Ultima oră

Ghimpu va discuta la Bucureşti despre un nou ambasador al R.Moldova în România

Totodată, el a declarat că, deşi iniţial era preconizată semnarea unui acord cu preşedintele român, Traian Băsescu, în locul acestuia, "din cauza unor neînţelegeri politice la Chişinău", va semna cu şeful statului român doar o declaraţie comună.

Ghimpu a refuzat să ofere mai multe detalii despre aceste disensiuni politice. El a spus, însă, că va face mai multe precizări după vizita în România, marţi şi miercuri, la invitaţia lui Băsescu.

Preşedintele moldovean începe marţi o vizită în România, fiind însoţit de mai mulţi miniştri. În cadrul acestei vizite este preconizată semnarea mai multor acorduri, între care un acord de cooperare între parlamentele moldovean şi român, un acord prin care România va acorda Republicii Moldova un ajutor nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, un acord privind protecţia socială a cetăţenilor moldoveni care muncesc în România şi un acord între ministerele Educaţiei, care a lipsit în ultimii ani.

În cea de-a doua zi a vizitei, miercuri, şeful statului şi delegaţia moldoveană se vor afla la Iaşi şi Suceava.

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *