Timpul.md

Opinii & Editoriale 23 Martie 2018 | 15:47

Dodon, vasalul lui Putin

Alegerile din Rusia, de duminica trecută, s-au terminat în mod previzibil, cu victoria lui Vladimir Putin.

În pofida miilor de cazuri observate, în care numere mari de buletine de vot, pe care fusese deja aplicată ştampila „votat”, au fost aruncate în urnele de vot, autorităţile electorale vor valida acest scrutin, iar Putin va rămâne preşedinte pentru încă şase ani. Toate instituţiile statului au fost mobilizate pentru a asigura ţinta de 70% prezenţă la vot, însă aceasta din urmă a fost ratată, doar 59% dintre cetăţenii ruşi cu drept de vot, exercitându-şi acest drept. Dintre aceştia, aproape 77% l-au votat pe Vladimir Putin. Nimic surprinzător. Regimul nedemocratic din Rusia se menţine.

Pentru nepreşedintele de la Chişinău, Igor Dodon, „victoria” lui Putin a servit drept prilej pentru a-i ofensa încă o dată pe toţi cetăţenii R. Moldova. Dodon l-a felicitat pe Putin „cu victoria strălucită în alegeri” şi i-a mai transmis acestuia că „nu doar ruşii au nevoie de o Rusie puternică”. Prin urmare, în optica lui Dodon, şi moldovenii au nevoie de Rusia puternică. Să transmiţi aşa ceva preşedintelui ţării, care ne ocupă o parte din teritoriu şi cu care ne-am aflat în război în 1992, este un gest pe cât de laş, pe atât de antinaţional. Dodon este un vârf al ploconirii în faţa Moscovei şi produsul unui grup de oameni care, exercitând puterea, s-au comportat la fel, însă au avut grijă să păstreze unele aparenţe. În cazul actualului ocupant al funcţiei prezidenţiale, asemenea gesturi par să-i facă chiar plăcere. El reprezintă chintesenţa comportamentului de mancurt, de trădător antimoldovean. Pentru statul numit „Republica Moldova” este simptomatic faptul că anume Dodon este acum şeful său. Această stare de lucruri marchează, de fapt, eşecul clasei politice de la Chişinău de a edifica un stat funcţional.

În faţa acestui deznodământ, nu toţi basarabenii au abandonat speranţa. Sunt şi dintre cei care luptă în prezent pentru ca pământul dintre Prut şi Nistru să revină ţării de la care a fost anexat, România. Aceşti oameni, unioniştii, organizează duminică, 25 martie, un mare eveniment în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când Sfatul Ţării a votat pentru revenirea acasă, în corpul României întregite.

Acest ceas de aniversare îi găseşte pe tot mai mulţi cetăţeni ai R. Moldova în deplina conştientizare a faptului că pe Dodon şi alţii de teapa lui n-o să-i mai vedem acolo unde se iau decizii pentru toţi doar în cazul reunirii cu România. Pentru a nu ne fi ruşine în faţa generaţiilor viitoare, e nevoie să luptăm în continuare pentru reunire, iar în momentul de faţă lupta înseamnă să venim cât mai mulţi duminică la mitingul şi marşul unionist.

Pentru a-i arăta nu doar lui Dodon, ci şi lui Putin, la Moscova, că indiferent cum i-ar fi stimulate poftele imperiale, în orice manieră linguşitoare s-ar gudura pe lângă el pudelul său preferat, există în Basarabia sute de mii de oameni care-şi doresc reunirea cu România, iar numărul lor creşte. Pentru că nu merităm să fim apendicele unei ţări în care votul cetăţenilor a fost redus la o bătaie de joc, iar adevărata opoziţie înfundă puşcăriile. Pentru că, încă, mai merităm o şansă.

Duminică, la manifestaţiile din Chişinău, să venim în număr cât mai mare!

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus