De la o vreme încoace, Salonicul s-a îmbolnăvit. Acest oraş, plin de soare şi portocale, are acum o mică infecţie. Sunt zile când e cuprins de febră, când tensiunea îi creşte, iar arterele îi sunt inundate de grupuri masive de microbi roşii şi periculoşi. Aceştia distrug tot ceea ce le iese în cale, iar apoi dispar. Oraşul începe să îşi revină, liniştea se reinstaurează pe vreo câteva zile, după care, brusc, boala recidivează şi atacă din nou.
În zilele în care Salonicul arde în febra protestelor, elenii se comportă diferit. Unii îşi lasă serviciul şi urmează mulţimea pe străzile infectate de comunism ale oraşului, alţii se închid în case şi aşteaptă ca zgomotele să înceteze, deşi strigătele şi lozincile se aud chiar şi în apartamente. Există însă greci care nu îşi schimbă pentru nimic orarul şi îşi petrec ziua urmărind protestele din fotoliile comode din cafenele. Cei mai bucuroşi sunt, evident, studenţii, care nu fac ore în zilele respective, pentru că profesorii sunt şi ei în grevă.
Îmi amintesc şi acum ziua în care am fost întâmpinată în pragul universităţii de un grup de studenţi care mi-a blocat intrarea în facultate. Aceştia mi-au spus binevoitori că sunt tineri comunişti şi au ocupat universitatea. „Ce politicoşi sunt protestatarii”, mi-am zis atunci. S-a dovedit însă a doua zi că nu sunt chiar aşa de „rafinaţi” cum credeam. Am aflat de la profesori că aceştia furaseră câteva calculatoare şi distruseseră nişte birouri. O nimica toată, căci oricum, aceste acte de vandalism nu sunt cercetate de poliţie, aşa cum aceasta nu are nicio jurisdicţie pe teritoriul campusului universitar. Acest loc, ce ar trebui să simbolizeze cultură şi educaţie, devine aici paradisul fărădelegilor.
Cu vreo câteva zile în urmă, te temeai să mergi pe străzile din Salonic. Vedeai cete de protestatari, ce purtau pancarte cu inscripţii diverse: „Vrem locuri de muncă stabile”, „Putem să facem din disperare o răscoală”, „Jos conducerea”, etc. Nu puteai înţelege de ce furioşii şi-au revărsat amarul pe magazine, bănci, farmacii, cafenele şi nu pe clădirea guvernului, sediul vreunui partid sau casa vreunui politician. Am înţeles, însă, că nu doar măsurile întreprinse de guvern îi împing pe oameni în stradă. Spre exemplu, cafeneaua Starbucks a fost vandalizată ca semn al urii faţă de procesul de americanizare şi globalizare.
În două zile oraşul s-a umplut de mizerie, de am început să mă întreb dacă nu cumva şi gunoierii sunt în grevă. Mormane de gunoi tronează din fiecare colţ al străzilor înguste din Salonic. Acum poţi zări prin oraş meşteri care reconstruiesc uşi rupte, înlocuiesc geamuri sparte sau bătrânei care încearcă să şteargă de pe pereţii caselor inscripţii indecente.
Liniştea a revenit, dar e doar liniştea dinaintea furtunii. Pe 19 mai, Tineretul Comunist Elen pregăteşte noi proteste. Pancartele sunt gata. Clădirile distruse sunt aproape ca noi, soarele îi invită pe eleni la mare, timpul se scurge încet şi liniştit. Numai din când în când se aud strigăte din baruri şi cafenele, când vreo echipă favorită de fotbal marchează.
Toate barurile şi cafenelele sunt dotate cu ecrane mari în faţa cărora elenii se adună când începe vreun meci. Cu toţii pariază pe echipele favorite şi urmăresc astfel cu sufletul la gură evoluţia partidelor. Ciudat e însă că există baruri unde se adună anume bărbaţi de vârsta a treia, de parcă cei tineri nu ar fi bineveniţi acolo.
Deşi o lume întreagă vorbeşte despre ei, nonşalanţi din fire, elenii nu îşi fac griji pentru evenimentele care se întâmplă. Nu ar renunţa pentru nimic în lume la tabieturi. Dacă e zi de grevă, merg cu toţii în stradă. Dacă e zi de lucru, merg cu toţii să muncească, dar numai până la ora 13.00. Căldura de afară îi face pe greci să uite de serviciu şi să îşi închidă tarabele mai devreme ca de obicei, pentru a porni spre plajele din împrejurime.
Într-o lume agitată şi plină de probleme, probabil, e bine să fii grec.
Speranţa State,
din Salonic, pentru TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
