Timpul.md

Comentariu 1 Iulie 2013 | 06:50

Fricile unui om care stropeşte cu otravă cartofii

Fobiile, dacă nu chiar spaimele existenţiale, din cele mai reuşite poeme ale lui Ion Buzu, incluse în volumul 3 ml de konfidor, scos de Editura Casa de Pariuri Literare din Bucureşti, au un fundal rural.  

Plantarea cartofilor cu tractorul T 82.5 din Belarusi este acel cadru campestru pe care se profilează frica eului liric de-a fi radiat de „norul venit din Fukushima”, care pluteşte deasupra câmpului cu cartofi, unde munceşte personajul poemului. Acesta este mai mult decât sigur că picăturile care i se preling „pe creştetul proaspăt tuns”, cad anume din acel nor. De aici, şi râsul său isteric, care-i accentuează frica. O frică pe care o simt şi ceilalţi. Unii însă se tem de tractor, pentru că e „prea periculos”. Se tem de tractor ca „de un fel de monstru Frankeisten”. O frică mai caraghioasă ca alta. Personajul din cartea lui Ion Buzu este un prizonier al fricilor sale („pe braţe îmi apar aluniţe de la razele ultraviolete”), care însă nu-l transformă într-o fiinţă abulică, ci într-un fel de filosof al dezabuzării („îmi amintesc de o frază zen: iadul nu este o sentinţă, este un antrenament”), sau într-un deţinut agricol: „Lotul de pământ pe care îl muncesc e înconjurat cu sârmă ghimpată”. Frica de-a nu se fi otrăvit şi el în timp ce stropea gândacii de Colorado cu Konfidor îl urmăreşte şi în microbuzul cu care călătoreşte spre Chişinău. Vederea unui copil care vomită îi sporesc temerea că şi el va vomita în curând. Fricile sale au însă şi un caracter deşănţat, poate şi din cauza tablourilor din fundal.

Uneori, o găină moartă „de două zile” pe care taică-său îl trimite la trei noaptea s-o arunce în văgăună îl face să se gândească la moarte ca la o izbăvire, dar într-o cheie ironică. Teama de putere, de autorităţi, teama de cel care urlă- „Uăi, tu chiar nu poţi lucra cu mâinile celea cum trebuie? Eşti calic”- îl face să prefere „să fie cineva tăcut” şi toate astea pentru că s-a născut, zice eul liric, „cu ţeava pistolului lipită de ceafă”. Frica cea mai mare a eului liric care umple sacii cu cartofi e să nu înnebunească. Şi să nu se trezească el însuşi într-un sac „pe care femeile aleargă să-l umple”. În poemul care îi dă şi titlul volumului, „3 ml de konfidor”, personajul-narator, tot el şi eul liric, stropeşte cartofii cu otravă şi în timp ce-i stropeşte, pe nepusă masă, i se face frică şi exlamă: „Auzi, Andruşa, nu ţi-a trecut prin cap/ că acolo sus cineva încearcă să ne extermine la fel cum facem cu aceşti gândaci,/ să ne stropească şi el cu un fel de otravă/ nu chiar Konfidor/ dar ceva cu efect îndelungat.”

Până şi vederea propriului c...t, într-o budă din oraş, îl bagă în sperieţi. Ceea ce îl mai sperie pe eul liric e că mâine „se va trezi în acelaşi loc-mânat ca o vită” şi că va da peste el tăvălugul monotoniei rurale şi suburbane, de care va putea scăpa. Acolo unde nu există frică, există dezamăgiri: „mersul câinelui dădea dovadă de lipsa oricărei ezitări,/ am decis să-l urmez./ A întors capul spre mine, apoi/ a ţâşnit în faţa unei maşini care l-a făcut zob”. Iar în poemele unde nu sunt dezabuzări, revine spaima. O spaimă de repetabilitatea existenţei îl hărţuieşte fără milă şi îl târâie „în agonie” făcându-l pe poet s-o compare cu miile „de şobolani scoşi de ciumă din crăpături” şi să simtă cu „interiorul distrus”. Cauzele fricilor lui Buzu sunt foarte mărunte, dar îi lasă poetului fel de fel de cicatrice metafizice şi ontologice pe corp. Şi asta în timp ce strânge cartofii pe câmp sau prășeşte via. Una peste alta, volumul lui Buzu este unul excepţional, fiind unul dintre cele mai bune debuturi de după 2000 încoace.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus