Timpul.md

Actualitate 26 Iulie 2019 | 19:52

Dosarul Primăriei Durleşti capătă amploare

O nouă cauză penală vizează un teren despre care se spune că nici nu există, deși are doi stăpâni și două adrese Noi episoade ar putea să apară în dosarul Primăria Durlești, pornit în anul 2014, care se află pe rol la Judecătoria Chișinău. Deși acum trei ani această cauza penală avea 20 de volume a câte 250 de pagini și în ea figurau 11 inculpați, numărul părților vătămate ar putea depăși în scurt timp cifra de 20. Învinuiţii, printre care ex-primarul de Durlești, Nicolae Crudu, și foști funcționari ai primăriei, sunt acuzați în mare parte de falsificare a documentelor și preluarea ilicită a terenurilor. Cu toate acestea, surse din Primăria Durlești, care au solicitat să le păstrăm anonimatul, nu exclud că fostul primar ar putea scăpa de pedeapsă, pentru că ar oferi pământuri inclusiv oamenilor legii care îl cercetează. Între timp ies la iveală infracţiuni similare, săvârşite la Durleşti chiar şi înainte de 2007, când Nicolae Crudu a devenit primarul localităţii. La sfârșitul anului 2018, Inspectoratul de Poliție Buiucani a pornit o cauză penală, care ar putea fi conexată la dosarul Primăriei Durlești. Cauza a fost intentată conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 361, alin. 2, lit. b al Codului Penal, pe faptul confecționării și folosirii documentelor oficiale false, care au condus la tranzacţii fictive cu un teren de 0,06 ha, în sumă de peste 25 de mii de euro.  

Timp de 20 de ani, n-a ştiut că primăria i-a dat pământ

Iniţial, în 1999, primăria Durlești a repartizat acest teren, destinat construcţiilor, lui Sergiu Frînea. Oficial, imobilul avea numărul cadastral temporar 0121000374 şi era situat pe adresa 1 Stradela Unirii, 13. Ciudat faptul că Frînea, deşi solicitase de la Primărie încă în anii ’80 să i se dea pământ pentru a-şi ridica o locuinţă, a aflat tocmai acum o săptămână că cererea i-a fost admisă.

„Prima dată aud, poate ați încurcat ceva. Eu am avut doar două terenuri agricole și le-am vândut cu cinci mii de lei. Trebuia să primesc și un loc pentru construcții de la Primărie. Am scris cerere prin 1988-1989, când lucram la Gheorghe Morgoci, care a fost director al Regiei Transport Electric. El mi-a spus că o să mă ajute, dar n-am primit nimic. Pe urmă, când era Crudu primar, am scris cerere pentru băiatul meu, ca să aibă unde trăi, dar tot n-am primit răspuns. Ei poate l-au scris pe mine și l-au vândut cuiva”, presupune Sergiu Frînea.

Potrivit extrasului de la Cadastru, în septembrie 2005, Sergiu Frînea a vândut terenul de pe str. 1 Calea Unirii, 13, lui Igor Brânzilă. Când a aflat de la noi despre aceasta, bărbatului nu-i venea să creadă. „Niciodată nu am auzit de Brânzilă. Aș vrea să-l văd în ochi”, ne-a asigurat el. În acelaşi timp, Frînea a negat categoric şi faptul că ar fi făcut procură cuiva pentru a-i vine vreun bun imobil. „Mergea hoția atunci, nu mai înțelegeai nimic. Cu toți băștinașii așa se poartă – le luau pământurile celor care scriau cerere și le vindeau străinilor”, menționează Frînea.

Cumpărătorul a plătit 8000 de euro unui străin

Igor Brânzilă, cumpărătorul terenului, este originar din s. Șișcani, r-nul Nisporeni și se află de ani buni în Grecia. El afirmă că a decis să cumpere acest teren, deoarece fratele său are un loc în vecinătate. Tranzacția de vânzare-cumpărare ar fi avut loc printr-un intermediar, pe nume Andrei Șișcan, și l-ar fi costat 8000 de euro, iar pe Frînea nu l-a văzut niciodată. Dar prin 2008-2009, își amintește Brânzilă, când a început să pregătească un proiect pentru construcții, a aflat nici mai mult, nici mai puţin că pământul său nici nu există. Recent el s-a adresat în judecată, pentru a-și face cumva dreptate.

