Timpul.md

Sport 9 Februarie 2020 | 07:54

Gerrard, cucerit din nou de Ianis Hagi: "Are două tunuri în picioare, e excelent. Piciorul meu stâng nici nu se apropie de acurateţea lui!"

Ianis Hagi (20 de ani) l-a cucerit din nou pe Steven Gerrard (39 de ani), antrenorul lui Rangers care l-a lăudat pe mijlocaşul român pentru că la vârsta sa loveşte foarte bine mingea cu ambele picioare. Mai mult, Gerrard l-a comparat pe Hagi junior cu el şi a spus că modul în care loveşte el mingea cu piciorul stâng nici nu se apropie de acurateţea cu care o face Ianis.

Fiul "Regelui" a fost titular în meciul pe care Rangers l-a câştigat cu 4-1 contra lui Hamilton, în Cupa Scoţiei. De data aceasta n-a mai reuşit să marcheze, dar tot l-a impresionat pe Gerrard, care a avut din nou cuvinte de laudă la adresa fotbalistului român. Hagi junior a jucat până în minutul 77 al partidei cu Hamilton, moment în care fostul căpitan de legendă de la Liverpool a decis să-l scoată de pe teren.

Gerrard, cucerit de modul în care Ianis loveşte mingea cu ambele picioare!
"Are două tunuri în picioare, pentru că aşa a crescut. Nu ştiu dacă i se datorează tatălui său ori unuia dintre antrenorii lui sau dacă Ianis însuşi a căutat acest lucru. E excelent că, la vârsta lui, are ambele picioare atât de puternice şi precise", a declarat managerul lui Rangers presei locale. L-a comparat cu el: "Îmi amintesc exersând cu stângul încă de când aveam patru sau cinci ani, iar piciorul meu stâng nici nu se apropie de acurateţea lui. Mă întreb când a început el? Şi a insistat!".

Pentru Gerrard, "cel mai mare compliment este că oamenii care îl privesc în premieră nu sunt siguri care parte e mai tare. Se simte în largul lui şi cu stângul, şi cu dreptul".

https://www.telekomsport.ro/ 
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus