Domn al milei

Mila e iubirea cu cele mai multe manifestări posibile, e un atribut dumnezeiesc de necontestat. Și cred că e și rugăciunea potrivită pentru orice tip de situație, de la boală la necazuri și strâmtorări.

În versetul de mai sus Iisus vorbește despre cum ar trebui să se manifeste mila. Nu prin condamnare și dorința justițiară de a cere pedeapsă acolo unde (ni se pare că) vedem greșeala, ci prin înțelegerea situației în funcție de împrejurări. Ucenicii nu au rupt spicele din plictiseală sau sfidare, ci din pricina foamei. Exact din acest punct trebuie privită această afirmație a lui Iisus: „milă voiesc, iar nu jertfă”. Pentru că, vedem mai departe, jertfirea fără contextualizare duce la osândirea nevinovaților.

Astăzi auzim în jur doar strigăte justițiare, fiecare știe doar ce trebuie să facă celălalt, nu el însuși. Uităm cuvintele de mai sus. Uităm mai ales că Iisus în acel discurs a făcut trimitere la un verset din proorocul Osea care spune: „milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderea de tot” (Os. 6; 6).

Acum să ne amintim ce însemna în Vechiul Testament arderea de tot a jertfei. Apoi să ne întrebăm cât de mult îl cunoaștem pe Dumnezeu. Ca să înțelegem că nu suntem în situația de a cere pedepsirea altora sau de a urmări de la umbră, ca Iona, cum trebuie să cadă focul peste cetatea Ninive. Eu cred că și noi astăzi mai ușor aducem jertfe și mai puțin ne putem lăuda că ne preocupă cunoașterea lui Dumnezeu.

De aceea, pentru noi și pentru ceilalți, ori de câte ori e nevoie, să cerem de la Dumnezeu exact milă. Nu liste nesfârșite de cereri, de parcă i-am scrie lui Moș Crăciun. Oare ne imaginăm că Dumnezeu nu știe ce nevoi avem? Amintiți-vă la Evanghelistul Luca în capitolul 17 ce anume au cerut cei zece leproși. Nu au cerut vindecare, nu mântuire, nu succes la examene, nu bunăstare. Leproșii i-au adresat o foarte scurtă rugăciune lui Iisus, pe care ar trebui să o rostim și noi, ori de câte ori ne rugăm: Doamne Iisuse, fie-Ți milă de noi!