Menţionăm că Victor Morgoci, fiul lui Gherghe Morgoci, a fost timp de mai mulţi ani preşedinte al Comisiei Funciare a Consiliului Local Durleşti, comisie care avea un rol foarte importat în atribuirea ilegală de terenuri. Iar Andrei Şişcan, potrivit altor surse din primăria locală, ar fi fost de asemenea implicat în astfel de scheme, iar în prezent, fiind cercetat penal, este fugar.

Igor Brânzilă a fost informat că imobilul pentru care a cheltuit aproape zece mii de euro nu există, deoarece, din 5 februarie 2004, terenul său se suprapune cu un altul. La acea dată, Primăria Durleşti a atribuit abuziv lotul respectiv soţilor Maria şi Pavel Lupu, schimbându-i numărul cadastral (0121120541) şi adresa (str. Unirii, 15). Într-o interpelare a ofițerului de urmărire penală al IP Buiucani, Roman Batâr, către Primăria Durlești se confirmă că cele două terenuri reprezintă de fapt același bun imobil, fiind însă înregistrat după diferiți proprietari. Mai mult, sursele noastre de la Primăria Durlești susțin că atribuirea pământului pentru familia Lupu a fost imposibilă la acea dată, din simplul motiv că decizia din 5 februarie 2004 a avut în vedere înregistrarea masivă. „Prin această decizie, au fost înregistrate proprietăţile deja existente ale mai multor durleşteni, dar sub nicio formă nu puteau fi repartizate terenuri”, au precizat reprezentanţi ai Primăriei Durleşti.

Același teren, distribuit socrilor primarului și vândut cu 18 mii de euro

La acea vreme, Nicolae Crudu nu deţinea încă funcţia de primar, fiind consilier local, însă implicarea sa în acest caz pare a fi evidentă. Potrivit mai multor surse din Durleşti, Maria şi Pavel Lupu sunt socrii acestuia. Actele de la Cadastru arată că, în decembrie 2004, soţii Lupu au înregistrat terenul pe numele lor, cu noua adresă şi noul număr cadastral.

Astăzi, Pavel Lupu nu mai este în viaţă, iar soţia sa spune că nu-şi aminteşte nimic despre un astfel de teren. Cel mai probabil, familia Lupu a fost doar folosită în această schemă, pentru că din numele celor doi soţi acționa, de fapt, în baza unei procuri cu substituire, nepoata lor Diana Crudu, fiica lui Nicolae Crudu. Prin urmare, în februarie 2006, Diana l-a împuternicit printr-o altă procură pe un oarecare Anatolii Zop (care a figurat în mai multe tranzacţii în interesul familiei Crudu) să vândă pământul de pe str. 1 Calea Unirii, 15. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în aprilie 2006, iar cumpărătorul a fost Vasile Şchiopu, domiciliat în s. Cioburciu, r-nul Ştefan Vodă. Acesta spune că i-a plătit lui Zop pentru procurarea imobilului 18 mii de euro.

„Voiau să facă parc acolo”

În 2014, Șchiopu a înstrăinat același teren cumătrului său Ştefan Copiimulţi, verișorul lui Grigore Copiimulți, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Buiucani. Acesta, la rândul său, aflând la Cadastru că lotul mai are un proprietar, și anume Igor Brânzilă, a renunțat la noua sa achiziție și i l-a restituit-o lui Șchiopu. Cel din urmă a depus o plângere la poliție, în baza căreia a și fost intentat dosarul penal.

„Când am cumpărat terenul de la Zop, m-am dus și am verificat la Cadastru, și mi-au spus că nu are nici o problemă pământul. Pe urmă s-a depistat că este și al doilea stăpân. Mie Copiimulți mi-a spus despre aceasta, pentru că el a vrut acolo să-și construiască o casă. Mai târziu am aflat și despre implicarea Dianei Crudu, și despre faptul că Zop se ocupa cu vânzarea și cumpărarea pământurilor, el era cu gașca ceea din Primărie și cred că știa ce se întâmplă”, menționează Vasile Șchiopu. Avocatul său, Andrei Habravan, consideră că ilegalitățile în cauză nu puteau fi comise fără acordul și participarea organului cadastral din Durlești și a primăriei locale.

Întrebat cum a aflat despre acest teren, Ștefan Copiimulți, ne-a răspuns ca și Igor Brânzilă: „El nici nu exista”. „Când îmi făceam planuri de proiectare, o domnișoară de la Cadastru mi-a spus că lotul meu se suprapune cu un altul. M-am interesat și la Primărie, dar mi-au spus că pe acest teren voiau să facă parc, fiindcă lotul e prea abrupt și l-au scos din vânzare”, ne-a relatat Copiimulți.

