Actualitate

DRAMATIC: Iarna a ucis peste 220 de oameni în Europa

De mâine, sunt anunţate ninsori abundente şi temepraturi de până la minus 25 de grade şi în Ungaria, unde va fi, de asemenea, cod roşu.

Ninsori abundente în Rusia, unde temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute. O autostradă a fost închisă din cauza nămeţilor, iar oamenii au rămas blocaţi. În Siberia, temperaturile au scăzut până la minus 50 de grade.

Situaţia este dramatică şi în Ucraina, Polonia şi Estonia, unde au fost raportate zeci de decese numai în ultimele 24 de ore. Potrivit autorităţilor ucrainene, ţara se confruntă cu cea mai geroasă iarnă din ultimii şase ani. Oamenii din zonele afectate rezistă cu greu temperaturilor foarte scăzute şi au ajuns să evite ieşirile din locuinţe.

Dimineaţa, temperaturile atingeau 0 grade Celsius în interiorul locuinţei şi -35 grade Celsius afară! Serbia se confruntă cu probleme la fel de grave. Ninge fără oprire de aproape trei săptămâni, iar stratul de zăpadă depăşeşte patru metri în nord-vestul ţării, unde 11.000 de oameni sunt izolaţi.

Condiţiile sunt catastrofale, temperaturile sunt scăzute, zăpada are o grosime de 4-5 metri şi ninsoarea continuă să provoace probleme. Mii de maşini şi camioane împotmolite în nămeţi aşteaptă în Georgia şi Armenia intervenţia autorităţilor. Localităţi întregi sunt izolate şi, ca să-şi facă provizii, oamenii străbat pe jos zeci de kilometri.
Unde nu a nins, e ger năprasnic. În Letonia a fost înregistrată cea mai mică temperatură din această ţară, de minus 30 de grade.

Iarna a ajuns şi în vestul Europei, însă este ceva mai blândă. Totuşi, meteorologii avertizează că vremea geroasă se va extinde şi în Spania şi Marea Britanie în următoarele. 

Via AFP

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *