Editorial

Există oare un război între scriitorii tineri şi scriitorii bătrâni?

Ţin să revin acum la această interogaţie neliniştitoare printr-o afirmaţie răspicată: eu nu cred că tinerii scriitori îi resping în bloc pe scriitorii în vârstă. Dacă eşti tânăr poet asta nu înseamnă că automat eşti pornit contra tuturor poeţilor trecuţi de şaizeci sau de şaptezeci de ani. Cum nu cred că bătrânii scriitori îi urăsc în păr pe toţi scriitorii tineri. Mai degrabă înclin să cred că sunt unii tineri scriitori care refuză să se alinieze poziţiilor unor scriitori bătrâni, precum sunt şi unii scriitori cu părul viscolit care nu acceptă felul cum scriu unii tineri autori. Dar e negru pe alb că un criteriu de diferenţiere între scriitori nu e neapărat vârsta, dar orientările lor estetice. Eu mă simt cu mult mai apropiat de felul cum scriu şi gândesc Vladimir Beşleagă, Arcadie Suceveanu, Andrei Burac, Mihai Cimpoi, Alexe Rău, Nicolae Rusu, Aureliu Busuioc, Eugen Lungu decât de unii dintre colegii mei de generaţie. Cu toate că practic un alt tip de literatură, nu mi-e frică să declar că Leonida Lari sau Nicolae Dabija sunt nişte poeţi foarte importanţi în primele lor trei volume. Îmi place foarte tare poezia maritală a lui Grigore Vieru, ca şi poeziile sale unde vorbeşte despre poezie sau despre condiţia şi statutul său de poet. În primele lor cărţi, Leonida Lari şi Nicolae Dabija sunt nişte poeţi neomodernişti foarte interesanţi. Chiar şi dacă Leonida Lari sau Grigore Vieru au greşit apropiindu-se de Corneliu Vadim Tudor, nu pot să nu recunosc rolul lor foarte important pe care l-au avut în consolidarea mişcării antisovietice. Da, e adevărat că am alte viziuni politice decât Viorel Mihail, dar asta nu mă poate încurca să afirm deschis că îmi place proza sa şi că îl consider un prozator foarte important, cum îmi place foarte tare şi poezia lui Vsevolod Ciornei, în pofida diferenţelor de viziuni publicistice dintre noi. Nuanţele contează foarte mult, iar cei care le sacrifică nu urmăresc nimic altceva decât să inventeze un război fals, pentru a putea, ulterior, profita de pe urma lui.

Datorită acestor scriitori, în societate mai există şi acum prejudecata că scriitorii bătrânii le-ar reproşa tinerilor scriitori că sunt antinaţionali şi pornografici, iar tinerii scriitori i-ar acuza că sunt sămănătorişti şi defazaţi.

Da, sunt destui reprezentanţi şi într-o tabără şi în alta care întreţin această prejudecată, dar nu toţi gândesc aşa. Unde mai pui că această idee este şi falsă, pentru că foarte mulţi dintre tinerii scriitori de azi pe vremea Uniunii Sovietice erau printre cei mai activi membri ai Cenaclului „Mateevici”. Tot aşa cum nu toţi scriitorii în vârstă sunt retardaţi. Mulţi dintre ei au o valoare certă.

Şi atunci, de ce oare mai există această impresie în societate? Pentru că, aşa cum am spus mai la deal, există o mână de scriitori şi dintr-o tabără şi din alta cărora le convine ca lumea să creadă că între generaţii s-a căscat o prăpastie estetică şi politică de netrecut, fiindcă, numai în felul acesta, li se deschid mai uşor uşile celor care au bani şi putere. Nu numai culturală. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *