Timpul.md

Editorial 2 Martie 2017 | 07:53

Fabricate în Moldova

Cu tristețe revin la un subiect mai vechi: emisiunile culturale televizate. Nimic mai trist, mai prost făcut, mai nedocumentat. Nu există niciun reper. Nu există o autoritate, cum e cazul în România, să zicem, unde prezentatorii emisiunilor despre cărți sunt critici sau scriitori.

Spre deosebire de articolele precedente unde îmi exprimam dezamăgirea constantă vizavi de emisiunile „culturale”, astăzi de fapt vreau să spun câteva cuvinte de bine despre una dintre foarte puținele emisiuni de referință.

E vorba despre „Cultura azi”, nu pentru că ar avea postul național vreun merit, fiindcă am văzut și la Moldova 1 suficient de multe emisiuni slabe, lipsite de substanță, promovând false valori. Nu poți prezenta o persoană care face mărțișoare drept mare artist plastic.

„Cultura azi” e valoroasă prin echipa ei. O echipă extrem de serioasă, bine informată, atentă, pusă la punct. Pot urmări fiecare ediție, dacă nu în extaz (pentru că se simte pe alocuri lipsa mijloacelor), cel puțin convinsă că pot să mă bazez pe informațiile primite.

Ceea ce mă sperie cu adevărat e faptul că vorbim de o echipă de școală veche. Îmi spunea cineva zilele trecute: „Cutare a făcut școala la Moscova, foarte bună era acolo școala”, iar eu, instinctiv, am adăugat: „Era foarte bună școala oriunde pe vremea aia”.

Sper că nu e adevărat, sper că emisiunile culturale sunt slabe, fiindcă sunt făcute prost, fără bani și cu moderatori aleși după față, nu după cap. Televiziunile ar trebui să știe că emisiunile culturale bune nu aduc bani sau rating, dar aduc ceva mult mai important: prestigiu și încredere.

Cunosc foarte mulți tineri capabili care chiar dacă nu lucrează în televiziune, sunt activi în societate și asta contează cel mai mult. În rest, ce să mai adaug? Viață lungă emisiunii „Cultura azi”!

Pentru alte repere mergeți la surse, nu vă lăsați păcăliți de ceea ce încearcă să vândă și să promoveze majoritatea emisiunilor TV.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus