Actualitate

Exportul a crescut cu aproape 20 la sută în unsprezece luni ale anului 2017

Cea mai mare influență asupra creșterii exportului a avut-o exportul de mașini, aparate electrice și părți ale acestora, care a crescut cu 37,1%, comparativ cu aceeași perioadă din 2016. De asemenea, s-a majorat exportul de:
· legume și fructe – cu 46,6%;
· semințe și fructe oleaginoase – cu 17,4%;
· cereale și preparate pe bază de cereale – cu 15,6%;
· îmbrăcăminte și accesorii – cu 13,9%;
· băuturi – cu 13,3%;
· produse medicinale și farmaceutice – cu 33,6%;
· alte echipamente de transport – de 28,6 ori etc.
Și valoarea mărfurilor importate în lunile ianuarie-noiembrie 2017 s-a majorat. Acestea au crescut cu 20,1% sau cu 731,1 milioane de dolari față de perioada ianuarie-noiembrie 2016. Creșterea importurilor a fost condiționată de majorarea cererii interne, alimentată de creșterea reală a salariului, creșterea remitențelor de peste hotare, precum și aprecierea monedei naționale, care, la rândul său, a determinat creşterea volumului fizic al mărfurilor importate.
Cea mai mare influență asupra creșterii importului au avut-o importul de:
· petrol, produse petroliere și produse înrudite – cu 28,8%;
· energie electrică – de 213,8 ori;
· mașini și aparate electrice și părți ale acestora – cu 19,2%;
· produse medicinale și farmaceutice – cu 24,5%;
· vehicule rutiere – cu 20,4% etc.
Evoluţia comerţului exterior, în perioada ianuarie-noiembrie 2017, a fost influenţată de evoluția preţurilor mondiale la produsele alimentare şi resursele energetice, de relansare a producției în unele sectoare industriale, de situaţia economică din regiune, dar şi de aprecierea valutei naţionale. De asemenea, unul dintre factorii principali care a influenţat comerţul exterior a fost creșterea esențială a volumului producţiei agricole în anul 2016, precum și continuarea trendului pozitiv al sectorului agricol din anul 2017.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *