Timpul.md

Politică 5 Mai 2016 | 10:00

Două funcţii de ambasador în străinătate rămân încă vacante

În prezent Republica Moldova nu are numiţi ambasadori în Statele Unite ale Americii şi în Regatul Spaniei.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a precizat că subiectul noilor numiri la funcţia de ambasador nu este încă pe agenda de discuţii a Ministerului.

După ce anul trecut au fost rechemaţi mai mulţi ambasadori, în octombrie 2015 şi apoi în februarie 2016 au fost numiţi alţi 19 ambasadori. Ruslan Bolbocean este ambasador în Ucraina, Dumitru Braghiş – în Federaţia Rusă, Corina Călugăru - ambasador, reprezentant pe lângă Consiliul Europei. De asemenea, au fost aprobate candidaturile lui Veaceslav Dobândă pentru numirea în funcţia de ambasador în Suedia, a lui Lilian Moraru – în Franţa şi a Gabrielei Moraru – în Israel. Mihai Gribincea este ambasador în România, Valeriu Frija – în Lituania, Oleg Serebrian – în Germania, Aurel Ciocoi – în Republica Chineză şi Eugen Revenco – în Letonia.

În februarie, prin decrete prezidenţiale, au fost numiţi alţi opt ambasadori ai Republicii Moldova. Vasile Bumacov a fost numit ambasador în Japonia, Iurie Reniţă în Regatul Belgiei, iar Dumitru Socolan – în Republica Portugheză. Ştefan Gorda a fost numit ambasador în Bulgaria, Vitalie Rusu în Republica Cehă, iar Inga Ionesii în Republica Estonia. Oleg Ţulea a fost numit ambasador în Ungaria, iar Gheorghe Leucă în Republica Azerbaidjan.

Conform unei liste neoficiale, dar care apoi s-a confirmat aproape în totalitate, pentru funcţia de ambasador în SUA era preconizată candidatura deputatului Valeriu Ghileţchi, exclus acum câteva săptămâni din fracţiunea Partidului Liberal Democrat.

Pentru funcţia de ambasador în Spania nu era preconizată nicio candidatură nici în lista preliminară.

Sursa: IPN

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus