Timpul.md

Editorial 11 Noiembrie 2011 | 05:58

Gheorghe Grâu şi "Dragonul"

Două lucruri m-au frapat săptămâna trecută: fuga lui Gheorghe Grâu de la azil şi premiera spectacolului Dragonul după piesa omonimă a regizorului rus Evgheni Şvarţ, în regia lui Vadim Prodan. 

Aparent, între cele două evenimente nu există nicio legătură, însă doar la prima vedere. Spectacolul de la Teatrul Naţional Mihai Eminescu m-a lăsat cu gura căscată. De mult nu am mai văzut la Chişinău o reprezentaţie atât de emoţionantă. În acest spectacol, exceptând câteva burţi de la final, toate au mers strună. Dar mai mult decât atât, actorii jucau cu mare plăcere nişte roluri foarte dificile. Trupa de comedieni funcţiona ca ceasul. Chiar şi acei actori care nu au mai călcat de mult sau erau pentru prima dată pe scenă au jucat cu pasiune şi foarte energic. Urmărindu-i, am priceput de ce au pus atâta viaţă în rolurile pe care le întruchipau: fiindcă spectacolul lui Şvarţ este, nici mai mult, dar nici mai puţin, despre realitatea moldovenească.

Dragonul este o parabolă a societăţilor totalitare în care indivizii nu mai au niciun fel de valoare, nici măcar în propriii lor ochi. Povestea pe care o istorisesc actorii Naţionalului este foarte simplă. De câteva sute de ani, un dragon a înstăpânit un oraş. În faţa unei săli arhipline, comedienii de la Mihai Eminescu au relatat cum oamenii din această urbe nu numai că şi-au pierdut orice brumă de demnitate, dar l-au îndrăgit pe dragon. Regizorul a construit cu mare grijă spectacolul, insistând ca dimensiunea fantasticului să se impună puţin câte puţin şi nu să irupă, la fel ca şi ideea că marele pericol pentru aceşti indivizi dezumanizaţi nu mai e dragonul care i-a lăsat cu aţa mămăligii, ci tânărul care vrea să-i scape de dictator. Or, numai de libertate nu au nevoie aceştia. Sensul vieţii lor este să se supună şi să se umilească. Chiar şi dacă, din când în când, unii dintre ei dispar, ei se dau în vânt după dragon şi-i sorb toate cuvintele din gură.

După ce Lancelot îl omoară pe dragon, oamenii din oraş inventează un nou dragon, îngenunchind în faţa fostului primar, care devine un tiran şi mai sângeros.

Pe la mijlocul lui octombrie, brusc, foarte mulţi oameni din Chişinău au conştientizat că actorul de film şi de teatru Gheorghe Grâu (cel care debutase cu brio în filmul Ar fi putut avea o altă soartă, interpretând rolul unui copil abandonat de părinţi) a devenit boschetar, cu acte în regulă. Politicienii care l-au ajutat să ajungă la azil nu au pregetat să-şi facă şi publicitate de pe urma dramei lui Grâu, apărând pe sticlă pe post de salvatori ai marelui actor ajuns ecologist. Dar, după cum s-a văzut, fostul mare actor Gheorghe Grâu nu vrea să fie salvat. Cu toate că la azil avea de toate, a preferat să se întoarcă în stradă şi să vagabondeze.

Lumea înfăţişată de actorii care joacă în spectacolul lui Vadim Prodan este compusă din oameni ca Gheorghe Grâu. Ei nu vor să scape de dragon, chiar dacă acesta i-a transformat în nişte bombagii. Ei nu vor să fie salvaţi. Cel mai mare duşman al lor sunt chiar oamenii care vor să-i salveze, şi nu dictatorii.

Chiar imediat după ce am ieşit de la spectacolul lui Vadim Prodan, l-am văzut pe Gheorghe Grâu alergându-l pe un domn care căuta să-l convingă să se întoarcă la azil. După ce l-a pus pe fugă, fostul mare actor de film şi de teatru a revenit în faţa bisericii şi a început să cerşească. Privindu-l pe Gheorghe Grâu, stând cu o căciulă în faţa sa, nu departe de Casa Presei, am înţeles că ideea pe care a urmărit-o regizorul Vadim Prodan în spectacolul său a fost aceea că poţi să fii salvat numai atunci când îţi doreşti şi tu acest lucru. Şi, totuşi, aş prefera să ştiu că Gheorghe Grâu e la azil şi nu doarme pe băncile din spatele Muzeului de Artă sau pe scările Studioului „Moldova-Film”, unde altădată era întâmpinat cu uşile larg deschise. Cu toate astea, nu pot să nu mă întreb: oare cine l-ar mai putea salva acum pe Gheorghe Grâu? 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus