Timpul.md

Comentariu 15 Mai 2012 | 05:59

După 200 de ani

După 200 de ani, de când Rusia ţaristă a ocupat jumătate din principatul medieval al Moldovei, ar fi momentul să tragem câteva concluzii.

În primul rând, momentul 16 mai 1812 a constituit un semnal de alarmă pentru întregul neam românesc. Când o ţară îşi pierde jumătate din teritoriu şi nu se poate apăra împotriva agresorului înseamnă că sfârşitul îi este aproape. Semnalul de alarmă a fost perceput în rândul elitelor româneşti ale vremii. Somnul impus de epoca fanariotă trebuia să se încheie - sau românii ar fi dispărut de pe hartă. Naţiunea română a intrat în secolul al XIX-lea lipsită de instituţii moderne, lipsită de armată, lipsită de independenţă. La puţin mai mult de 100 de ani de la răpirea Basarabiei, România se prezenta ca o ţară completă, cu instituţii moderne, ieşită victorioasă din Primul Război Mondial. Avertismentul răpirii Basarabiei a fost înţeles de elitele româneşti, care, în decursul a doar trei generaţii, au reuşit să repare greşelile trecutului şi să transforme România într-o ţară modernă.

Pe de altă parte, din 1812 până în 2012 avem 200 de ani de ofensivă continuă. Moscova şi-a dorit să se înstăpânească cu orice preţ la gurile Dunării. Nu este vorba doar de soarta Basarabiei - este vorba de soarta tuturor românilor. La începutul secolului al XIX-lea se mai găseau încă români care să creadă că alianţa cu Moscova ar putea aduce ceva bun. Au fost de ajuns câteva experienţe ale ocupaţiei pentru ca să ne lămurim ce planuri are Moscova pentru români. După experienţa crimelor şi deportărilor sovietice, suspiciunea faţă de ce se pregăteşte la Moscova pentru întreaga Europă de Est va dura multă vreme de acum înainte.

În cei 200 de ani de la 1812 încoace, Moscova a arătat că nu se dă înapoi de la nimic pentru a disloca românii dintre Prut şi Nistru. Mai întâi, au fost colonizările cu diverse populaţii în spaţiul Basarabiei. Apoi colonizările cu moldoveni - departe, cât mai departe de pământurile lor. Apoi au fost deportările în Siberia şi împuşcarea în ceafă a tuturor celor care gândeau altfel. Însă toate acestea au fost doar primii paşi. Perversitatea maximă a fost atinsă în momentul în care s-a proclamat limba moldovenească diferită de limba română - un pas aţintit către dislocarea întregului spaţiu românesc.

Cei 200 de ani de la 1812 încoace ne-au arătat cât de dificil este să ai un vecin imens, care vrea să devină şi mai mare pe seama ta. Pentru un imperiu de dimensiunile celui al Moscovei, tratatele încheiate cu ţările mici nu au niciun fel de importanţă - singurul lucru important pentru un imperiu este să îşi extindă stăpânirea.

A rămas şi moştenirea otrăvită a celor care iubesc ocupantul. Modul de gândire al ostaticului este de multe ori ciudat. Cei ţinuţi sub teroare multă vreme încep să îşi iubească torţionarul - fie şi pentru simplul fapt că respectivul nu îi mai bate de trei ori pe zi, ci doar o singură dată. Specialiştii numesc această atitudine „sindromul Stockholm”. Înainte de a fi independentă, R. Moldova trebuie să scape de sindromul Stockholm provocat de cei 200 de ani de ocupaţie. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus