Moldova

Filmul de groază „Realitatea din Moldova”, în regia lui Igor Dodon

După sesiunea parlamentară încheiată subit, socialiștii au organizat câteva conferințe de presă în care să prezinte rezultatele activității lor. Iar pentru că nu prea aveau ce, au inclus acolo și legi votate în sesiunile precedente. Premierul Chicu iese în fiecare zi de luni și repetă pentru a patra – a cincea oară aceleași acțiuni, președintele răspunde în fiecare zi de vineri, o bună parte a presei, acaparată de actuala guvernare îi cântă zilnic osanale lui Dodon și partidului. Cu toate acestea, oamenii trăiesc în realitatea lor, iar promisiunile și laudele guvernării nu le adaugă bani în buzunare sau alimente în frigider. Ochelarii roz pe care încearcă autoritățile să-i pună pe ochii cetățenilor nu prea reușesc să înveselească cenușiul din ochii lor. În rezultat, cetățenii au o impresie foarte proastă față de modul cum decurg lucrurile în Moldova în prezent, comparând situația cu un film de groază, sau cu o dramă. Situația este și mai proastă pentru Igor Dodon, care a insistat să joace rolul principal în acest film.

Compania Intellect Group, care a desfășurat o cercetare sociologică în perioada 23-27 iulie, a solicitat viziunea cetățenilor referitoare la situația din Republica Moldova într-un mod mai artistic. Mai exact, i-a rugat să compare situație din țară cu genurile de film. Aproape jumătate din cei intervievați consideră că trăiesc într-un film de groază, sau o dramă, iar aproape un sfert s-au gândit la o comedie. Dar în mod cert, când s-au referit la comedie nu a fost în sens bun pentru autorități.

Dacă îi mai adăugăm pe cei care au ales ca variantă de răspuns melodrama sau thrillerul, înțelegem cu exactitate ce părere au cetățenii de situația prin care trec și cât de mult apreciază „eforturile” guvernării pentru a le face viața mai bună. Sau filmul mai interesant.

Probabil în Republica Moldova nu a existat niciodată un număr atât de mare de cetățeni care să considere că lucrurile în țară merg într-o direcție greșită. Chiar și în crizele de la sfârșitul anilor 90, 2008-2009, 2015, cetățenii și mediul de afaceri vedeau cel puțin eforturi și dorință din partea măcar a unor ramuri ale puterii, având ca scop remedierea situației. Niciodată însă nu s-a întâmplat ca într-o asemenea situație de criză, Parlamentul să plece în vacanță pe 20 iulie, niciodată nu s-a întâmplat ca Parlamentul să nu organizeze cel puțin o ședință în care să discute motivele crizei, situația actuală și soluțiile.

Așa cum au declarat în repetate rânduri politicieni din opoziție, Legislativul a fost, de fapt, deconectat de la procesul de luare a deciziilor, iar „centrul de comandă” s-a mutat la președinție de unde au fost anunțate cele mai importante proiecte, în pofida faptului că șeful statului are prerogative simbolice, iar Republica Moldova este o țară parlamentară.

Acest lucru nu le-a scăpat cetățenilor. Or, potrivit aceluiași sondaj, mai bine de un sfert din cei intervievați consideră că președintele conduce, de facto, țara. Alte mai bine de 14 la sută au declarat că reprezentanții Rusiei. Având în vedere realitățile de la Chișinău, putem spune că aproape jumătate din populație înțelege foarte bine cum stau lucrurile. Ținând cont de criza prin care trece Republica Moldova, s-ar putea ca strategia de PR a lui Igor Dodon, care a vrut să iasă în față peste tot, să fi fost cea mai mare greșeală politică a sa. Or, având în vedere ratările guvernării atât ce ține de gestionarea crizei pandemice, cât și a celei economice cetățenii vor asocia criza cu Igor Dodon, întrucât el a ținut cu tot dinadinsul să se erijeze ca cel mai influent politician din țară. În aceste condiții, asocierea lui Igor Dodon cu „soluția”, cu Putin, familistul sau ortodoxul, așa cum își crease imaginea pe parcursul ultimului deceniu va pierde în fața noii imagini. Filmul de groază și drama, în care el joacă rolul principal, nu-i vor aduce prea multe „like-uri” la prezidențialele din toamnă.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *