Greu să nu fii sentimental

Cu timpul însă, doctorul Alzheimer mi-a mai deşurubat câte ceva din neuronii copilăriei, m-a învăţat să deosebesc la televizor comedia de dramă, şi iată-mă în faţa sticlei colorate şi dreptunghiulare prinzând mişcarea despre care multe posturi TV imploră: „Daţi-ne de ştire dacă aţi fost martorul unei întâmplări inedite… etc.”.

Acum ceva timp am fost (la TV, fireşte ) martorul unei drame care mi-a stors multe lacrimi. Imaginaţi-vă doar: o piaţă plină de lume, apoi o stradă cu cetăţeni în marş. Apoi o tribună cu megafoane. Iar în centrul tuturor acestora unul şi acelaşi domn obosit strigând, mai bine zis, scandând „Jos comuniştii! Jos comunismul!”. Te cuprindea o milă profundă faţă de drama acestui om, obligat de propriile vederi să nu tacă, să suporte durerosul consum de coarde vocale, doar-doar va fi înţeles de mulţime. Nu puteam să nu-l compătimesc.

Peste puţin timp însă drama a continuat. Preşedintele ţării, impresionat probabil de fermitatea ideologică a domnului strigător de lozinci antiprezidenţiale şi l-a apropiat într-atâta, încât i-a dat nu doar numele de Serghei Mocanu, ci şi postul de consilier prezidenţial cu misiuni speciale. Alţii s-ar fi bucurat, dar eu ştiam din filme cât de periculoase sunt asemenea misiuni.
Şi ca un făcut: abia dacă trecură vreo doi ani de misiuni, că înalta ureche conducătoare, probabil nemulţumită de consiliile neofitului, i-a arătat acestuia uşa…

Ce să-i faci, asta-i politica!

Cu ceva ani în urmă am publicat o epigramă despre această meserie atât de curtată:

O fi politica ingrată,
O fi ea curvă, dar vezi bine:
E singura prostituată
Ce te plăteşte ea pe tine…

Precum vedem, plata finală a transfugului domn a fost şomajul. Un cuvânt ce te obligă să tremuri în această perioadă de criză. Numai că, urcat odată în scenă, un actor nu se dă bătut cu una cu două. Mai mult, nu trebuie să uităm că în perioadele preelectorale se pun în scenă mulţime de seriale – şi drame şi comedii… Şi actorii cu varii experienţe sunt foarte căutaţi… Aici vom face o pauză ca să-l lăsăm pe dl Mocanu să se machieze pentru noul său rol şi să-şi pună toga de justiţiar.

Pe la finele anilor nouăzeci locuiam într-o casă în plin centrul oraşului, deasupra unei foarte înghesuite grădiniţe de copii. Curând grădiniţa a fost mutată şi localul dat unui grup de tineri titraţi. Cu doi dintre ei ne întâlneam din când în când în curtea nu prea îngrijită la taclale.

Erau bine instruiţi, unul dintre ei, Vladimir, terminase vreo trei facultăţi, puteai discuta cu dânsul pe orice temă. Era în mod vădit liderul grupului. În vidul legislativ care domina în acea perioadă tinerii înjghebaseră o afacere: cumpărau struguri (pe care adesea îi culegeau singuri!), îi transformau în vin, iar vinul îl „înnobilau” până la calitatea de „Buket Moldavii”. Apoi îl duceau la vânzare în Rusia, unde îl realizau cu câştiguri ce depăşeau adesea sutele de procente.
Astfel îşi adunau capital pentru afaceri şi mai profitabile. Era o acumulare de capital cinstită şi transparentă. (La defaultul rusesc din ’98 au fost singurii care au plătit până la un ban furnizorilor de materie primă.) Până la urmă, în imobilul nostru au rămas numai cei doi. Curând, în curtea neîngrijită a apărut o peluză cochetă, pensionarii din bloc au început să primească un adaos anonim la pensii, în locul fostei grădiniţe au apărut, în localuri adecvate – două, finanţate de cei doi prieteni, PETROM-ul, încredinţat lor a început să aducă venit, iar pe palma de loc unde copiii de la grădiniţă încercau cândva să se joace – s-a înălţat turnul unui hotel de lux. Oamenii de afaceri trebuie să fie psihologi buni: Nobil clubul, ca şi hotelul, erau hărăzite fireşte „nuvorişilor” Chiriţe şi Chiriţoi ot Bârzoieni gata să plătească oricât pentru a-şi demonstra astfel obârşia nobiliară…

De vreo patru ani m-am mutat din casa numită. Cu cei doi prieteni ne întâlneam tot mai rar. Până când, într-una din zilele trecutei primăveri m-a sunat o doamnă: „Vlad Plahotniuc vă întreabă dacă nu aveţi vreo carte gata de tipar. Vrea să vă sponsorizeze”. Nu doream să fiu sponsorizat de un necunoscut. Şi au trecut câteva zile până să aflu că timp de douăzeci de ani nu mă interesasem de numele celuia cu prenumele Vladimir: Era Vlad Plahotniuc.

Citisem în presă sau auzisem prea puţine despre omul cu acest nume. În orice caz, nimic extraordinar. Nu părea să-şi facă reclamă. Cunoscuţii sau prietenii vorbeau despre el ca despre un om de afaceri prosper, sau mi-l serveau ambalat în termeni răuvoitori, în general, bârfe.

Nu există domeniu în care invidia să fie aşa de răspândită ca în cel al afacerilor.
Francezii spun: Les afaires sont les afaires. Simplu. Cum ai spune: Fotbalul este fotbal. În care se pricep absolut toţi oamenii. Dar unde cei mai lăudaţi şi cei mai criticaţi sunt jucătorii talentaţi. În cazul nostru pare să fi fost în capul mesei alt mobil: modestia omului, care mie mi se părea cunoscută….

Iar în vremea aceasta…

Unii au văzut-o ca o şezătoare. Alţii – şi e vorba de posturile de televiziune (alte izvoare n-am avut) – ca un fel de continuare a dramei multitransfugului, dramă în care pe lângă el, jucătorul, mai era nevoie şi de piesă, cu un personaj principal,care să ameninţe securitatea, dacă nu însăşi existenţa statului. Un capo di tuti capi, o caracatiţă cu braţele întinse spre toate instituţiile ţării. În lipsa fostului preşedinte, evadat de pe scena politică, trebuia o figură importantă. Cine ar fi putut fi? Nu şmecherul de Nea Vasea care vinde castraveţi muraţi şi bâhliţi la piaţă! Astfel, alegerea a căzut pe Plahotniuc. Omul îşi vedea fără reclamă de businessul său, avea relaţii cu alţi oameni de afaceri, adică şi cu politicieni (lucru obişnuit la noi să îmbini politicul cu economicul).

Şi dă-i cu caracatiţe tipărite frumos pe watman, dă-i cu ameninţări că va aduce probe, dă-i cu martori aduşi în loc de probe, dar cu declaraţii neprobate de expertize, dă-i cu comentariile „experţilor” care folosesc cuvintele martorilor ca argumente irefutabile!

Jenantă, ca să nu zic altfel, limba maternă a unor comentatori (cât face doar persoana versată de către Mocanu în loc de persoana vizată, folosită de zeci de ori, sau ,,năstruşnica idee a unui fost mare funcţionar, ca echidistanţa să fie valabilă doar pentru adevăr, nu şi pentru neadevăr, fără intervenţia justiţiei” (!).

E foarte interesant ce se petrece pe Internet în vremea aceasta. Zeci de viitori alegători sar în capul domnului Nagacevschi: cum îndrăzneşte el să fie apărătorul lui Plahotniuc?! Frumoase descoperiri în privinţa culturii electoratului nostru! Să nu ştie ei ce înseamnă Avocat?

Nu vreau să se creadă că scriu aceste rânduri în apărarea dlui Plahotniuc: cred că intelectul şi cunoştinţele sale sunt în măsură să-l apere mai bine chiar decât ar face-o orice prieten. Şi-apoi nici nu sunt prea priceput în ce priveşte afacerile. Acolo unde e vorba de afaceri cred că se vor descurca mai bine specialiştii şi justiţia. Altceva mă amărăşte: că ia amploare un scandal inventat. Care, sub masca apărării celor ce am câştigat, loveşte în firavul beton al AIE şi lucrul acesta îl face în preajma alegerilor un individ ce a gustat din încrederea comuniştilor şi care… Apropo, nu vi se pare o misiune specială ceea ce face acum fostul consilier?

Suntem în ajunul referendumului şi alegerilor. Comuniştii credeţi că au renunţat la pretenţiile lor? Oare nu ei au declarat că orice mijloace de a reveni la putere sunt avenite?

Mă bucur că dl Plahotniuc a ieşit din cvasianonimatul în care s-a păstrat atâta vreme. Sper că modestia nu l-a lăsat să iasă la rampă. Dar i-aş da şi un sfat: nu se iese la rampă cu ameninţări la adresa presei. Altfel toate mijloacele de informare vor scrie nu despre Plahotniuc care a finanţat Festivalul „Invită Maria Bieşu” sau a europenizat casa primadonei, nu despre cele vreo şase gospodării, dăruite de către fundaţia sa „Edelweiss” sinistraţilor din raionul Hânceşti. Nu despre zecile de cărţi sponsorizate, ci despre gavanosul cu miere din propria (!) prisacă, adus de Voronin la aniversarea cântăreţei.
Modestia e totuşi asul din mânecă. Dar modestia excesivă poate fi asul pe care l-ai aruncat la decartare.

Aureliu Busuioc, scriitor