„Nici un imobil nu poate fi atribuit la doi proprietari”

Astfel, în prezent, în urma acţiunilor ilegale ale Primăriei Durleşti, terenul în cauză are două adrese şi numere cadastrale, precum şi doi proprietari, Igor Brânzilă şi Vasile Şchiopu. Deși au cheltuit împreună pentru acest pământ 26 de mii de euro, niciunul dintre aceștia nu se poate folosi de el și ambii speră la ajutorul justiției.

Inginerul cadastral al Primăriei Durlești, Alexandru Colomeeț, spune că este imposibil ca același teren să aibă două numere cadastrale, chiar dacă primul dintre acestea este convențional. „În baza de date de la Cadastru, numerele convenționale sunt înregistrate și astfel niciun imobil nu poate fi atribuit la doi proprietari”, a precizat inginerul. Tot el a dat asigurări că, într-o localitate, poate fi construit un parc doar în urma deciziei Consiliului local. La rândul său, fostul inginer cadastral din Durlești, Leonid Cristal, susține că numerele convenționale nu sunt arătate pe harta cadastrală.

Din păcate, n-am reușit să aflăm la ce etapă se află urmărirea penală, Roman Batâr, ofițerul de urmărire penală pe acest caz, a refuzat să ne răspundă la întrebări, motivând că nu înțelege despre ce vorbim și că se află în concediu până în octombrie. În același timp, reprezentanți ai Primăriei Durlești ne-au spus că, de fapt, concediu lui Batâr ar trebui să se încheie zilele acestea.

Actualul primar de Durlești, Eleonora Șaran, susține că pe numele foștilor angajați ai primăriei sunt intentate circa 60 de dosare penale. Ea speră că în sfârșit dreptatea va triumfa și regretă că predecesorii săi au folosit locuitorii orașului în încercarea de a se îmbogăți, ignorând deseori cu desăvârșire factorul uman. „Lucrurile nu mai puteau merge așa, a venit timpul ca justiția să-și spună în sfârșit cuvântul”, a menționat primarul.
Pământul cu două adrese este în prezent abandonat. În jurul lui se ridică case, iar pe el crește iarbă de un metru. Din aceste motive, dar și pentru că este într-adevăr abrupt, acest lot nu poate fi de folos nici măcar pentru copii care nu au unde să bată mingea.


„Eu nu cunosc nimic”

Menţionăm că Diana Crudu este în prezent consilier local independent la Durleşti. În afară de aceasta, ea face şi afaceri agricole, deținând cel puțin 95 de terenuri în Durlești, dintre care 17 sunt înscrise pe firma sa „Eldi-Co”. Iar 28 de terenuri au fost cumpărate de fiica primarului de la tatăl său, după ce Nicolae Crudu a fost pus sub învinuire.
Nicolae Crudu pledează nevinovat şi afirmă că familia sa a început să cumpere terenuri în Durlești până a deveni el primar, când soția sa muncea în Italia. „Unii veneau pur și simplu și mă rugau să le cumpăr loturile, pentru că înainte ele nu interesau pe nimeni”, ne-a spus fostul primar în cadrul altui material despre dosarul Primăriei Durleşti. „Am făcut 100 de tranzacții, dar am numai 30 de hectare. Am recurs la aceasta doar pentru a-mi consolida terenurile”, a menționat, la rândul său, Diana Crudu.
O altă persoană implicată în scheme similare este Valentina Olan, fost inginer cadastral și specialist pe amenajarea teritoriului la Primăria Durlești. TIMPUL a scris acum doi ani că această funcționară ar fi participat la deposedarea de un teren al polițistului Vladimir Struțescu, care de asemenea figurează ca victimă în dosarul Primăria Durlești. Surse din instituția vizată ne-au spus că recent Olan a fost eliberată din funcție, însă ea și-a luat concediu medical din aceeași zi și astfel ordinul de demisie i-a fost suspendat. Solicitată atunci de redacția noastră, Valentina Olan a spus că „noi trăim în țara minunilor, dar eu nu cunosc nimic”. De data aceasta, nici ea, nici fostul primar Vasile Roșca, nu ne-a răspuns la apeluri.



 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus