Actualitate

Dosarul „laboratorului ADN”, trimis în judecată

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, în cadrul procesului penal s-a stabilit că în 2013 vicedirectorul Centrului de Medicină Legală, acționând de comun acord cu directorul și cu alți angajați ai CML, și-au depășit atribuțiile de serviciu. Expertul Centrului, acționând în numele șefilor săi, ar fi dat asigurări unei companii din România că o va favoriza la licitația pentru procurarea echipamentului necesar pentru dotarea laboratorului ADN. Pentru confirmarea spuselor sale, acesta le-a organizat reprezentanților companiei române vizite neprotocolare la Ministerul Sănătății și la Centrul de Medicină Legală.

În urma discuțiilor, s-a convenit elaborarea caietului de sarcini în așa fel încât parametrii și specificațiile tehnice ale utilajului solicitat să coincidă cu cele ale utilajului medical care urma a fi propus de către ofertantul din România. Ca rezultat, a fost aranjată o licitație, cu minimizarea concurenței și favorizarea agentului economic.

Deși factorii de decizie ai CML cunoșteau că echipamentul respectiv nu este suficient pentru operaționalizarea unui laborator de genetică judiciară pentru identificare umană, utilajul a fost achiziționat contra sumei de 9763800 de lei. De asemenea, s-a stabilit că tehnologia care urma să fie aplicată de acest laborator nu este validată de comunitatea științifică internațională pentru identificarea umană (HID). Astfel, fără procedura de validare, nu poate fi efectuată procedura de acreditare a laboratorului, iar rezultatele obținute într-un laborator nevalidat și neacreditat sunt nule.

Actualmente, Republica Moldova este unicul stat din Europa care nu dispune de un astfel de utilaj, procurorii moldoveni fiind nevoiți să apeleze și în continuare la serviciile altor state pentru efectuarea expertizelor ADN, fapt ce presupune termene extinse și costuri ridicate.

Dacă vor fi recunoscuți vinovați, inculpații riscă de la șase la zece ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *