipul li se inoculează ideea că plecarea moldovenilor la muncă în Rusia e ceva normal şi de dorit, şi că „moldovanul” îşi poate termina casa doar dacă lucrează la Moscova. E pentru prima dată când fenomenul migraţiei în masă este prezentat într-un clip electoral drept ceva pozitiv şi este cu atât mai interesant că o face PSRM-ul lui Dodon. Candidatul socialist promitea la alegerile prezidenţiale din 2016 că va depune eforturi ca moldovenii să revină acasă şi să lucreze aici. E o dovadă a faptului că Dodon şi PSRM mizează pe memoria slabă a oamenilor, care nu-i vor aminti nepreşedintelui despre ceea ce promitea cu doar câţiva ani în urmă în comparaţie cu ce promite partidul lui acum.

În aceste zile, Dodon este iar la Moscova. El se întâlneşte acolo cu reprezentantul Kremlinului pentru „dezvoltarea relaţiilor economice” cu R. Moldova, vicepremierul Dmitri Kozak, cunoscut de mulţi ani la noi pentru că ar fi condus tentativa de impunere a controlului Moscovei asupra Chişinăului prin federalizare, în 2003, cu patriarhul Kiril şi cu preşedintele Vladimir Putin. Dodon discută cu Dmitri Kozak despre participarea la votul din 24 februarie a cetăţenilor din raioanele de est ale R. Moldova. Este vorba, de fapt, despre acordarea permisiunii de către Moscova, prin intermediul autorităţilor ilegitime de la Tiraspol pe care le controlează, pentru ca Dodon şi partidul său să beneficieze de mai multe zeci de mii de voturi din stânga Nistrului. Aceste măsuri, la pachet cu „amnistia” aplicată moldovenilor, care au depăşit termenul legal de şedere în Rusia, declarată de autorităţile ruse în decembrie, vin să consolideze electoratul PSRM înainte de alegeri. Însă, Dodon mai are nevoie să-şi rezolve o problemă pentru a putea spera la acumularea majorităţii în Parlament – ocolirea, într-un fel sau altul, a problemei tranzitului mărfurilor moldoveneşti prin Ucraina, pe care Rusia l-a interzis. Astfel, înţelegerile prin care Dodon a putut anunţa, anul trecut, deblocarea cu surle şi trâmbiţe a exportului produselor agricole spre Rusia, sunt lovite de nulitate şi îl prezintă pe Dodon drept un politician neserios, de care ruşii îşi pot bate joc după cum doresc.

Când unul dintre principalii cai de bătaie ai lui Dodon – exporturile moldoveneşti în Rusia – este, practic, distrus de Guvernul condus de Medvedev, după ce anterior al nostru nepreşedinte discutase problema cu Putin şi ajunsese la un numitor comun, este clar că oricâte sondaje l-ar da câştigător detaşat, PSRM poate fi combătut, propagandistic, şi făcut să piardă din electorat. Chiar dacă nu ar fi existat această decizie a

Guvernului rus, obţinerea majorităţii simple de către partidul lui Dodon ar fi fost problematică. Aşa însă PSRM se poate pomeni din nou cu cea mai numeroasă fracţiune minoritară din Parlament. În cazul în care Plahotniuc şi PDM vor proceda cu PSRM, după cum au procedat cu comuniştii lui Voronin, vor rupe un număr de deputaţi suficient pentru a-şi completa grupul parlamentar până la majoritate şi vor continua să guverneze. Asta ştie şi Dodon. Şi cu toate că a fost folosit de Plahotniuc şi, până la un punct, depinde de acesta, el, totuşi, ar vrea să obţină guvernarea doar pentru sine. Este disperat, pentru că dacă se va menţine actualul status quo, la alegerile prezidenţiale din 2020 va fi pur şi simplu înlocuit de cineva mai convenabil democraţilor. Dodon luptă pentru al doilea său mandat de preşedinte, dar unul în care el să aibă puteri reale. Este, însă, o luptă cu morile de vânt, pentru că orice ar face Moscova, decizia de a acorda întreaga putere din stat lui Dodon o pot lua doar cetăţenii, la alegeri. Şi din moment ce de mulţi ani, cetăţenii noştri nu au mai acordat unui singur partid suficiente voturi încât să guverneze de unul singur, nu prea există motive pentru care ar vrea să o facă acum. Astfel, dacă PSRM nu ia majoritatea, el va dispărea în câţiva ani, mult mai repede decât precursorul său în acelaşi segment electoral, PCRM. Tovarăşul Dodon ştie asta, chiar dacă obişnuieşte să-şi mascheze disperarea prin respingătoarele sale rictusuri, pe care, într-un viitor previzibil, ni le-ar putea oferi chiar din spatele gratiilor. Iar asta îl sperie pe nepreşedinte cel mai mult.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus