Actualitate

Este sau nu cumătrism în MAI?

Ultima dezbatere electorală, în preajma turului doi al alegerilor din Capitală, dintre Ion Ceban şi Andrei Năstase, a developat o confruntare între un manager şi un politician de tip revoluţionar. La această concluzie au ajuns jurnaliştii de la Today.md, care au urmărit polemica.

În opinia jurnaliştilor, dezbaterea de ieri a fost o confruntare între un manager și un politician-revoluționar. Today.md mai scrie că Andrei Năstase a beneficiat de susținerea moderatorului, însă Ion Ceban nu s-a arătat deranjat de acest lucru și a gestionat situația cu calm și echilibru.

În cadrul aceloraşi dezbateri, liderul PPDA a insistat pe subiectul luptei cu aşa-zisul regim Plahotniuc, pe combaterea corupției și pe lupta cu mafia. Cu toate acestea, la întrebarea lui Ion Ceban ce i-a încurcat să combată corupția din poziția de ministru al Afacerilor Interne, Năstase i-a răspuns prin acuzații și amenințări.

La fel de virulent a reacţionat Năstase şi la întrebarea dacă există sau nu cumatrism în MAI. Totodată, în calitate de soluții pentru problemele Chișinăului, Andrei Năstase a făcut doar referințe la primari ai orașelor mari din România și fondurile europene. La întrebarea lui Ion Ceban cu cine va elabora proiectele și cu cine le va aproba în consiliului municipal, Năstase a răspuns evaziv, cu alt rând de acuzații.

 
http://today.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *