Timpul.md

Politică 26 Septembrie 2011 | 13:45

Ghimpu: E o diferenţă între a crede că ai trei voturi şi a le avea în realitate

Deputaţii din Parlament nu cred în declaraţiile lui Mihai Godea, potrivit căruia trei membri PCRM vor vota pentru un preşedinte înaintat de AIE.

„Faptul că dnul Godea, cu un vot în Parlament, invită trei fracţiuni la discuţii, e un truc politic. Cred că au avut loc discuţii referitor la cei trei comunişti, dar poate cineva a glumit. Corect ar fi fost ca Mihai Godea să vină şi să ne anunţe despre acest lucru la şedinţa Alianţei”, a declarat pentru TIMPUL liderul PL, Mihai Ghimpu.

„E o diferenţă să crezi că ai trei voturi şi să le ai în realitate. Declaraţiile dlui Godea sunt stranii şi fără niciun suport”, a mai spus liberalul.

Contactat de TIMPUL, preşedintele fracţiunii PLDM în Parlament, Valeriu Streleţ,  a declarat că “nu are nicio părere” despre declaraţiile fostului coleg de partid, Mihai Godea. „Declaraţiile trebuie probate prin fapte, nu vreau să comentez acest subiect înainte de a-l discuta în cadrul partidului”, a spus Valeriu Streleţ.

Deputatul PCRM, Igor Dodon a negat declaraţiile lui Godea, menţionând că preşedintele ţării poate fi ales doar cu votul unanim al deputaţilor comunişti. „Sunt declaraţii iresponsabile. Godea încearcă să-şi dea valoare ca personalitate politică, lansând astfel de afirmaţii”, a declarat Dodon pentru UNIMEDIA.

Referinţe: Godea: Trei deputaţi comunişti sunt gata să treacă de partea AIE

Timpul.md (A.T.)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus