Explicatia este simpla. Surplusul de cont curent al unui stat se regaseste in deficitul de cont curent al altuia, prin urmare dincolo de o anumita limita (Comisia Europeana considera acest prag ca fiind la 4%) surplusurile de cont curent pot ajunge sa afecteze stabilitatea economica globala.
Ani intregi, tinta reprosurilor a fost China. In ultima perioada, toti ochii sunt indreptati insa asupra Germaniei, motorul economiei europene. Inainte de declansarea crizei financiare internationale, surplusurile Germaniei de cont curent se regaseau in deficitele acumulate de statele periferice din zona euro. Dupa criza, exporturile nemtesti s-au orintat spre economiile emergente, statele europene fiind puternic afectate de scaderea cererii interne. Conform datelor oficiale, surplusul de cont curent al Germaniei ajungea in 2012 la un varf de 201 miliarde dolari. Nici China, nici Japonia nici chiar tarile producatoare de petrol (unde exporturile sunt mult mai mari decat importurile) nu au atins performanta din ultima vreme a Germaniei.
Dupa cum era de asteptat, nemtii au ajuns sa fie intens criticati, problema depasind limitele economiei europene. Anul trecut, cu ocazia raportului sau bianual, Trezoreria SUA condamna “surplusul comercial cronic” al Germaniei, “realizat cu pretul austeritatii si sufocarea cererii interne” in detrimentul exporturilor celorlalte state din zona euro. Raportul mentiona de asemenea ca instrumentele zonei euro pentru diminuarea dezechilibrelor sunt asimetrice, deoarece nu acorda suficienta atentie susplusurilor mari de cont curent. Saptamana trecuta, Raportul Trezoreriei SUA critica din nou politicile Germaniei, declarandu-le direct responsabile de fragilizarea stabilitatii economiei in Europa, precum si restul economiei mondiale. Departamentul Trezoreriei defineste modelul de crestere al Germaniei bazat pe exporturi drept un factor major responsabil de fragilitatea redresarii statelor membre UE.
Evident, pentru SUA este mult mai dificil sa-si rezolve problemele economice cu o economie germana competitiva si o dependenta de zona euro a exporturilor. Si totusi. Cum poate ajunge o economie competitiva ca cea a Germaniei o amenintare reala pentru stabilitatea economica a intregii lumi? Pare cel putin bizar. Cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de alte state care exporta mai mult cu pretul subevaluarii propriilor monede, Germania exporta pentru ca e competitiva! Reformele Germaniei (in special cele pe piata muncii) au reusit sa faca munca mai atractiva decat ajutoarele sociale, perfomanta mai atractiva decat neperformanta, economia germana focusandu-se pe crestere (bazata pe exporturi, e adevarat).
Problema nu este ca Germania e competitiva, ci ca celelalte state nu sunt la fel de competitive. Si atunci, ajungem sa ne intrebam, indiferent de cat de ciudat ar parea, cat de eficienta este strategia Germaniei de a forta (indirect) statele europene (si nu numai) sa adopte modelul economic german? Sau poate tocmai asta va conduce la prabusirea economiei europene si afectarea economiei mondiale? Exista voci care sustin ca daca toata lumea ar urma modelul Germaniei, am ajunge din nou in criza deoarece economia ei este dependenta de cererea din strainatate, in vreme ce consumul intern este slab.
In cazul statelor europene, aceste diferente de competitivitate s-au reflectat cu prisosinta in cresterea deficitelor lor de cont curent. Acesta a fost un aspect important ignorat de politicieni in momentul lansarii zonei euro. S-a crezut ca o moneda unica va determina o rata a productivitatii similara in toate statele membre. S-au inselat. In momentul stabilirii „ratelor de schimb irevocabile” s-a depus un efort considerabil pentru ca niciun stat membru din cadrul Uniunii Monetare sa nu aiba un avantaj/dezavantaj competitiv vis-a-vis de economiile partenere din Zona Euro. Germania a intrat astfel in proaspata uniune monetara la o rata care a facut-o mai putin competitiva decat celelalte tari europene, care, astfel, au primit un ajutor unic major pentru competitivitatea lor.
Autoritatile germane au acceptat atunci acest lucru, deoarece a fost considerat important, din punct de vedere politic. Cu toate acestea, acest avantaj competitiv s-a evaporat pe parcurs. Germania si-a revenit rapid mizand pe modelul clasic de competitivitate, in vreme ce celelalte state au pierdut rapid avantajul initial (prin cresterea preturilor, cresterea costurilor unitare pe forta de munca, etc. ).
Apare astfel intrebarea legitima. E normal – pe criterii de natura politica, din nou – ca Germania sa lase garda jos o vreme pentru a da o gura de oxigen statelor europene si restului lumii? Sunt multe voci care sustin ca Germania ar trebui sa-si reduca avantajul comercial, sa permita o crestere a salariilor si o crestere a cererii interne pentru propriile produse. Germania refuza categoric, sustinad ca este nevoie de o devalorizare interna in statele cu deficite comerciale, necompetitive. O astfel de solutie ar afecta insa cresterea economica, ceea ce nu e dezirabil in contextul de fata. O solutie rezonabila ar fi devalorizarea euro, ceea ce evident nu este o solutie permanenta, insa ar permite statelor europene sa-si reduca dezavantajul competitiv pe termen scurt. In ultima perioada euro s-a apreciat insa puternic fata de dolar, deflatia ameninta cresterea economica, iar instrumentele BCE par sa se fi epuizat.
E clar, refacerea competitivitatii relative fata de Germania va fi dificila, deoarece asta ar insemna multi ani de descrestere a Germaniei. Cu toate astea, va fi nevoita s-o faca, sub o forma sau alta, deoarece face parte dintr-un proiect european din care nu-si permita sa iasa. Privind in perspectiva, cred ca devine din ce in ce mai legitima ideea lansata (printre randuri) de oficialii europeni, de a forma o Europa cu doua viteze. Si doua monede euro. Nu pot sa nu ma gandesc la ce spunea Thomas Mann pe vremea cand Uniunea Europeana era doar un proiect pe hartie. Pentru ca proiectul (european) sa dureze, nu avem nevoie de o Europa germana, ci de o Germanie europeana. In momentul de fata, cred ca avem o Germanie europeana intr-o Europa germana…e normal?!
Autor: Aura Socol
Conferentiar universitar doctor, ASE Bucuresti cu specializari Macroeconomie, Macroeconomia Integrarii monetare europene.
In prezent Consilier Vicepresedinte Autoritatea de Supraveghere Financiara
A lucrat 2 ani in cadrul Directiei de Analiza Macroeconomica din Ministerul Finantelor Publice
A urmat stagii de specializare si cercetare in macroeconomie in cadrul unor institutii internationale de prestigiu precum FMI, Comisia Europeana, etc.
Sursa: contributors.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
