Editorial

Dodon trebuie să plece

Nu că eficienţa Executivului sau calitatea guvernării ar fi în prea mare pericol din această cauză, având în vedere contraperformanţele constante ale guvernării, fapte observabile din exteriorul republicii. Pur şi simplu, dacă avem unul dintre vârfurile puterii executive care obstrucţionează actul administrativ, măcar aşa cum e acesta astăzi, ne confruntăm cu o problemă de securitate naţională.

De ce, după aceste trei cazuri de suspendare temporară din funcţie a lui Igor Dodon, acesta nu este detronat definitiv, pe cale legală, din funcția de preşedinte, nu ştie nimeni. Poate că la această întrebare ar ști ce să ne răspundă Vlad Plahotniuc. Poate că Dodon îi este necesar liderului PDM, pe post de sperietoare de serviciu, cu care să dea de înţeles cetăţenilor că poate exista şi ceva mai rău decât actuala guvernare. Nu găsesc altă explicaţie logică pentru faptul că Dodon este tolerat și nici pentru devierile acestuia de la atribuţiile pe care le are (ignorarea acestora, mai exact). Pentru a câta oară interesele cetăţenilor şi obiectivele de progres şi europenizare, pe care guvernarea pretinde că le urmăreşte, sunt sacrificate în favoarea controlului absolut al puterii politice. PDM şi liderul de facto al guvernării, Plahotniuc, ştiu că se pot ţine eficient de putere doar atâta timp cât sunt comparaţi cu Dodon şi tratați de către cetăţeni ca un rău mai mic. De aceea, ei au nevoie de actualul șef de stat atât în calitate de paravan, cât şi de paratrăsnet. Dar şi ca o scuză că lucrurile nu merg în direcţia cea bună.

Cât despre Dodon, comportamentul acestuia ne dă o dovadă în plus că locul său nu este în nicio funcţie publică. Prin acţiunile sale, el este un generator de instabilitate şi un creator de crize politice. Ar trebui ca suspendările sale să completeze lunga listă a încălcărilor şi infracţiunilor comise de către el, de când deţine funcţii publice. Nu ştiu când, dar într-o bună zi el va trebui să dea socoteală pentru toate acestea şi va face cu siguranţă ani grei de puşcărie.

Din păcate, pentru moment, aflarea lui Dodon în funcţia de preşedinte obstrucţionează buna funcţionare a instituţiei prezidenţiale în R. Moldova şi, prin orientarea geopolitică prorusă pe care o afişează, reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Fiecare zi în care acesta continuă să se afle în fruntea statului creşte riscurile la adresa destinului european şi de membru al lumii civilizate a republicii. Înlăturarea sa din funcţie prin mijloace legale ar trebui să fie o prioritate naţională. Iar dacă politicieni, precum Plahotniuc şi colegii săi din PDM nu vor s-o facă, ar trebui determinaţi să acţioneze, prin proteste publice. Poate că atunci Dodon ar ezita înainte să se erijeze în unicul reprezentant al vocii poporului. În orice caz, pentru liniştea şi dezvoltarea R. Moldova, Dodon trebuie să plece cât mai curând.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *