Actualitate

FOTO// Muzeul MAHMURELII s-a deschis la ZAGREB

Expozițiile includ obiecte pe care oamenii le-au găsit în mod inexplicabil dimineața după o noapte înecată în alcool, o cameră în care vizitatorii își pot testa reflexele după ce au pus „ochelari speciali” și o secțiune interactivă în care își pot împărtăși propriile experiențe despre mahmureală. Micul muzeu are și un magazin de suveniruri, care vinde un jos de societate numit drunkopoly și activităţi distractive, precum darts.

Patru încăperi spun povestea unei întoarceri dureroase acasă – „Strada” este împodobită cu graffiti, „Oglinzi” aminteşte de vitrinele ce reflectă chipul petrecăreţului, în „Grădină” vizitatorul aude păsările cântând dimineaţa, iar în „Cameră”, locul în care oamenii se trezesc după o ieşire înecată în alcool se află un amalgam de sticle răsturnate şi scrumiere care dau pe afară. Vizitatorii primesc rakija, o băutură locală, şi pot juca darts cu ochelari speciali care simulează efectele beţiei.

Dubokovic, care studiază informatică, susține că scopul muzeului nu este de a glorifica beția. Mai degrabă, este o reprezentare fizică a tipurilor de discuții pe care le-a avut cu prietenii săi. „În viitor, vrem să îi conștientizăm pe oameni despre lucrurile rele legate de alcool”, adaugă el.

Muzeul, deschis la 1 decembrie, este încă ceea ce Rino Dubokovic numește un „concept de testare”. Deoarece a primit recenzii pozitive până acum, studentul speră că va putea să obțină finanțări suplimentare pentru a transforma Muzeul Mahmurelii într-o unitate mai mare și permanentă.

Acesta nu este primul muzeu neobișnuit deschis la Zagreb. În 2010, capitala croată a inaugurat Muzeul relațiilor rupte, fondat de un fost cuplu care a încurajat vizitatorii să doneze obiecte legate de propriile lor despărțiri romantice. Exponatele, adunate cu sutele din întreaga lume, spun povești pline de umor, dar și de nostalgie, durere sau chiar ură. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *