Actualitate

Guvernul a aprobat peste 300 de locuri la buget pentru doctoranzi

Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Educației, planul prevede 313 de locuri disponibile, dintre care 309 sînt pentru doctoratul științific și patru pentru doctoratul profesional. De asemenea, sînt prevăzute și zece locuri cu finanțare de la buget pentru străini, în baza tratatelor internaționale la care R. Moldova este semnatară.

„Numărul de locuri a fost determinat în baza competiției naționale a proiectelor științifice, în vederea repartizării granturilor doctorale de la bugetul de stat. La fel, s-a ținut cont de necesarul de cadre de pe piața muncii din R. Moldova, de asigurarea instituțiilor de învățămînt superior cu profesori, precum și de necesitatea intensificării cercetărilor în domeniile științifice pentru dezvoltarea socio-economică a țării”, a declarat ministrul Educației Corina Fusu în cadrul ședinței.

Totodată, cotele de înmatriculare au fost repartizate pe cele șase domenii de studii prevăzute de Nomenclatorul specialităților științifice (științe ale naturii, științe inginerești și tehnologii, științe medicale și științe agricole, științe sociale și economice, științe umaniste).

În anul de studii 2015-2016, Planul de admitere la studii superioare de doctorat, ciclul III, cu finanțare de la bugetul de stat a inclus 320 de locuri, dintre care 307 locuri pentru doctoratul științific și 13 locuri pentru doctoratul profesional.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *