Timpul.md

Politică 18 Aprilie 2012 | 05:55

Dmitri Rogozin, a venit în R. Moldova în calitate de... două calităţi

Luni, viceprim-ministrul rus Dmitri Rogozin a venit în R. Moldova în calitate de copreşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică. 

În calitatea respectivă, el a avut o întrevedere cu ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, copreşedinte din partea Chişinăului în Comisia respectivă. Tot luni, Rogozin s-a întâlnit şi cu alţi oficiali din R. Moldova după care a plecat la Tiraspol, dar în altă calitate – de reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria.

Preşedintele N. Timofti despre întâlnirea cu Rogozin

„Această vizită este una de natură să impulsioneze colaborarea comercial-economică şi socială dintre ambele state. Reiterez că reglementarea conflictului transnistrean trebuie să aibă la bază principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în cadrul căreia regiunea transnistreană va beneficia de un statut special”.

Nicolae Timofti a acceptat invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse de a participa, pe 15 mai, la summitul informal al preşedinţilor statelor CSI, care se va desfăşura la Moscova.

Filat l-a primit pe Rogozin la Holercani

Întrevederea dintre Filat şi Rogozin a avut loc la reşedinţa de stat de la Holercani, raionul Dubăsari. Presa nu a avut acces la întâlnirea la care a mai participat şi vicepreşedintele SA „Gazprom”, Valeri Golubev. Vlad Filat a declarat în cadrul întâlnirii că „la 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între R. Moldova şi Federaţia Rusă, este necesar de continuat aprofundarea relaţiilor bilaterale în beneficiul cetăţenilor ambelor state”.

Voronin este încântat de vizita lui Rogozin

Liderul PCRM Vladimir Voronin salută vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chişinău: „Este pentru prima dată, în 20 de ani, când Rusia a numit în această funcţie un demnitar cu un rang atât de înalt. Eu cred că prin această numire premierul rus V. Putin a început să-şi realizeze promisiunea că, după alegerile prezidenţiale din Rusia, Moscova va atrage o atenţie deosebită statelor CSI".
La rândul său, Dmitri Rogozin a declarat după întâlniri că a simţit disponibilitatea colegilor din R. Moldova de a stabili un dialog constructiv cu Federaţia Rusă.

Ruşii vor cumpăra echipament militar pentru Transnistria

Rogozin s-a întâlnit, luni seară, cu comandantul contingentului militar rus al forţelor de menţinere a păcii din Transnistria, Anatol Zverev. În timpul vizitei sale în Transnistria, Rogozin a vizitat postul de „menţinere a păcii” nr. 10, situat la intrarea în oraşul Tighina. Aici lui Rogozin i s-a prezentat un raport cu privire la situaţia din Zona de securitate. În plus, acesta s-a informat despre starea echipamentelor şi despre operaţiunile zilnice ale pacificatorilor. El a anunţat că Rusia va aloca bani pentru reînnoirea tehnicii militare din Transnistria. Promisiunea a fost făcută după ce Zverev s-ar fi plâns că pacificatorii nu dispun de elicoptere sau altă tehnică performantă care le-ar permite să acţioneze în caz de urgenţă. 

Oazu Nantoi, analist politic
Profitând, în opinia mea, de lipsa de consecvenţă în politica promovată de Chişinău, Rogozin vrea să mai amplifice controlul Federaţiei Ruse asupra proceselor de pe ambele maluri ale Nistrului. El a declarat că va solicita deschiderea secţiei consulare a Federaţiei Ruse la Tiraspol, iar normele legale în raport cu cetăţenii străini pe teritoriul RM care prevăd înregistrarea şi termenii de aflare pe teritoriul ţării să nu se aplice pentru cetăţenii ruşi. Cel mai mult m-a surprins că însuşi Chişinăul propune Moscovei separarea întreprinderii „Tiraspoltransgaz” şi recunoaşterea legitimităţii datoriilor acumulate de regimul din stânga Nistrului faţă de „Gazprom”. În opinia mea, acesta este un pas în plus spre (con)federalizarea eventuală a RM, realizat, de această dată, la iniţiativa Chişinăului. Prin urmare, Rogozin nu face nimic nou. El foloseşte pârghiile stabilite din trecut, cum ar fi „formatul unic” al trupelor de pacificare, prezenţa ilegală militară a Federaţiei Ruse pentru a-şi reconsolida poziţiile. Totodată, eu nu văd o coerenţă şi o voinţă politică în ceea ce priveşte comportamentul guvernanţilor de la Chişinău, iar Rusia profită de aceasta. Negocierile în format „5+2” de la Viena, dacă să fim corecţi, nici negocieri nu se numesc, ci o consfătuire politică permanentă în problema transnistreană. Atâta timp cât Chişinăul se joacă de-a ping-pongul „parte egală, parte neegală”, noi avem o mimare a preocupării de soluţionare a conflictului transnistrean în numele tuturor actorilor implicaţi în formula magică „5+2”, care nu oferă nimic pentru perspectiva reîntregirii RM. Eu deja nu aştept nimic miraculos de la schimbările guvernărilor de la Chişinău, atâta timp cât nicio guvernare nu vrea să conştientizeze că în păienjenişul creat pe parcursul a două decenii, cum ar fi formula unică de pacificatori şi procesul de negocieri „5+2”, nu există soluţii, prin urmare, procesul de degradare a statului RM va continua. („Europa Liberă”) 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus