Timpul.md

28 Aprilie 2009 | 18:04

Europa, alertata de pericolul gripei porcine

Pentru a reduce riscul de aparitie si raspandire a cazurilor de gripa umana provocate de tulpina porcina la persoane, Ministerul Sanatatii (MS) recomanda populatiei sa respecte cu strictete regulile de igiena personala, sa evite calatoriile in zonele afectate si sa renunte la automedicatie.

Totodata, oamenii sunt indemnati sa sesizeze medicii despre orice persoana suspecta de imbolnavirea cu virusul gripal A (H1N1), care a fost semnalat in ultimele zile in Mexic si SUA. Desi, pana in prezent, in RM nu a fost depistat niciun caz de imbolnavire cu virusul A (H1N1), MS anunta ca dispune de rezerve de preparate antivirale de ultima generatie pentru a acorda asistenta medicala eventualilor bolnavi de gripa pandemica.

De asemenea, de la 1 mai 2009, UE introduce noi reglementari pentru importul de catre calatori a produselor de origine animala, si anume, calatorilor li se interzice importul in UE a produselor din carne si lapte in bagajul de mana si in coletele postale. Exceptie constituie importul de produse din carne sau lapte din Croatia, Franta, Insulele Feroe, Groenlanda si Islanda, cu conditia ca aceste produse sa nu depaseasca greutatea de zece kg. De asemenea, exceptia se aplica si in ce priveste hrana pentru copii, precum si alimentele pentru persoanele care au nevoie de un regim alimentar special, iar cantitatea acestora nu trebuie sa depaseasca 2 kg. Pentru alte produse, cum ar fi mierea, stridiile proaspete si melcii la fel este stabilita restrictia cantitativa de pana la 2 kg. Brosuri cu informatii speciale despre restrictiile cu privire la introducerea produselor din carne si lapte sunt deja distribuite in aeroporturi si punctele de trecere a frontierei statelor-membre UE.

INFOTAG
 

  • Un articol de:
Versiune completă web Înapoi sus